ACTUALITATE
717 candidați la titularizare în județul Dâmbovița

Miercuri – 29 iulie, începând cu ora 09:00, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice / catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2020.
În județul Dâmbovița s-au înscris 720 de candidați (3 au fost respinși pentru dosar incomplet) – 59 din promoția curentă – și au fost organizate 4 centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare impuse de pandemia de COVID-19.
„Pentru susținerea probei scrise, candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8:15. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în anumite situații speciale. La nivelul județului nostru, pentru un candidat este prelungită durata examenului cu 2 ore, iar scrierea pe foaia de concurs se va realiza de către un asistent desemnat de comisia de organizare.
Repartizarea pe centre de concurs și săli de examen poate fi consultată pe site-ul ISJ Dâmbovița http://www.isj-db.ro .
Subiectele și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2020.edu.ro.
La nivelul județului Dâmbovița se va susține examenul la 39 discipline de concurs. Cei mai mulți candidați înscriși sunt pentru postul de educatoare – 130, urmând pentru învățător – 113, limba și literatura română – 71 și educație fizică și sport 70″, se precizează într-un comunicat remis de ISJ Dâmboviţa.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediul inspectoratului școlar județean și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.
„Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Lista posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2020-2021 se regăsește pe site-ul ISJ Dâmbovița la http://www.isj-db.ro/static/files/–MRU_2020/Liste_posturi/5.Lista_posturilor_actualizata_la_data_18.06.2020.pdf
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița în perioada 12 – 14 august”.
ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 4 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei


























