Conectați-vă cu noi

ACTUALITATE

Trăinicia în căsătorie, sărbătorită la Gura Ocniței. FOTO

Publicat

pe

În ciuda vremurilor vitrege pe care le trăim, primarul comunei Gura Ocniței, Sorin Vasile Ioniță, încercă să păstreze tradițiile, să țină aprinsă flacăra obiceiurilor locale. Aseară, într-un cadru restrâns generat de pandemie și cu tot tacâmul impus de starea de alertă, cu măsurile de protecție necesare, 10 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă au fost celebrate de autoritățile locale.

Evenimentul s-a consumat în sala de spectacol a Căminului cultural din localitate. Cele mai longevive familii din comună au fost felicitate și de aleșii locali care, în aceiași incintă, participaseră la o ședință de Consiliu Local. În afară de urările de viață lungă și paharul de șampanie aferent, edilii i-au recompensat pe bătrâni și cu o sumă de bani.

„Este deja intrat în firescul lucrurilor, în normalitate, a-i sărbători și prețui așa cum se cuvine pe bătrânii noștri, pe cei care sunt un exemplu de trăinicie, de conviețuire în înțelegere și armonie atâția ani. Să fii împreună 50 de ani, la bine și la rău, să poți depăși toate neajunsurile și crizele existențiale, care apar, vrei sau nu vrei, într-o viață de om, nu este tocmai usor. Vârstnicii pe care i-am sărbătorit sunt un exemplu viu al durabilității, al vitalității și importanței conceptului de cuplu, de familie creștină”, ne-a precizat Sorin Vasile Ioniță – primarul comunei Gura Ocnița.

 

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Obiectivul Supercom SA – curățenie la un nivel ireproșabil!

Publicat

pe

Sursa foto: financialintelligence.ro

Supercom SA este în momentul de față cotată a fi una dintre cele mai performante companii din România din domeniul salubrizării stradale, colectării, selectării și transportului deșeurilor menajere. Datorită managementului eficient, profesionalismului celor care coordonează activitatea, personalului pregătit, disponibilității aproape unice de a comunica și negocia și datorită dotărilor de super clasă, Supercom SA a încheiat contracte pentru prestarea acestor servicii indispensabile unei comunități civilizate cu mai multe orașe, municipii și județe din România. Vorbim aici de București și de județele Bistrița, Dâmbovița, Ilfov, Caraș-Severin, Hunedoara, Ialomița, Gorj și Cluj. Procesul de extindere continuă

De ieri, 1 martie 2021, chiar când primăvara a mijit, Supercom SA a început activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Cluj-Napoca. Mai întâi în sectorul de vest al acestei importante urbe din România. Supercom a participat la licitație pentru câștigarea acestor servicii alături de alte două firme. Evident, a fost ales cel mai bun.

Supercom SA a pregătit pentru activitatea de salubrizare a Clujului o flotă ultra-performantă, alcătuită din 40 de echipamente top Euro 6, cât și utilaje electrice. 200 de angajați bine pregătiți vor fi în permanență la datorie pentru salubrizarea străzilor la cele mai înalte standarde în domeniu.

Administrația clujeană a fost total nemulțumită de serviciile prestate de operatorul anterior – Rosal, drept pentru care a fost desemnată, conform caietului de sarcini, cea mai bună societate prestatoare de servicii de curățenie stradală, colectare și transport deșeuri din România – Supercom.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc, și-a arătat pe deplin mulțumirea față de dotarea de care dispune Supercom, de forțele care au fost pregătite pentru a acționa în vederea salubrizării Clujului.

„Atât eu, cât și clujenii, așteptăm lucrări de calitate, intervenții cu echipamente moderne, electrice, nepoluante, curățenie la standarde europene, atât pe carosabil, cât și pe trotuare. Așteptăm o competiție a curățeniei între cele două firme de salubritate stradală care operează în Cluj-Napoca (Supercom și Brantner), în respect deplin față de cetățean și față de banul public”, a declarat edilul Emil Boc.

Sursa foto: Ziua de Cluj

Președintele Supercom SA, Ilie Ionel Ciuclea, a declarat că pentru compania pe care o conduce începe o nouă etapă a traseului de performanță de la care nu s-a abătut nici un milimetru, dând dovadă de seriozitate, profesionalism și exemplu de bună practică la nivel european.

„Cu fiecare contract nou, vrem să devenim mai buni, să investim mai mult în echipamente performante și să asigurăm cele mai optime condiții de lucru angajaților noștri, pentru a putea oferi nu doar servicii de calitate, ci mai ales pentru a arăta respectul profund pe care îl avem față de cetățenii în serviciul cărora suntem. Ne-am propus să ridicăm standardul industriei de salubrizare publică și de management al deșeurilor, să devenim un model. Suntem responsabili în fața cetățenilor și a autorităților publice locale și centrale de a duce ideea de curățenie la un nivel ireproșabil”, a precizat Ilie Ionel Ciuclea – președinte al SC Supercom SA.

Compania se va ocupa, pentru următorii 5 ani, de salubrizarea stradală și deszăpezirea sectorului 1 din Cluj-Napoca. Firma Rosal a pierdut licitația. Aceasta, conform obiceiului practicat și în alte zone ale țării, a contestat licitația, dar demersurile considerate neserioase au fost respinse. Aceeași decizie s-a luat și în cazul contestației depusă de Bratner. Oferta câștigătoare are o valoare de 18 milioane de euro.

Și în județul Dâmbovița, Supercom SA s-a lovit de contestațiile nu tocmai valide ale altor firme care au participat la licitația pentru adjudecarea serviciilor de colectare, selecție și transport a deșeurilor menajere, firme care nu dispuneau nici pe departe de potențialul tehnic și uman al Supercom. Se așteaptă acum ultima decizie în acest caz, care trebuie să vină de la Curtea de Apel Ploiești, după care câștigătoarea licitației în Dâmbovița – Supercom SA se va concentra pentru activitățile prestate. Vor fi făcute investiții condiderabile, constând în dotarea cu 100 de utilaje performante, 150.000 de europubele, 10.000 de containere. Totodată, va fi pornit în forță procesul de colectare selectivă.

Supercom SA este o companie cu capital 100% românesc și unul dintre cei mai mari operatori de salubritate din România.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Comandantul ISU Argeș, înaintat în grad pentru merite deosebite

Publicat

pe

Lt. col. Bogdan Olar, șeful ISU Argeș, a fost înaintat în gradul de colonel, înainte de termen, pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în ultimii ani.

Inspectorul șef Bogdan Olar s-a impus prin profesionalism, curaj și devotament, calități de care a dat dovadă de-a lungul întregii cariere, începută în anul 2002 ca locțiitor comandant la Detașamentul de Pompieri Pitești.

Din 2012 este expert european în mecanismul de protecție civilă, iar din 2016 conduce Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Argeș.

„Vă felicităm, domnule colonel și vă asigurăm de întreaga noastră susținere în misiunile specifice, la fel cum am reușit să o facem și până acum. Avem onoarea să vă salutăm!”, este mesajul transmis, cu mândrie, de colectivul ISU Argeș.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!