ALEGERI
Dâmbovița și Târgovişte au nevoie de Corneliu Ștefan și Daniel Cristian Stan

Carmen Holban, deputat PSD de Dâmboviţa şi preşedinta femeilor social-democrate din Târgovişte, a venit astăzi în conferinţă de presă pentru a prezenta un punct de vedere vizavi de modul în care a receptat reacţia cetăţenilor din toate colţurile judeţului, răspunsul oamenilor la mesajele electorale lansate de reprezentanţii PSD, felul cum au fost primiţi şi priviţi candidaţii Partidului Social Democrat la alegerile locale din 27 septembrie.
Comportamentul social, interacţiunea cu cetăţeanul, consideră Carmen Holban, reprezintă indicatorii supremi ai campaniei electorale. Niciun sondaj de opinie nu poate cuprinde şi analiza reacţia cetăţenilor, simpatia, modul în care ei te privesc şi te ascultă, dorinţele lor, păsurile, îndemnurile încurajatoare. Şi în Dâmboviţa, în municipiul Târgovişte, oamenii au încredere în PSD, în candidaţii acestui partid, în specialiştii social-democraţi, singurii care pot restabili ordinea socială şi economică, singurii care pot îndrepta tot ceea ce a stricat în această perioadă guvernarea liberală.
„Așa cum începi treaba la fel o și finalizezi, iar noi, reprezentanţii Partidul Social Democrat, am început bine în acest județ. Am fost prezentă în multe dintre localități alături de colegii mei și am stat de vorbă cu cetățenii. Pot spune că dâmbovițenii privesc cu foarte mare responsabilitate și maturitate ceea ce se întâmplă astăzi în România. Sunt îngrijorați de aceste bâlbâieli pe care Guvernul actual le face. Sunt îngrijorați de începerea anului școlar, de modul în care s-a gestionat creșterea pensiilor, de ceea ce se întâmplă cu economia, de modul în care rata șomajului o ia la galop, de modul în care s-a gestionat această pandemie. Pentru toate aceste probleme, guvernarea liberală nu a avut și nu are soluții. Acesta este un motiv pentru care cetățenii ne privesc astfel când le batem la ușă. Ne roagă să găsim soluții, ne roagă să le rezolvăm problemele”, a precizat parlamentara.
Carmen Holban consideră că judeţul Dâmboviţa și municipiul Târgovişte pot avansa din punct de vedere social, economic, cultural, educaţional numai avându-i la conducere pe Corneliu Ştefan – preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi pe Cristian Daniel Stan – primar al municipiului Târgovişte. Doi oameni pe care nu îi recomandă doar apartenenţa la PSD, ci tinereţea, onoarea, forţa de muncă, capabilitate de a porni şi duce la capăt proiecte pentru judeţ, pentru municipiul Târgovişte, stilul de comunicare şi colaborare.
„Deputatul Corneliu Ștefan este un tânăr dinamic, ambițios. A pornit în partid ca membru în Organizația de Tineret, a fost vicepreședinte al Consiliului Județean, unde a învățat administrație. Din 2016 este parlamentar PSD. A participat la toate deciziile pe care le-am luat în Parlament, în cadrul programului de guvernare pentru binele românilor. Este un candidat care a venit în fața dâmbovițenilor cu un program de dezvoltare a județului împărțit pe 10 axe. Corneliu Ștefan dorește să miște lucrurile. Dintre toate aceste axe menite să dezvolte judeţul, vreau să o scot în evidenţă pe cea care se referă la domeniul sănătății.
Actualii guvernați au uitat că sănătatea este primordială, că fondurile pentru acest domeniu trebuie gândite, alocate cum trebuie. Primul pas pe care trebuie să-l facem pentru oameni este să le asigurăm sănătatea. De aceea, Corneliu Ștefan s-a gândit că este cazul să reabiliteze Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Târgoviște, să reabiliteze Sanatoriul TBC de la Moroeni, să construiască un nou sediu pentru Serviciul Județean de Ambulanță, să construiască un centru medical în orașul Fieni, să construiască dispensare. Trebuie să avem în fiecare localitate câte un dispensar modern.
Reacția oamenilor este, pentru mine, cel mai bun sondaj de opinie. Mergând în teritoriu m-am convins care este situația reală la momentul de față. Am încredere că vom câștiga, am încredere că toți candidații noștri vor avea succes.
Cartea de vizită a primarului Cristian Daniel Stan este una stufoasă, plină de realizări, o carte de vizită în care este înscris tot ceea ce a făcut bun până acum în municipiu. În fiecare cartier s-au materializat proiecte necesare, utile comunităţii. Am văzut că locurile de joacă pentru copii arată altfel, că străzile sunt asfaltate, că școlile şi grădinițele au o nouă față. Am văzut că până și rondurile de flori dau o prestanţă municipiului Târgoviște. Mă bucur că Cinematograful Independența, pe care îl știu de când eram în liceu, va fi reabilitat și vom putea, din nou, să vizionăm aici filme. Sunt foarte multe lucruri bine făcute și mai sunt foarte multe de spus. Îi rog pe târgovișteni să se plimbe prin orașul lor și să vadă noua față a municipiului. Să vadă cum arată schimbarea, modernitatea, implicarea, munca unui edil.
Cristian Stan nu putea face toate aceste lucruri singur, le-a făcut alături de consilierii locali, le-a făcut împreună cu viceprimarii. Lista de consilieri pe care o are acum este una puternică, cu oameni destoinici, serioşi, devotaţi urbei, cu care va face bine în continuare pentru târgovișteni. Mai fac o remarcă despre Corneliu Ștefan, candidat pentru președinția Consiliului Județean, și Cristian Stan, candidat pentru Primăria Târgoviște. Faptul că pe listele lor de consilieri se află femei, spun asta în calitate de președinte al Organizației Municipale de Femei a PSD, m-a bucurat. Pe liste să găsesc multe dintre colegele mele. Doamnele pot, doamnele au fost întotdeauna determinate şi serioase”, a declarat deputata Carmen Holban.
Material realizat la comanda PSD Dâmbovița. Cod mandatar financiar 21200019
ACTUALITATE
Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, vrea să adapteze sistemul electoral românesc la vremurile pe care le trăim. VIDEO

Fostul lider al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a ținut astăzi, 21 ianuarie 2026, prima sa conferință de presă în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, funcție pe care a preluat-o la sfârșitul anului trecut.
Țuțuianu nu a uitat să amintească jurnaliștilor de momentul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, după ce în cursa electorală rămăseseră Călin Georgescu și Elena Lasconi. Președintele AEP a vorbit și despre campania electorală a candidatului suvernanist Călin Georgescu, precizând că ar fi fost plină de nereguli. A anunțat Adrian Țuțuianu că AEP a făcut plângeri penale legate de modul în care a fost finanțată compania electorală a lui Călin Georgescu. Dosarul se află deja pe masa de lucru a procurorilor DNA.
„Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat unor instituții publice, inclusiv plângeri penale, legat de modul în care a fost finanțată campania electorală. Pe de altă parte, cred că este un exemplu foarte bun legat de capacitatea și instrumentele pe care le are AEP de a identifica finanțările unor campanii electorale. Aici e nevoie de îmbunătățirea cadrului normativ”, a precizat președintele AEP.

A mai spus Țuțuianu că reprezentanții Autorității Electorale Permanente nu sunt investigatori. Nu sunt ei în măsură să stabilească de unde au venit resursele financiare pentru campania lui Călin Georgescu. AEP doar semnalează problemele instituțiilor competente.
Dâmbovițeanul Adrian Țuțuianu are de gând să intervină pentru a introduce noi reguli în ceea ce privește publicitatea politică în zona de online. A precizat șeful AEP că legislația actuală nu prea mai ține pasul cu realitățile erei digitale. Normele electorale care se aplică în România sunt total depășite.
În opinia președintelui Autorității Electorale Permanente nici logistica folosită în procesele electorale nu mai ține pasul cu vremurile. Secțiile de vot cu toate dotările aferente, urne, cabine de vot cu perdeluțe, au rămas la nivelul anilor ’90.
„Voi avea întâlniri cu Uniunea Consiliilor Județene, cu asociațiile primarilor de municipii, orașe, comune, să încercăm să facem o logistică electorală unitară. Același tip de cabine, același tip de urne, același mod de amenajare a secțiilor de vot. Aș vrea să nu mai avem cabine cu perdeluțe, să avem urne care sunt transparente, eventual cu mecanisme care să permită numărarea buletinelor de vot introduse în urnă, în așa fel încât să asigurăm un plus de transparență la scrutinul electoral”, a adăugat președintele AEP.
ALEGERI
Alexandru Iorga vrea să aducă Găeștiul în normalitate. Cele 4.257 de voturi obținute îl obligă și onorează!

Gata! Orașul Găeștiul și-a regăsit azimutul, a pornit pe un drum nou. Se întrevede o vigoare a speranței în mai bine, chiar dacă contextul național politic și economic nu este unul favorabil. Găeștenii vor altceva. Oamenii și-au amintit de perioada când în fruntea urbei se afla regretatul Dan Iacobuță, un social-democrat pur sânge, care a dat tonul modernizării orașului. Se întâmpla în 2012. Dan Eugen Iacobuță, reprezentantul PSD, câștigase alegerile cu 3.010 voturi. La parțialele de ieri -:7 decembrie 2025, Alexandru Iorga a fost votat de 4.257 de găeșteni.
Am zăbovit ieri în Găești pentru a urmări cu atenție starea de spirit a locuitorilor acestui oraș împodobit de sărbătoare, parcă electoral, de administrația perdantă. A fost un semn! Am purtat discuții cu o mulțime de oameni. Pe stradă, în drumul lor spre secțiile de vot sau la ieșire. Dialogurile, scurte din care, în majoritatea cazurilor, a reieșit că cetățenii vor o schimbare. Vor altceva în fruntea administrației locale. Se putea descifra rapid printre cuvinte că îl vor pe Alexandru Iorga. Conducerea primăriei de până acum pare clar că dezamăgise. Spiritul de clan, de grup al interesului, de doar „noi cu noi” a supărat urbea, i-a îndârjit pe oameni. Atenție! Cazuistică de studiat și reținut pentru cei pe care îi pișcă gândacul puterii, cum se spune în popor!
Găeștenii voiau ieri, înainte de a intra în secțiile de vot, o administrație care să îi reprezinte, să o simtă lângă ei. Au vrut să fie spart cercul acela al interesului care, de obicei, încercă să distrugă, ca o molimă, orice administrație, rupe contactul cu cetățeanul. Totul se transformă într-o rutină. Necesitate rece.
Am remarcat că oamenii nu mai pot fi păcăliți cu vorbe frumoase, cu luminițe, cu favoruri și recompense de conjunctură. Votul nu mai poate fi cumpărat cu iluzii. Scorul de ieri de la Găești a arătat acest lucru. Reprezentantul Partidului Național Liberal a obținut doar 1.511 voturi. De fapt, găeștenii nu l-au simțit pe George Bidică din filmul acesta. A părut a fi un candidat de avarie, deloc empatic, neconvingător, absent, parcă împins în față de un angrenaj care se voia rămas la butoane. Ei bine, oamenii au simțit treaba asta și au mers pe mâna fostului comandant al Poliției Găești, care a impus seriozitate și respect, iar mesajul său simplu, fără nici un fel de sulemenuri electorale, a fost centrat pe schimbare în bine, oraș și cetățean. A avut și argumente solide. În Găești nu prea s-a întâmplat nimic relevant în ultimii ani.
Alexandru Iorga a mai avut un atu puternic, în afară de decizia concetățenilor săi: Partidul Social Democrat. Orice s-a întâmplat la nivel național, convulsiile de sus, guvernarea de coaliție precară, în Dâmbovița, PSD are o organizație puternică, cu rezultate, cu oameni valoroși, interesați de comunitate, implicați și care știu să ematizeze cu cetățeanul, să se dilueze în acest tot reprezentat de comunitate. Până la urmă, PSD a fost un partid de mase și are în gena politică acest concept care, iată, în vremuri crunte, cu problematică de natură socială, economică, poate fi reactivat. Partidul care se rupe de acest ideal și dorește să devină unul elitist, doar de grup, se pierde.
AUR, prin Ana Maria Dragotă-Zamfir, a obținut doar 334 de voturi. Puțin pentru un partid care, în sondaje, este dat a fi primul în ceea ce privește încrederea. Este clar că, la Găești, este o problemă, de om, de mesaj sau, pur și simplu, cetățeanul nu vrea să părăsească culoarul acela al rezonabilului, echilibrului și concretului. AUR a creat totuși o aventură. Doar cu lozinci nu poți convinge electoratul. Candidatul AUR la Găești a fost ca gimnastul la paralele. S-a ținut de ambele bare (partide – PNL și PSD), vrând să rămână în echilibru. Nu a părut că vrea să câștige. Scorul, totuși, este prea mic.
A existat și un candidat independent. Poate, așa, pentru farmecul scrutinului sau un fel de bomboană în numele democrației. Independentul George Ghenu a obținut 214 voturi. Neconvingător. De obicei, voturile spre independenții apăruți din neant vin de la cei care nu nutresc simpatii politice. Este un fel de anulare a buletinului de vot. Ceva de genul știu că nu iese, dar nu votez cu ceilalți.
Una peste alta, orașul Găești, printr-un vot masiv, a decis ca, pentru următorii doi ani și jumătate, avocatul Alexandru Iorga să îi conducă destinul. Sunt ani în care primarul ales va trebui să dovedească cu sârg, găeștenilor, inclusiv celor aproape 5.000 de oameni care nu au venit la vot, că nu s-au înșelat. Și, atât cât îl cunosc pe Alexandru Iorga, ca jurnalist, analist la rece, nu ca unul din cercul său de apropiați, cu siguranță, va face față și va reseta, așa cum a promis, administrația publică de la Găești, va reuși să producă transformările de care orașul are nevoie. Îl are alături și pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, acum, are drum deschis să le dovedească găeștenilor că CJD este aproape de această comunitate pe care fosta conducere a ținut-o departe de administrația județeană din motive de imagine și interes.

Dâmboviţaacum o ziBărbatul dispărut din Malu cu Flori a fost găsit mort într-o fântână de lângă casă
ACTUALITATEacum 3 zileAflă aici cine concertează la Târgoviște de „Zilele Județului Dâmbovița” 2026!
ACTUALITATEacum 4 zileMinistrul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la restaurantul din Gemenea, unde 41 de persoane au acuzat toxiinefecție alimentară
ADMINISTRAŢIEacum o ziValeni-Dâmbovița, o comună unde tradiția se completează plăcut cu modernul
ACTUALITATEacum 4 zileDSVSA Dâmbovița evaluează toate alimentele servite nuntașilor care au ajuns la spital cu probleme digestive
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileComuna Cândești, speranțe, destule probleme și neajunsuri, dar se înaintează pe drumul cel bun!
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucheni, între tradiție, pitoresc și modernitate
ACTUALITATEacum o ziPrimarul de la Văcărești, în război cu cei care abandonează animale și aruncă gunoiul pe aiurea























