Dâmboviţa
Clanurile de interlopi trebuie ținute în frâu, nu păzite la funeralii!

Ionel Petre, liderul ALDE Dâmbovița, într-un text publicat pe Facebook, deplânge soarta polițiștilor români care, în afară de faptul că sunt dotați necorespunzător, au început să fie folosiți și la tot soiul de misiuni ciudate, care nu concordă deloc cu demnitatea și statul lor. Au ajuns oamenii legii, spune Ionel Petre, să facă de pază la înmormântările interlopilor.
„Am asistat zilele trecute la o situație care a depășit cu mult limita bunului simț, paza cu polițiști foarte bine echipați la funeraliile unui interlop, pe la căpătâiul căruia au trecut sute sau chiar mii de oameni, în contextul în care sunt atâția români care nu și-au putut lua rămas bun de la cei dragi, pentru că au respectat restricțiile impuse de autorități. Păi, asta este treaba autorităților, să păzească un defunct?
Acum, ni se prezintă un caz desprins parcă din filmele de acțiune în care sunt prezentate scene din istorie: niște scandalagii au tăiat cu coasa doi polițiști, în comuna Văcărești-Dâmbovița. Atenție, polițiști echipați cu pistoalele antice Carpați, pe care le-au folosit în ultimul ceas, văzând că viața le este pusă în pericol. Legislația în vigoare, relativă și cu foarte multe semne de întrebare, îi ține pe polițiști „departe” de arma legată la brâu. Majoritatea preferă să rezolve cazurile fără să scoată pistolul, decât să stea prin tribunale la procesele intentate pentru uzul de armă, procese în care sunt singuri în fața societății. De ce nu sunt susținuți oamenii din subordine, atunci când sunt nevoiți să salveze vieți omenești sau propriile vieți în fața infractorilor, care nu au niciun Dumnezeu? Mai mult decât atât, unde sunt noile pistoale Beretta, promise de ministrul Vela? Doar s-a pozat cu ele, iar reprezentanții legii sunt expuși în fața infractorilor cu mâinile goale?
Cum sunt posibile astfel de situații în secolul XXI? Ce s-a întâmplat cu respectul în fața autorităților? Vi se pare normal, domnule Ministru, să sară localnicii amețiți de aburii alcoolului la polițiști, așa cum sar la cei din anturajul lor? Vi se pare normal ca polițiștii să nu mai aibă niciun cuvânt de spus în fața cetățenilor? Este doar vina voastră, domnilor! Nu angajați doar persoane bine pregătite în domeniu, care să cunoască și să aplice legile ca la carte, ci vă mulțumiți să ocupați posturile cu oricine se încadrează în puținele cerințe pe care le aveți. Pregătirea agenților este precară și parcă se face pe repede înainte, deloc eficient.
Cei care sunt obișnuiți să încalce legea au identificat aceste puncte slabe și se pare că profită din plin de ele. Să nu mai vorbim că polițiștii se tem să folosească armele din dotare, pentru că imediat sunt arătați cu degetul că au făcut abuzuri. Nu sunt normale aceste situații și trebuie stopate imediat. Comportați-vă conform funcțiilor și gradelor deținute! Sunteți autoritățile care trebuie să vegheze la siguranța românilor! Faceți-vă datoria! Clanurile de interlopi trebuie ținute în frâu și pedepsite conform faptelor pe care le fac, nu păzite la funeralii! Treziți-vă! Societatea are nevoie de siguranță”!
ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.
Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.
„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























