Connect with us

ALEGERI

„Un capitol nou pentru Dâmboviţa”, sloganul electoral al candidatului PNL Sorin Ion

Publicat

pe

A venit şi rândul liberalilor dâmboviţeni să își depună dosarele de candidaţi pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de consilieri judeţeni. Lângă inspectorul şcolar general Sorin Ion, cel desemnat de PNL să intre în vâltoarea electorală, s-a aflat consilierul de stat Vigil Guran – preşedintele liberalilor dâmboviţeni. A lipsit de la acest eveniment liderul PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu. Mulţi au intrepretat gestul candidatului pentru funcţia de primar al Târgoviştei ca o replică la faptul că mai marii partidului nu au fost prezenţi la depunerea dosarului său de candidat la municipiu, fapt remarcat de presă, dar şi de opinia publică şi considerat a fi un gest care arată lipsă de unitate, abandon al reprezentantului PNL.

După depunerea dosarelor, a vorbit, de la pupitrul de rigoare cu însemnele partidului, mai întâi Virgil Guran, sobru, serios, pedalând pe ideea de echipă puternică, cum nu a mai fost în ultimii ani probabil în PNL. Faptul că sunt uniţi şi tari, a spus Guran, se va dovedi în alegeri, în rezultatul pe care îl vor obţine.

„Se va demonstra că întotdeauna cei care doresc să construiască ceva în detrimentul celor care vor să dărâme sau vor să facă averi nefondate vor învinge. Sunt convins că viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean va fi Sorin Ion, reputat profesor, om cu experienţă managerială, care a dovedit performanţă, a dovedit seriozitate. Cred că este cea mai bună alegere pentru judeţul Dâmboviţa. Sunt convins că ceea ce s-a putut face în învăţământ se poate face în întreg judeţul Dâmboviţa”, a declarat Virgil Guran.

Ion Sorin, candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a spus că vine în faţa dâmboviţenilor cu o echipă care reprezintă o îmbinare între entuziasmul tinereţii şi experienţă, o îmbinare între toate categoriile importante socio-profesionale.

„Avem în echipă ingineri, medici, economişti, jurişti, profesori, specialişti din toate domeniile. În aceste momente, ceea ce este cel mai important este echipa. Consider că nominalizarea mea s-a bazat pe capacitatea mea de a coordona o echipă”, a precizat inspectorul şcolar general Sorin Ion.

Sloganul candidatului PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa este „Un capitol nou pentru Dâmboviţa”. Mesajul este interesant, profund, ce-i drept cu o notă de unicitate, dar parcă neadecvat pentru astfel de momente. Sună mai mult a titlu de roman. Rămâne să vedem cum se va încheia nu capitolul, ci cartea electorală a profesorului Sorin Ion.

ACTUALITATE

PNL a câștigat alegerile parțiale organizate la Braniștea și Cojasca

Publicat

pe

Alegerile locale parțiale organizate, astăzi – 27 iunie 2021, în comunele Braniștea (pentru funcția de primar) și Cojasca (pentru Consiliul Local) au fost câștigate de PNL. Vom reveni.

Citește în continuare

ACTUALITATE

126 de sesizări în legătură cu alegerile din Braniștea și Cojasca. 97 nu s-au confirmat

Publicat

pe

În județul Dâmbovița, alegerile locale parțiale organizate în comunele Braniștea și Cojasca s-au derulat fără incidente deosebite care să afecteze desfășurarea procesului de vot – informează Inspectoratul Județean de Poliție.

Totuși, până la ora 16:00, au fost înregistrate 126 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. 97 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte 29 sunt în curs de verificare.

Exemple:

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că ocupanții a două autoturisme transportă alegători la secțiile de votare și le oferă bani pentru a-i determina să voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

De asemenea, polițiștii de la Secția nr. 3 au fost sesizați și cu privire la faptul că ocupanții unui autoturism, respectiv doi bărbați de 23 de ani, oferă bani alegătorilor pentru a-i determina să nu voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Braniștea, alegătorii sunt aduși la vot cu autoturisme de diverse persoane, iar înainte de a părăsi autovehiculul le este indicat pe un buletin de vot anulat ce candidat să voteze. În urma verificărilor efectuate, până la acest moment, polițiștii au stabilit că aspectele semnalate nu se confirmă.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT