ACTUALITATE
Cine și de ce seamănă dihonie la Spitalul Găești? Explicații DSP

Direcția de Sănătate Publică Dâmboviţa a explicat, astăzi – 13 iulie 2020, printr-un comunicat de presă, de ce s-a impus luarea deciziei de a transforma Spitalul Găești și Secția Recuperare a Spitalului Moreni în unități suport pentru COVID-19
„Judeţul Dâmboviţa se confruntă, în ultimele două săptămâni, cu o creştere a numărului de cazuri SARS- CoV- 2 pozitive, pe fondul:
– relaxării măsurilor restrictive instituite în perioada stării de urgenţă în diferite sectoare de activitate;
– existenţei unui număr mare de focare de colectivitate;
– creşterii numărului de testări profilactice la nivelul centrelor rezidentiale pentru persoane adulte şi copii, conform metodologiei de supraveghere a sindromul respirator acut cu noul coronavirus SARS- CoV-2;
– deciziei societăţilor comerciale de a testa profilactic un număr cât mai mare de angajaţi în detrimentul izolării la domiciliu a contacţilor direcţi ai cazurilor confirmate;
– deciziei personale a pacienţilor internaţi de a se externa la cerere sau a persoanelor pozitive care refuză internarea şi care rămân în familie / comunitate, decizie care a generat până acum un număr de 6 focare de familie active, totalizând 26 cazuri pozitive;
– nerespectării recomandărilor de autoizolare la domiciliu a persoanelor contacte directe ale unor cazuri confirmate, ca urmare a ultimelor modificări legislative;
– nerespectării de către populaţia generală a regulilor de distanţare fizică, a celor de igienă personală, precum şi nepurtării măştii de protecţie, ori a utilizării acesteia în mod necorespunzator;
– accentuării gradului de mobilitate al populaţiei având în vedere sezonul estival.
În acest context, capacitatea unităţilor sanitare cu paturi desemnate de Ministerul Sănătăţii ca spitale suport Covid – 19 a fost depaşită, astfel că a fost necesară intervenţia Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa pentru organizarea transferului pacienţilor în unităţi similare din judeţele învecinate, care se confruntă la rândul lor cu o creştere a numărului solicitărilor şi al internărilor pentru tratament de specialitate.
Prin Ordinul nr. 1239 din 09.07.2020, ministrul sănătăţii a modificat Anexa 3 – lista spitalelor de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SarsCov2, a Ordinului nr. 555 din 2020, incluzând pe această listă, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, Spitalul Orăşensc Găeşti, dar şi Secţia Recuperare Medicală a Spitalului Municipal Moreni.
Propunerea ca Spitalul Orăşenesc Găesti (cu excepţia Compartimentului de Primiri Urgenţe, radiologie, farmacie, dispensar TBC şi ambulatoriul de specialitate) să devină spital suport COVID, a fost fundamentată prin necesitatea asigurării condiţiilor de tratare sub supraveghere medicală, a pacienţilor confirmaţi SARS -CoV -2, forme asimptomatice şi usoare, precum şi prin faptul că structura funcţională a acestuia nu permite acordarea simultană a asistenţei medicale în regim de spitalizare continuă a pacienţilor COVID şi a pacienţilor non COVID, prin desemnarea parţială a unor secţii / compartimente destinate exclusiv bolnavilor confirmaţi pozitiv SARS- CoV- 2.
Personalul Spitalului Orăşenesc Găesti a fost dezinformat că activitatea compartimentului de primiri urgenţe va fi suspendată, fiind dirijată într- un corp similar celui de triaj epidemiologic, amplasat la intrarea în unitate, fapt cu care Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa nu poate fi de acord.
Specialiștii Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa au analizat structura functională a Spitalului Orăşenesc Găești şi au stabilit că se pot asigura circuite funcţionale separate pentru CPU, laborator de radiologie şi imagistică şi ambulatoriul de specialitate, aflate la parterul clădirii, cu intrări separate atât pentru CPU cât şi pentru radiologie şi ambulatoriu şi în acest sens va emite aviz favorabil pentru noua structură.
Menţionăm că pacienţii COVID vor fi investigaţi radiologic la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
Echipa Direcţiei de Sănătate Publică Damboviţa a identificat circuitele epidemiologice funcţionale necesare în vederea desfăşurării activităţii medicale suport COVID, astfel încât riscul de contaminare să fie eliminat:
– desemnarea zonei verzi destinate accesului şi odihnei personalului medical dedicat;
– zona galbenă destinată echipării/dezechipării personalului medical la intrare/ieşire/în /din zona roşie;
– zona roşie destinată exclusiv pacienţilor pozitivi;
Ca şi la celelalte unităţi sanitare suport COVID din judeţul Dâmboviţa, tratamentul pacienţilor COVID – pozitivi, forme uşoare sau asimptomatice va fi stabilit în baza unui protocol încheiat între Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi Spitalul Orăşenesc Găeşti, protocol ce va fi avizat de Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa.
În baza acestui protocol, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, prin medicii specialişti boli infecţioase şi pneumologie, va evalua fiecare pacient stabilind schema de tratament, urmând ca la nivelul Spitalului Orăşenesc Găeşti, personalul medical să supravegheze evoluţia bolii, conform unor criterii stabilite clar de Ordinul M.S. nr.555/2020.
Acelaşi ordin stabilește că asistenţa medicală a pacienţilor COVID forme asimptomatice şi usoare, poate fi asigurată cu medici de alte specialităţi decât boli infecţioase, medici rezidenţi sau medici voluntari de orice specialitate, supervizaţi de medici infectionisţi, cu obligaţia asigurîrii supravegherii asistenţei medicale timp de 24 h.
În concluzie, Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a avut şi are în continuare preocuparea permanentă în asigurarea asistenţei medicale pentru întreaga populaţie a judetului, dar în acest context epidemiologic, prioritratea numărul unu o reprezintă gestionarea epidemiei”, se precizează în comunicatul remis de DSP Dâmboviţa.
ACTUALITATE
Primar Poiana: Sfinții Apostoli Petru și Pavel să vă călăuzească pașii și să vă ocrotească în fiecare zi!

Cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, transmit cele mai sincere urări de sănătate, bucurii și împliniri tuturor celor care își sărbătoresc ziua onomastică.
Fie ca această zi sfântă să vă aducă liniște în suflet, credință, speranță și multe momente frumoase alături de cei dragi. Sfinții Petru și Pavel să vă călăuzească pașii și să vă ocrotească în fiecare zi.
La mulți ani tuturor sărbătoriților! Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace și binecuvântări!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ACTUALITATE
Atenționare ITM. Angajatorii trebuie să asigure condiții speciale salariaților atunci când este caniculă

În contextul avertizării meteorologice de Cod Roșu de caniculă care vizează de astăzi și județul Dâmbovița, Inspectoratul Teritorial de Muncă atrage atenția angajatorilor că temperaturile extreme reprezintă un risc major pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor și anunță intensificarea controalelor privind respectarea măsurilor prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 99/2000.
Potrivit actului normativ, atunci când temperatura aerului depășește 37°C sau indicele temperatură-umezeală (ITU) atinge sau depășește pragul de 80 de unități, angajatorii au obligația de a adopta măsuri speciale pentru protejarea salariaților.
Printre măsurile minime obligatorii se numără asigurarea unei cantități de 2 până la 4 litri de apă minerală pentru fiecare lucrător pe schimb, reducerea intensității și ritmului activităților fizice, alternarea perioadelor de lucru cu pauze în spații umbrite sau ventilate, precum și asigurarea echipamentului individual de protecție și, acolo unde este posibil, a accesului la dușuri.
Totodată, angajatorii au obligația de a identifica salariații care prezintă contraindicații pentru desfășurarea activității în condiții de temperaturi ridicate, de a asigura acordarea primului ajutor și, dacă situația o impune, transportul acestora la cea mai apropiată unitate medicală.
În situația în care condițiile minime prevăzute de lege nu pot fi asigurate, angajatorii trebuie să stabilească, împreună cu reprezentanții salariaților sau ai organizațiilor sindicale, măsuri precum reducerea duratei zilei de lucru, programarea activității în intervalele mai răcoroase ale zilei – înainte de ora 11.00 și după ora 17.00 – ori întreruperea temporară a activității, acolo unde acest lucru este posibil.
Inspectorii de muncă dâmbovițeni vor verifica în perioada următoare modul în care aceste obligații sunt respectate, în special în domeniile în care activitatea se desfășoară în aer liber sau presupune efort fizic susținut. Nerespectarea prevederilor
OUG nr. 99/2000 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei.
„Canicula nu este doar un disconfort, ci un factor de risc care poate provoca accidente grave și afectarea sănătății lucrătorilor. Iar, sănătatea angajaților nu este negociabilă. Controalele pe care le desfășurăm în această perioadă nu urmăresc prioritar aplicarea de sancțiuni, ci verificarea modului în care angajatorii au înțeles responsabilitatea pe care o au față de oamenii care lucrează pentru ei în condiții de temperaturi extreme. Fac un apel către toți angajatorii să trateze cu maximă seriozitate aceste obligații și să ia toate măsurile necesare pentru protejarea angajaților. Un pahar cu apă, o pauză la umbră sau adaptarea programului de lucru pot face diferența dintre o zi de muncă obișnuită și un eveniment nedorit, care putea fi atât de ușor evitat”, a declarat inspectorul-șef al ITM Dâmbovița – Marius Lixandru.
ACTUALITATEacum 4 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița, anunț important pentru asociațiile de proprietari
ACTUALITATEacum o săptămânăTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum 5 zileAccident rutier mortal în comuna Moțăieni
ACTUALITATEacum 3 zileNu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!
ACTUALITATEacum 5 zileCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
ACTUALITATEacum 3 zileNemulțumire la Lungulețu. Două treceri de pietoni pentru 5 km de drum la patru benzi, cu parapeți despărțitori!
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimăria Răzvad a inaugurat un centru de recuperare pentru persoanele vârstnice, primul în mediul rural din județul Dâmbovița. VIDEO























