Ruxandra Obreja, președinta Consorțiului Digital Radio Mondiale, are rădăcini în județul Dâmbovița, la Pietroșița. Plecată ilegal din România, în anul 1982, în parte și pentru că nu i s-a dat nicio șansă să-și urmeze pasiunea pentru radio chiar dacă terminase facultatea prima pe țară, Ruxandra Obreja și-a clădit o carieră jurnalistică de succes în Anglia, la BBC.

Prezentă la Pietroșița, la un eveniment cultural de excepție care a readus în conștiința publică numele bunicului său – preotul Ioan Oprea, un ilustru fiu al localității, doamna Ruxandra Obreja a avut amabilitatea să acorde un interviu reporterilor publicației noastre, pe care vă invităm să-l lecturați.

Am discutat despre evoluția mass-media, în condițiile noilor tehnologii, despre fenomenul social media, care diluează presa adevărată, iar oamenilor le este din ce în ce mai greu să distingă „grâul” de „pleavă”. Și, evident, am vorbit despre preotul Ioan Oprea, pe care comunitatea din Pietroșița, județul Dâmbovița, l-a omagiat la sfârșitul lunii iunie 2026, când s-au împlinit 120 de ani de la nașterea acestui fiu al localității și 30 de ani de la momentul trecerii la cele veșnice.

Ruxandra Obreja: „Viața a devenit mai complicată, fără să ajungem la succesul deplin”

Reporter: Doamna Obreja, știm că ați copilărit în Pietroșița, că ați trăit în București și că, în anii ’80, ați plecat din România. În ce conjunctură ați părăsit țara?

Ruxandra Obreja: Am plecat, ca mulți, mulți alți români, ilegal, că așa era atunci, cu multă strângere de inimă, fiindcă am lăsat acasă un soț valoros și un copil mic, dar, pentru viitorul nostru și mai ales al băiatului, am făcut acest gest. Trebuie să recunosc că a fost o decizie pe are am luat-o și din punct de vedere profesional. Terminasem prima pe țară la Facultatea de limbi germanice, engleză și germană, mi-am dorit foarte mult să fac ziaristică, să fac radio, iubesc și am iubit radioul dintotdeauna, și nu exista nicio cale. Toate încercările de a intra în acest domeniu au fost barate din cauze diverse, dar primordial din cauza trecutului familiei. Am fost, așadar, foarte hotărâtă să fac ceea ce îmi doream să fac, radio, și am luat această decizie. În Anglia, cum s-a ivit o ocazie să lucrez în ziaristică, am început să lucrez zile, nopți, zile libere, numai să pot să pun piciorul în prag și, încetul cu încetul, am reușit să intru la BBC, întâi la Secția Română, apoi la serviciile engleze și alte servicii.

Reporter: În ce an ați reușit să vă angajați la BBC?

Reclama

Ruxandra Obreja: Am intrat în 1984. În primii 2 ani în Anglia, am lucrat în alte domenii. La BBC, mai întâi eram chemată când se îmbolnăvea unul din redactori, eram un fel de suplinitoare, ca să mă exprim în termeni din învățământ. Lucram cu mare plăcere. La început la programul religios. Nu cunoșteam prea multe despre religie, dar probabil șeful meu, care știa că bunicul a fost preot, a zis că eu trebuie să știu, dar, de fapt, nu știam. Am învățat însă foarte multe. Am realizat programe despre Vatican, despre „uniți”, despre biserica ortodoxă. Am transmis de la București prima vizită a unui Papă catolic într-o țară ortodoxă – Papa Ioan Paul al II-lea. A fost o activitate profesională foarte interesantă. După care, mi-am extins aripile, am vrut să dovedesc că pot să fac același lucru și în limba engleză. Eu nu sunt doar ziarist de limba română, ci și de limba engleză. Am lucrat în diferite redacții, cu diferiți ziariști, mari corespondenți. Am scris pentru radio în engleză, am apărut la televiziunea mondială a BBC, cu interviuri și comentarii. Până la urmă, am intrat în partea de cooperare internațională a BBC cu alte stații de radio din toată lumea. Mulți ani, am venit în București, coordonam echipa de aici. Aveam un birou, aveam ziariști români din București și cei care veneau prin rotație de la Londra, ca să îi învățăm, ca să învățăm și noi. Am petrecut multe ore la ușa miniștrilor, ale parlamentarilor, l-am intervievat pe premierul englez, pe președintele Emil Constantinescu, pe președintele Snegur.

Reporter: Inclusiv pe Regele Mihai, din câte știm noi…

Ruxandra Obreja: Cu Regele Mihai am venit de la Paris când a fost întors de la Aeroportul Otopeni. Regele întotdeauna a apreciat modul în care am relatat despre ceea ce făcea, despre ceea ce gândea, despre modul în care se exprima. Am primit cel mai înalt Ordin al Casei Regale a României, în 2012, chiar de la Regele Mihai.

Reporter: Cum și când ați ajuns la Consorțiul Digital Radio Mondiale?

Ruxandra Obreja: Încetul cu încetul, am început să mă preocup de partea nouă a radioului, de radioul digital. Acum, deși nu mai lucrez la BBC, sunt sprijinită de BBC financiar și în alte moduri, pentru a fi președinta acestui consorțiu internațional non-profit, care reunește experți din toată lumea. Conceptul de radio digital face pași, dar nu așa de rapid pe cât s-a sperat. Sunt cel puțin trei sisteme. Eu sunt președinta unui consorțiu care sprijină unul din cele trei mari sisteme, cel pentru Africa și mai ales pentru Asia Pacifică, mai puțin Europa. Este un sistem nou, care presupune o schimbare completă a radiourilor, chiar și a infrastructurii. Nu este un proces foarte simplu și nici foarte ieftin. Deși lumea zice că radio este simplu, hai să îl facem digital, nu este simplu deloc. În anul 2008, șefii mei de la BBC mi-au dat să mă ocup și de acest radio digital, eu fiind director pentru dezvoltarea relațiilor internaționale. Îmi amintesc că îmi spuneau: tu ești ziaristă, înțelegi radioul, o să înțelegi și tehnologia și în 3-4 ani sperăm să reușești să impui tehnologia. Iată că am ajuns în 2026 și proiectul care trebuia să se termine în 2012 nu s-a terminat. Aceasta este proba că proiectul este foarte dificil. Orice lucru nou care apare – inteligența artificială, internet etc., toată lumea speră că este momentul când nu va mai fi nevoie de radiodifuziune terestră prin unde radio, de fiecare dată, după ce se fac nenumărate studii. În ciuda tuturor acestor noi descoperiri, până la urmă, radio terestru rămâne imbatabil, dar este în mare concurență cu alte platforme mediatice și trebuie să se adapteze. Viața a devenit mai complicată, fără să ajungem la succesul deplin.

Reclama

Ruxandra Obreja: „Nu am înțeles meseria de influencer. Pentru mine, este un fel de mahalageală pe tehnologie modernă”

Reporter: Cum vedeți dumneavoastră viitorul mass-media, ținând cont de noile tehnologii, de rețelele de socializare?

Ruxandra Obreja: Eu sunt de modă veche. Eu cred că ziaristica adevărată este făcută de oameni inteligenți, obiectivi, onești și că Inteligența Artificială, oricât s-a dorit, oricât de mult ai pune tot felul de căutări pe toate paginile posibile, până la urmă, dacă inteligența umană nu este în spate, nu ai ziaristică adevărată. În momentul de față, în presă este foarte multă manipulare, sunt foarte multe știri false, iar această pluralitate de platforme mediatice, deși ar trebui să aducă o bogăție de informații, după mine, au sărăcit într-un fel, informațiile. Nu am înțeles meseria de influencer. Pentru mine, este un fel de mahalageală pe tehnologie modernă. Eu cred că vor exista întotdeauna ziariști buni, oameni interesați să găsească resorturile adevărate ale evenimentelor. Întrebarea este dacă noua generație, crescută cu frânturi de știri, va mai avea răbdare, va mai avea curiozitatea să afle adevărul, să înțeleagă contextul, să înțeleagă istoria… Nu sunt sigură. Nu vreau să par ca un fost ziarist care spune că numai pe vremea mea se făcea ziaristică adevărată. Nu. Sunt și astăzi ziariști foarte buni, dar, din cauza noilor tehnologii, oricine poate să pretindă că este un livrator de știri. Oricine care are un telefon mobil poate să filmeze, poate să înregistreze, poate să influențeze… Ce te ajută să alegi grâul de pleavă? Nimic!

Reporter: Cum vi se pare astăzi presa din România?

Ruxandra Obreja: Era o vreme când citeam cinci-șase ziare dimineața, înainte de ora 08:00. Eram la curent cu tot ce se întâmpla. În ultima vreme, am o oarecare idiosincrazie chiar față de presa românească. Mi se pare că se traduce foarte mult și pe sărite din presa internațională. Eu cred că presa românească este destul de variată, dar politizată. Este complet aliniată diferitelor partide. Televiziunile, la fel. Radiourile, la fel. Lucrul care mă deranjează realmente este limbajul incorect și foarte vulgar. Asta mă deranjează extrem de mult. Eu nu mai trăiesc în România de 40 de ani, dar cred că încă mai vorbesc românește, nu am început să vorbesc altfel…

Reporter: În Anglia, presa nu este politizată?

Reclama

Ruxandra Obreja: Ba da, dar acolo declară acest lucru. Ziarul cutărică se știe că este de dreapta, ziarul cutărică se știe că este de stânga, dar în anumite limite. Nu poți să spui că găina a născut patru pui vii și toată lumea să creadă chestia asta. Adică, există limite. De multe ori, se spune că oamenii citesc presa scrisă ca să își vadă propriile opinii reflectate, adică nu citești presa de pe partea cealaltă, ca să afli, vrei să vezi că ceea ce gândești tu este corect. Cred că presa occidentală, inclusiv cea britanică, este mai serioasă. Și dacă știi să cauți, să citești anumite publicații, nu poți să spui că sunt de stânga sau de dreapta. Există și presă de scandal, dar anumite vulgarități în exprimare, în imagini, în promovarea unor lucruri sunt interzise, nu sunt acceptate de public și atunci presa este mai decentă aș spune. Este o părere personală, de cetățean ușor avizat.

Ruxandra Obreja: „Bunicul credea foarte mult în har și în căile nevăzute și neștiute ale Domnului, care te duc într-un anume loc”

Reporter: După câți ani ați revenit la Pietroșița, comuna unde v-ați petrecut o parte a copilăriei?

Ruxandra Obreja: Am fost în anii 90, pentru că a fost perioada când am colindat foarte mult prin România. Am cunoscut foarte multe posturi de radio, primele posturi particulare care au apărut, primii politicieni care erau de altă culoare. A fost perioada când l-am adus pe băiatul nostru, care înțelegea limba română dar nu voia să vorbească, el fiind plecat din România la 5 ani, într-un sat lângă Pucioasa și l-am lăsat acolo o vreme, ca să îl determinăm să vorbească românește. Atunci, am venit și la Pietroșița. Nu am rămas însă, pentru că bunicii mei au murit, casa era închisă.

Reporter: Ce amintiri despre bunicul dumneavoastră, preotul Ioan Oprea, v-au rămas întipărite în minte?

Ruxandra Obreja: Era un om deosebit de mulți români. Nu știu dacă aceasta era firea lui sau era marcat și de anii de închisoare. Era un om cu o viață foarte simplă, cu o viață interioară complexă. Citea mult. Era credincios. Știa doxa, ca să zic așa, foarte bine. Era extrem de înțelept. Nu era cel mai cald dintre bunici, adică nu era bunicul care te lua și te hâțâna în leagăn și se juca cu tine. Nu. De fapt, în copilăria mea el a fost în închisoare, deci l-am văzut mult mai târziu. Dar, avea carismă, avea un calm extraordinar și o înțelepciune dincolo de ceea ce se numește înțelepciunea bătrânilor. Era și foarte modern. Cred că anumite lucruri, care nouă ni se păreau dilemele tinereții noastre, le trata cu multă înțelegere și într-un mod foarte modern. Nu spunea: Vai, cum poți să te gândești la așa ceva, cum poți să faci așa ceva, ai păcătuit… Ne zicea: trebuie să te uiți și la asta și la asta, să te pui și în poziția dușmanului tău… Așa mi-l amintesc pe bunicul meu. Blând, rezervat, îmi amintesc că își iubea foarte mult familia, copiii, nepoții. Era ambițios pentru noi și nu tolera nici minciuna și nici falsitatea sau superficialitatea. Eu știu că tata se consulta în aproape toate privințele cu tatăl lui, că îl adora pe bunicul meu. Țin minte că, eu fiind singura Oprea din toată familia, tata zicea: mă gândesc ce să facă Sanda. Și bunicul întreba: Dar, ce vrea să facă? Vrea să facă limbi străine, dar ce o să facă ea în viață ca profesor de limbi străine? Și bunicul zicea: Ar trebui să o lași să facă ceea ce vrea, dar, văzând-o cât de mult vorbește, cred că ar trebui să o faci avocat. Glumea! Sfatul bunicului pentru tatăl meu a fost mereu să mă lase să fac ceea ce vreau. Important este să facă ceea ce îi place și va reuși, asta spunea bunicul. Credea foarte mult în har și în căile nevăzute și neștiute ale Domnului, care te duc într-un anume loc. Era mândru de mine fiindcă lucram la BBC, dar nu cred că își imaginase vreodată în viața lui că o să trăiesc în altă țară sau că o să fiu ziarist la BBC.

Reclama

Reporter: Cum apreciați evenimentul organizat de Fundația Comăniță și Fundația Renașterea Pietroșiței Ruralia, în memoria bunicului dumneavoastră, preotul Ioan Oprea?

Ruxandra Obreja: A fost un eveniment extraordinar de bine pregătit. Pentru mine a fost o mare surpriză. M-am simțit aproape jenată, fiindcă aș fi vrut să știu mai multe despre bunicul meu, să pot contribui mai mult. Am văzut pentru prima dată biserica în interior și am rămas profund impresionată, iar faptul că în jurul mormântului bunicilor mei este un trandafir apărut din nimic mi se pare o minune dumnezeiască. Nu am știu că sunt 120 de ani de când s-a născut bunicul, că sunt 30 de ani de când a murit. Tatăl meu, s-au împlinit 11 ani de când a murit, l-a iubit enorm pe bunicu și m-am gândit ce mândru ar fi fost tata și ce mult i-ar fi plăcut lui tataie să știe că, în sfârșit, după o viață de mari privațiuni și suferințe, i se recunosc niște merite. Mi se pare că este un român adevărat, nu neapărat cu șapte Premii Nobel sau cu 15.000 de vile nu știu pe unde, dar este din comunitate. După închisoare, mi s-a părut că bunicul, mulți ani, nu a vrut să vorbească nimic despre ceea ce a trăit acolo. Întotdeauna s-a uitat înainte. Cred că bunicul, când a ieșit din închisoare, a încercat să-și retrăiască anii pe care îi pierduse și s-a uitat mereu înainte. I s-a părut că la 80 de ani nu este imposibil să fii preot, nu este imposibil să conduci mașina, a mers cu tatăl meu în excursie în Germania de Est, pentru că a vrut să meargă și ca student, dar nu a avut mijloace. Viața lui și-a scris-o în memorii. Am adus un manuscris pe care l-am luat când a murit tata. Sunt crâmpee, nu sunt toate. Bunicul a scris foarte mult. Din păcate, având cinci copii care l-au iubit foarte tare, a luat fiecare o parte, deci memoriile sunt împărțite. Eu am găsit un caiet în care și-a scris memoriile din 1936 până în 1985. Și-a făcut și un arbore genealogic. Are și foarte multe anecdote. Trebuie filtrat, trebuie pus pe capitole și abia apoi să fie publicate aceste memorii. Bunicul i-a întâlnit pe Coposu, pe Ion Diaconescu. Deci, are și memoria altor personalități, nu a scris doar despre el. Trebuie și un pic de cercetare, este multă muncă de făcut.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița continuă să publice, pe pagina oficială de Facebook a instituției, materiale informative care să îi ajute pe pacienți în situațiile medicale de urgență. Astăzi, specialiștii SAJ Dâmboviţa ne vorbesc despre șocul anafilactic – o reacție alergică severă, generalizată, care afectează întregul organism și poate bloca respirația într-un timp record.

Cum recunoști un ȘOC ANAFILACTIC? (Semnele care ucid):

Reacția apare rapid (de la câteva secunde la câteva minute) după contactul cu alergenul (înțepătură de albină/viespe, un aliment precum nucile sau arahidele, ori un medicament). Urmărește aceste semne:

– Sufocarea (Edemul Glotic): Senzația de nod în gât, voce răgușită apărută brusc, dificultate uriașă la înghițire și respirație șuierătoare (stridor). Este semnul că gâtul se umflă pe interior și blochează aerul.
– Umflarea vizibilă (Angioedem): Buzele, limba, pleoapele și fața încep să se umfle rapid, iar pe corp apar pete roșii, mari și intense (urticarie) care mănâncă groaznic.
– Prăbușirea tensiunii: Pacientul devine brusc palid, acoperit de transpirații reci, are amețeli puternice, pulsul devine foarte rapid, iar în final își pierde cunoștința (leșină) din cauza prăbușirii circulației sângelui.

Singurul medicament salvator: ADRENALINA

Reclama

În șocul anafilactic, antihistaminicele (pastilele de alergie) sau cortizonul acționează mult prea încet. Singurul medicament care oprește imediat această furtună alergică și redeschide căile respiratorii este Adrenalina. Persoanele care se știu cu alergii severe poartă mereu cu ele un stilou auto-injector (de tip Epipen).

Ce trebuie să faci în mod concret:

Sunați IMEDIAT la 112. Puteți specifica operatorului: „Suspectez un șoc anafilactic, pacientul are dificultăți de respirație!”. Această informație este foarte importantă în managementul cazului.

Folosește auto-injectorul cu Adrenalină (dacă există): Dacă victima are stiloul la ea, injectează-i imediat în partea exterioară a coapsei (se poate face și prin haine). Ține stiloul apăsat timp de 3-5 secunde.

Poziția corectă: Dacă pacientul respiră greu dar e conștient, ajută-l să stea în șezut. Dacă este amețit sau palid (tensiune prăbușită), întinde-l pe spate și ridică-i picioarele mai sus decât capul pentru a ajuta sângele să ajungă la creier. Dacă își pierde cunoștința dar respiră, așază-l în poziția laterală de siguranță.

Reclama

GREȘELI critice de evitat:

– NU încercați să îi dați pastile pe gură dacă gâtul este umflat sau dacă este semiconștient, deoarece se poate sufoca!
– NU ignorați o înțepătură de insectă dacă observați că umflătura se extinde dincolo de locul înțepăturii și începe să apară o stare de slăbiciune sau sufocare.

Șocul anafilactic este o urgență absolută unde nu avem timp de pierdut cu remedii băbești sau așteptări. Recunoașterea rapidă a sufocării și a umflării feței, urmată de apelul la 112 și administrarea adrenalinei, reprezintă linia dintre viață și moarte. Fiți vigilenți!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama