Dâmboviţa
Intervenția ambulanței, impusă de limita de județ?
Trei persoane au scăpat ca prin minune cu răni ușoare, în urma unui accident de circulație care a avut loc, în această seară, în satul Dârză, comuna Crevedia – județul Dâmbovița. S-ar părea că impulsul de a… fenta un limitator de viteză când pedala de accelerație era apăsată prea mult a dus la producerea acestui eveniment rutier.

Sursa foto: Facebook
Ne-au spus localnicii că, dacă victimele ar fi suferit răni grave, era de rău, fiindcă ambulanța a sosit la fața locului după vreo 30 de minute, tocmai de la Răcari, în condițiile în care, în mai puțin de 5 minute, ar fi putut ajunge un echipaj SAJ de la Buftea! Dar, cum este vorba despre alt județ… Iată o situație care ar trebui reglementată prin lege, înainte să moară oamenii cu zile.

Sursa foto: Facebook
ACTUALITATE
45 de apeluri la 112 după furtuna care s-a bătut peste municipiul Târgoviște

ISU Dâmbovița a înregistrat 45 de apeluri, prin 112, după furtuna din această după-amiază. Pompierii au acționat până la acest moment în nouă locații din Târgoviște și Răzvad, pentru gestionarea mai multor situații generate de vremea severă. Intervențiile vizează degajarea unor copaci, stâlpi și elemente de acoperiș desprinse.
„Vă reamintim că, din cauza vântului puternic, un acoperiș al unui bloc de locuințe s-a prăbușit pe carosabil, o persoană fiind surprinsă sub acesta. Victima a fost extrasă în stare de conștiență și evaluată medical la locul intervenției. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital, conștientă, cu leziuni la nivelul membrelor inferioare”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de ISU Dâmbovița.
Misiunile sunt în dinamică, iar echipajele de intervenție rămân mobilizate pentru gestionarea solicitărilor primite.

Recomandări pentru populație:
– Urmăriți permanent anunțurile oficiale; pentru detalii privind starea vremii accesați www.meteoromania.ro;
– Evitați deplasările inutile în zonele vizate de avertizări;
– În condiții de vânt puternic, evitați zonele cu arbori, stâlpi sau panouri publicitare și asigurați obiectele care pot fi luate de vânt;
– Închideți și securizați ferestrele și ușile locuințelor; stați departe de acestea dacă vântul suflă cu putere;
– Nu atingeți cablurile electrice căzute la pământ și anunțați imediat autoritățile;
– Nu traversați cursuri de apă și nu staționați pe malurile acestora;
– Curățați șanțurile și rigolele din jurul locuinței pentru a permite scurgerea apelor pluviale;
– Apelați 112 în caz de urgență.
ACTUALITATE
„Târgoviște Summer Trophy”, turneu de fotbal pentru juniori

În perioada 16 – 25 iulie 2026, municipiul Târgoviște va găzdui „Târgoviște Summer Trophy”, un turneu de fotbal pentru juniori, care reunește generațiile 2012-2019, anunță AFC Chindia
Competiția este structurată pe trei etape:
- 16-18 iulie – categoriile 2016, 2017 (6+1) și 2018, 2019 (4+1);
- 19-21 iulie – categoriile 2014 și 2015 (8+1);
- 23-25 iulie – categoriile 2012 și 2013 (10+1);
„Dincolo de fotbal, turneul vine cu un element special: toți participanții vor beneficia de cursuri de educație financiară oferite de sponsorul oficial KRUK România, o experiență valoroasă care completează parcursul sportiv al tinerilor jucători”, se precizează într-un comunicat de presă.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgoviște și Consiliul Județean Dâmboviţa
Pentru înscrieri și informații suplimentare, sunați la numărul de telefon 0751.173.171.

ACTUALITATEacum 4 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița, anunț important pentru asociațiile de proprietari
ACTUALITATEacum o săptămânăTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
ACTUALITATEacum 3 oreFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
Dâmboviţaacum 5 zileAccident rutier mortal în comuna Moțăieni
ACTUALITATEacum 3 zileNu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!
ACTUALITATEacum 5 zileCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
ACTUALITATEacum 3 zileNemulțumire la Lungulețu. Două treceri de pietoni pentru 5 km de drum la patru benzi, cu parapeți despărțitori!























