Connect with us

ALEGERI

Țuțuianu: Alegerile locale ar trebui amânate cel puțin două luni

Publicat

pe

Adrian Ţuţuianu, preşedintele PRO România Dâmboviţa, consideră că alegerile locale, pe fondul pandemiei, al situaţiei generate de starea de alertă și tensiunea din societate, ar trebui amânate pentru cel puţin două luni.

„Amânăm şcoala, dar nu amânăm alegerile. Credem că alegerile locale ar fi trebuit să aibă loc în luna noiembrie, undeva în partea a doua a lunii, şi alegerile parlamentare în decembrie, din două motivaţii foarte precise.

Poate nu vom mai avem atâtea probleme cu pandemia de COVID-19 şi atunci protejăm mai bine sănătatea oamenilor şi, în al doilea rând, nu cred că România îşi poate permite astăzi şase luni de campanie electorală”, a precizat Adrian Ţuţuianu.

Senatorul este convins că organizarea alegerilor pe 27 septembrie i-ar avantaja pe liberali, fiindcă, pe fondul crizei generate de pandemie, prezenţa la urne va fi una foarte scăzută. De teama coronavirusului, persoanele în vârstă nu se vor prezenta la vot.

„Este interesul PNL să facă aceste alegeri din mai multe motive. Pe de o parte, evoluţiile economice sunt negative. Avem o scădere economică, avem aproape 600.000 de şomeri şi, probabil undeva în toamnă, vom avea milionul de şomeri, avem o criză bugetară care se va accentua în perioada următoare. România a împrumutat, până în luna mai, 15 miliarde de euro şi lucrurile astea îi vor costa electoral pe cei care sunt la putere. Interesul lor este să grăbească alegerile. În al doilea rând, menţinerea unei stări de presiune psihică asupra alegătorilor este de natură să avantajeze PNL”, a mai spus Ţuţuianu.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALEGERI

Fostul polițist Alexandru Iorga a pornit pe drumul de viitor primar al orașului Găești

Publicat

pe

PSD Dâmbovița a făcut una dintre cele mai tari și inspirate mișcări politice din ultimul timp. L-a desemnat pe fostul comandant al Poliției Orașului Găești, acum avocat, Alexandru Iorga, drept candidat pentru funcția de primar la alegerile locale din 2024. Decizia a fost luată ieri, de Biroul Permanent Județean al PSD, în ședința desfășurată la sediul filialei social-democraților din Găești. Iorga, propus și susținut de organizația locală, a fost desemnat pentru candidatură cu unanimitate de voturi. Evident, meritul acestei promovări, aparține președintelui PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, în afară de flerul și intuiția în a-și alege oamenii de echipă, investește în aceștia și multă încredere.

Cunoscând personalitatea, caracterul, conduita, stilul de comunicare, de impresionare a cetățeanului alegător, a concetățenilor săi din Găești, bazate pe forța argumentării și soluții, cu siguranță, contracandidații săi au puternice motive să se teamă. Inclusiv, primarul în funcție, Gheorghe Grigore, căzut într-un ciudat și anost con de umbră.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

PNL a câștigat alegerile parțiale organizate la Braniștea și Cojasca

Publicat

pe

Alegerile locale parțiale organizate, astăzi – 27 iunie 2021, în comunele Braniștea (pentru funcția de primar) și Cojasca (pentru Consiliul Local) au fost câștigate de PNL. Vom reveni.

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite