Profesorul universitar Răzvan Theodorescu, un munte de cultură și respect. Un patriot prin excelență, dar nu dintre aceia care se bat cu cărămidă în piept. Un om care a trecut prin toate culoarele, văzute și nevăzute ale istoriei de după 1989. Răzvan Theodorescu un prieten al Dâmboviței. Un cercetător asiduu al trecutului acestor locuri. Un politician rasat, politicos, cu ținută demnă și plină de subtilități. Un ministru cu maniere și conduită cum puțin mai întâlnești.
„S-a stins din viață profesorul Răzvan Theodorescu. E o pierdere uriașă, a celui pe care, deși îl simțeam astfel, nu am îndrăznit să îl numesc prieten. Însă Răzvan Theodorescu tot timpul mă numea astfel: „mai tânărul și dragul meu prieten”. Iar aceasta a fost pentru mine cea mai mare onoare, venind dinspre el. Pentru această prietenie matură, caldă, umană, pentru culisele unui fel aparte de grijă pe care Răzvan Theodorescu mi-a purtat-o, ziua de astăzi pentru mine este una pe care nu știu cum să o trăiesc altcumva decât cu durere.
Unul dintre privilegiile acestei vieți a fost că cineva ca Răzvan Theodorescu a gândit cea mai bună lume posibilă pentru mine atunci când i-am cerut sfatul și mai ales atunci când nu l-am cerut, dar aveam nevoie. Fotografia pe care v-o împărtășesc este de la lansarea volumului „Hagia Sophia: Bisericile Înțelepciunii lui Dumnezeu”, eveniment pe care l-am organizat la finalul anului trecut și care reprezintă, cred, ultimul eveniment public la care Răzvan Theodorescu a participat, la Camera Deputaților. Nici nu știam atunci, când ne-am strâns mâna de bucurie, că va fi ultima dată când istoricul dedicat al României, Răzvan Theodorescu, se va auzi la microfonul Parlamentului. Dar așa e viața, nu știi niciodată când ai ultimul moment de preț din inima ei. Cât despre ce rămâne în urma unui titan al Culturii, știți bine: unii se vor autodenunța prietenii lui din oportunism; alții îl vor păstra ca pe un nume de referință al unor instituții pe care le-a construit, dar care în timp au încăput pe mâna unor amatori; iar cei mai mulți știu că azi România e mai săracă, dar nu le e clar de ce.
Va fi foarte greu să mai avem un profesor, un prieten, ca Răzvan Theodorescu, mai ales că știa să le facă pe toate într-o manieră umană, empatică, boierească, a se citi manierată. Lecția mea de la Răzvan Theodorescu e că timpul, deși nu pare, uneori e de partea ta, și că cea mai frumoasă vârstă din viața unui om e „tinerețea matură”. I-am promis că o să o mă bat pentru partea mea de adevăr și dreptate și asta face ca ziua de astăzi să nu fie pentru mine una în care obiceiul românesc de a judeca oamenii în alb și negru poate fi reluat: azi e o zi a nuanțelor, a portretelor blânde, a celor care degajă putere prin prezența și cuvântul lor. Așa era Răzvan Theodorescu. Și așa rămâne pentru mine. Oamenii mari știu că singura relație de putere care contează e aceea cu Dumnezeu. Care rămâne un mister. Dincolo e cealaltă jumătate a paradoxului”, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul Ionuț Vulpescu.
Urmărește Incomod Media și pe Google News