Conectați-vă cu noi

ACTUALITATE

Dâmbovița, locul III la „Cupa Federației la tir cu arcul” 2020 prin jandarmul Silviu Stan

Publicat

pe

Locotenentul Silviu Stan, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, și-a adjudecat, în acest weekend, locul al III-lea la “Cupa Federației la tir cu arcul”, ediția 2020, competiție organizată pe stadionul Olimpia din București la care au participat 50 de concurenți. Pasionat de acest sport, jandarmul dâmbovițean a intrat în concurs la categoria “compound seniori masculin”, ședința de tragere fiind pe o distanță de 50 de metri, și a obținut 664 de puncte din 720 posibile.

Silviu Stan intenționează ca de anul viitor să intre în lotul național și astfel să poată reprezenta România prin participarea la competiții internaționale. Pe lângă tir cu arcul, ofițerul jandarm este pasionat și de zborul cu deltaplanul, de caiace și mașini de epocă.

Locotenentul Stan Silviu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița din anul 2014, fiind absolvent la Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București.

ACTUALITATE

Axinte a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj

Publicat

pe

Actorul Florin Petrescu, originar din Vulcana Băi, județul Dâmbovița, renumit pentru rolul „Axinte“ din grupul „Vacanţa Mare”, a fost condamnat de o instanță bucureșteană la doi ani de închisoare cu suspendare. Umoristului i s-au adus acuzaţiile de șantaj. Artistul dâmbovițean a semnat un acord de recunoaștere a acuzaţiilor care au condus la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani, pe durata unei perioade de 2 ani.

Florin Petrescu a fost cercetat și acuzat de procurorii DNA într-un dosar deschis acum 8 ani pentru că l-ar fi şantajat pe fostul director al Spitalului Malaxa din Bucureşti, Florin Secureanu. Actorul ar fi încercat să obţină bani de la managerul unității medicale, în numele lui Dan Diaconescu, pentru ca acesta să înceteze să-l mai menţioneze în emisiunile sale.

Florin Petrescu trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;

– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mjloacelor sale de existenţa;

– să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

– să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, fie la Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, fie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6;

– să achite suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Atenţie! Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe localităţi din Dâmboviţa

Publicat

pe

de

Sursa foto: www.refleqtmedia.ro

Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA vă informează că se întrerupe furnizarea apei potabile în câteva localităţi din judeţ, deoarece se vor efectua lucrări de igienizare periodică a bazinului de înmagazinare apă potabilă.

Întreruperea furnizării apei se va face după programul următor:
– În comuna Finta, în data de 29.10.2020, între orele 08:00-20:00;
– În localităţile Udreşti, Colanu, Dumbrava şi Viişoara din comuna Ulmi, în data de 30.10.2020 între orele 08:00-18:00.

Reluarea alimentării cu apă se va face conform procedurilor legale. Înainte de reluarea alimentării vor fi prelevate probe de apă care vor fi analizate pentru asigurarea gradului de potabilitate a acesteia, în conformitate cu reglementările în vigoare.

Se recomandă a nu se folosi apa în scop potabil imediat după pornire, până la limpezire. Preventiv, până la primirea buletinului de analize microbiologice (cca. 72 ore) vă recomandăm să fierbeţi apa utilizată în scop potabil timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afişate pe site-ul Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa.

BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIŞTE DÂMBOVIŢA

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!