Connect with us

ALEGERI

Cine este Claudiu Cezar Popescu și ce îl recomandă pentru a ocupa funcția de primar al orașului Găești

Publicat

pe

Nu întâmplător, contracandidații l-au atacat acolo unde au găsit punctul tare al CV-ului său: profesionalismul. Dar realitatea arată că nu i se poate reproșa nimic, din punct de vedere profesional lui Claudiu Cezar Popescu, director general adjunct în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), responsabil de Centrul Regional 3 Sud Muntenia, din care face parte și județul Dâmbovița.

Chiar dacă adversarii politici au încercat să îi aducă o serie de acuzații nefondate tocmai pentru a neutraliza partea cea mai importantă a carierei sale profesionale, Claudiu Popescu poate răspunde oricând la orice întrebare legată de activitatea sa în gestionarea fondurilor europene.

Rep. Ce vă recomandă, în primul rând, pentru funcția de primar al orașului Găești?

– Experienţa şi viziunea de dezvoltare. Am fost constructor, profesie pe care mi-am însuşit-o cu multă pasiune, atât ca angajat la stat, la începutul carierei, cât şi ca antreprenor. Am învățat ce înseamnă să lucrezi în domeniul privat, ceea ce mi-a adus un mare plus de înțelegere și abilitățile necesare pentru exercitarea funcțiilor de conducere pe care le-am avut ulterior.

Rep.Câți ani ați lucrat în AFIR?

– Peste 10 ani. Din 2010, îmi desfăşor activitatea la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). În ultimii trei ani, am fost director general adjunct, responsabil de Centrul Regional 3 Sud Muntenia, având în coordonare cinci județe. Tocmai de aceea, vin cu viziunea și cu experiența necesare pentru modernizarea orașului nostru, pentru un viitor mai bun, într-un oraș european.

Rep. Ce tipuri de proiecte ați gestionat?

– Mi-au trecut prin mână diverse tipuri de proiecte, de la facilitarea dezvoltării agricole și susținerea inițiativelor antreprenoriale, până la creșterea coeziunii sociale și comunitare, formarea de resurse umane, extinderea accesului la Internet, tehnologizare agricolă, informatizare, digitalizare, cercetare, inovare și multe altele. Am gestionat de la proiecte simple, precum „instalarea tinerilor fermieri”, până la proiecte de investiții complexe – investiții în unități agricole, în exploatații agricole, în unități de procesare și marketingul produselor agricole, achiziții de utilaje, lucrări de utilitate publică: apă, canal, drumuri, iluminat, etc. De asemenea, proiecte de investiții nonagricole, gen ateliere de reparații utilaje și auto, ateliere de servicii către populație, cabinete medicale, servicii de consultanță și consiliere, înființare servicii IT etc.

Rep. Câte proiecte v-au trecut prin mână, în toată această perioadă?

– Au fost de ordinul miilor, dacă ne gândim numai la ultimul program definanțare, 2014-2020, în care am gestionat circa 3.500 de proiecte. În cei peste 10 ani de activitate în cadrul AFIR, am facilitat implementarea a mii de proiecte cu fonduri europene, atât din poziții executive, cât și de management de top. Prin organizarea echipei și a comunității, accesarea de fonduri europene și dezvoltarea de proiecte, vom oferi copiilor noștri o comunitate dezvoltată, echilibrată și prosperă. Împreună creăm viitorul!

Rep. Ce înseamnă funcția de director pe care o ocupați, în cadrul AFIR? Care sunt responsabilitățile?

– Responsabilitățile sunt imense, plecând de la organizarea, coordonarea aprobarea și controlul activităților de evaluare și implementare a proiectelor de pe toată aria de responsabilitate, respectiv cele 5 județe arondate regiunii pe care o coordonez.

Rep. Cum descrieți principalele trei calități de lider care vă definesc și cât de relevante sunt pentru viitorul Primar al orașului Găești?

– În primul rând, bun organizator, bun coordonator, orientat spre viitor.

Rep. Care sunt cele mai importante probleme de rezolvat în orașul Găești, ce nu suportă amânare?

– Este esențială implementarea unor proiecte pentru fluidizarea traficului rutier, pentru că orașul nostru este deja sufocat. Găeștiul este un important nod rutier, fiind tranzitat de trei drumuri naționale și două drumuri județene, motiv pentru care, din cauza traficului foarte intens, a devenit sufocat. Situația este, pe zi ce trece, mai alarmantă. Mi-am propus construirea unei centuri ocolitoare pentru oraș. Acest lucru este posibil să se realizeze printr-o investiție separată de cea pentru proiectul drumului expres, ca investiție independentă, cu fonduri de la Uniunea Europeană și cofinanțare din partea Consiliului Județean și a Primăriei Găești. De asemenea, este nevoie de dezvoltarea integrată a fluxurilor și infrastructurii de transport, pentru a valorifica la maximum avantajul nostru de nod rutier și acces la Autostrada A1. Pe termen scurt, este nevoie și de efectuarea unui studiu de management al traficului, care să conducă la fluidizarea circulației, prin semaforizare inteligentă, sensuri giratorii, și nu numai. Am în vedere amenajarea de parcări mari, în zona de blocuri, iluminate și monitorizate, astfel încât căile de rulare să fie libere circulației, inclusiv pentru crearea posibilității de curățare zilnică; amenajarea unei parcări – posibil, supraterane – în zona pieței Sf. Ilie. Alte trei obiective importante sunt dezvoltarea transportului comun intern, prin introducerea de linii regulate de transport din toate cartierele orașului spre zona centrală – Primărie, Piață, Casa de Cultură, Poliție; amenajarea de puncte de încărcare gratuită pentru autovehiculele electrice, care să fie alimentate 100% cu energie verde și dezvoltarea de facilități reale, privind mobilitatea persoanelor cu handicap. Un alt proiect pe care-l am în vedere, poate la fel de important, este creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, în Găești, ceea ce se poate realiza doar prin susținerea mediului de afaceri, încurajarea investițiilor și a antreprenoriatui, precum și gestionarea forței de muncă, sistematizat, la nivelul Primăriei. Toate celelalte proiecte legate de Școală, activități extrașcolare, viața culturală și facilitarea accesului la formare profesională se înscriu în aceeași direcție de dezvoltare.

Rep. Ați lansat o provocare: Găești Smart City. De ce este necesară digitalizarea serviciilor publice administrative?

– În primul rând, pentru că ne ajută să avem acces rapid la informațiile de care avem nevoie, online, fără să mai facem drumuri la Primărie și să așteptăm la cozi ca să intrăm în posesia lor. Și pentru ca, mai ales în situații ca cea prezentă, în care infectarea cu Covid-19 riscă să indisponibilizeze o întreagă structură din Primărie, cetățenii să nu se confrunte cu situația ridicolă în care să nu poată beneficia de serviciile administrative în format fizic. Pentru a ajunge la servicii de administrație publică de tip Smart, trebuie să gândim lucrul în format electronic ca fiind cel de bază, iar lucrul în format fizic ca fiind o soluție de redundanță, de backup, de pus la dispoziție pentru cei care nu se pot adapta la tehnologia informațională.

Rep. Ce mesaj aveți pentru găeșteni, cu mai puțin de o săptămână înainte de ziua votului?

– Avem nevoie de dezvoltare, pentru a aduce orașul Găești în topul localităților din România. Vă aștept la vot, pe 27 Septembrie! Doar împreună creăm viitorul!

Material la comanda PSD Dâmbovița. Cod unic mandatar financiar: 21200019

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, vrea să adapteze sistemul electoral românesc la vremurile pe care le trăim. VIDEO

Publicat

pe

Fostul lider al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a ținut astăzi, 21 ianuarie 2026, prima sa conferință de presă în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, funcție pe care a preluat-o la sfârșitul anului trecut.

Țuțuianu nu a uitat să amintească jurnaliștilor de momentul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, după ce în cursa electorală rămăseseră Călin Georgescu și Elena Lasconi. Președintele AEP a vorbit și despre campania electorală a candidatului suvernanist Călin Georgescu, precizând că ar fi fost plină de nereguli. A anunțat Adrian Țuțuianu că AEP a făcut plângeri penale legate de modul în care a fost finanțată compania electorală a lui Călin Georgescu. Dosarul se află deja pe masa de lucru a procurorilor DNA.

„Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat unor instituții publice, inclusiv plângeri penale, legat de modul în care a fost finanțată campania electorală. Pe de altă parte, cred că este un exemplu foarte bun legat de capacitatea și instrumentele pe care le are AEP de a identifica finanțările unor campanii electorale. Aici e nevoie de îmbunătățirea cadrului normativ”, a precizat președintele AEP.

A mai spus Țuțuianu că reprezentanții Autorității Electorale Permanente nu sunt investigatori. Nu sunt ei în măsură să stabilească de unde au venit resursele financiare pentru campania lui Călin Georgescu. AEP doar semnalează problemele instituțiilor competente.

Dâmbovițeanul Adrian Țuțuianu are de gând să intervină pentru a introduce noi reguli în ceea ce privește publicitatea politică în zona de online. A precizat șeful AEP că legislația actuală nu prea mai ține pasul cu realitățile erei digitale. Normele electorale care se aplică în România sunt total depășite.

În opinia președintelui Autorității Electorale Permanente nici logistica folosită în procesele electorale nu mai ține pasul cu vremurile. Secțiile de vot cu toate dotările aferente, urne, cabine de vot cu perdeluțe, au rămas la nivelul anilor ’90.

„Voi avea întâlniri cu Uniunea Consiliilor Județene, cu asociațiile primarilor de municipii, orașe, comune, să încercăm să facem o logistică electorală unitară. Același tip de cabine, același tip de urne, același mod de amenajare a secțiilor de vot. Aș vrea să nu mai avem cabine cu perdeluțe, să avem urne care sunt transparente, eventual cu mecanisme care să permită numărarea buletinelor de vot introduse în urnă, în așa fel încât să asigurăm un plus de transparență la scrutinul electoral”, a adăugat președintele AEP.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ALEGERI

Alexandru Iorga vrea să aducă Găeștiul în normalitate. Cele 4.257 de voturi obținute îl obligă și onorează!

Publicat

pe

Gata! Orașul Găeștiul și-a regăsit azimutul, a pornit pe un drum nou. Se întrevede o vigoare a speranței în mai bine, chiar dacă contextul național politic și economic nu este unul favorabil. Găeștenii vor altceva. Oamenii și-au amintit de perioada când în fruntea urbei se afla regretatul Dan Iacobuță, un social-democrat pur sânge, care a dat tonul modernizării orașului. Se întâmpla în 2012. Dan Eugen Iacobuță, reprezentantul PSD, câștigase alegerile cu 3.010 voturi. La parțialele de ieri -:7 decembrie 2025, Alexandru Iorga a fost votat de 4.257 de găeșteni.

Am zăbovit ieri în Găești pentru a urmări cu atenție starea de spirit a locuitorilor acestui oraș împodobit de sărbătoare, parcă electoral, de administrația perdantă. A fost un semn! Am purtat discuții cu o mulțime de oameni. Pe stradă, în drumul lor spre secțiile de vot sau la ieșire. Dialogurile, scurte din care, în majoritatea cazurilor, a reieșit că cetățenii vor o schimbare. Vor altceva în fruntea administrației locale. Se putea descifra rapid printre cuvinte că îl vor pe Alexandru Iorga. Conducerea primăriei de până acum pare clar că dezamăgise. Spiritul de clan, de grup al interesului, de doar „noi cu noi” a supărat urbea, i-a îndârjit pe oameni. Atenție! Cazuistică de studiat și reținut pentru cei pe care îi pișcă gândacul puterii, cum se spune în popor!

Găeștenii voiau ieri, înainte de a intra în secțiile de vot, o administrație care să îi reprezinte, să o simtă lângă ei. Au vrut să fie spart cercul acela al interesului care, de obicei, încercă să distrugă, ca o molimă, orice administrație, rupe contactul cu cetățeanul. Totul se transformă într-o rutină. Necesitate rece.

Am remarcat că oamenii nu mai pot fi păcăliți cu vorbe frumoase, cu luminițe, cu favoruri și recompense de conjunctură. Votul nu mai poate fi cumpărat cu iluzii. Scorul de ieri de la Găești a arătat acest lucru. Reprezentantul Partidului Național Liberal a obținut doar 1.511 voturi. De fapt, găeștenii nu l-au simțit pe George Bidică din filmul acesta. A părut a fi un candidat de avarie, deloc empatic, neconvingător, absent, parcă împins în față de un angrenaj care se voia rămas la butoane. Ei bine, oamenii au simțit treaba asta și au mers pe mâna fostului comandant al Poliției Găești, care a impus seriozitate și respect, iar mesajul său simplu, fără nici un fel de sulemenuri electorale, a fost centrat pe schimbare în bine, oraș și cetățean. A avut și argumente solide. În Găești nu prea s-a întâmplat nimic relevant în ultimii ani.

Alexandru Iorga a mai avut un atu puternic, în afară de decizia concetățenilor săi: Partidul Social Democrat. Orice s-a întâmplat la nivel național, convulsiile de sus, guvernarea de coaliție precară, în Dâmbovița, PSD are o organizație puternică, cu rezultate, cu oameni valoroși, interesați de comunitate, implicați și care știu să ematizeze cu cetățeanul, să se dilueze în acest tot reprezentat de comunitate. Până la urmă, PSD a fost un partid de mase și are în gena politică acest concept care, iată, în vremuri crunte, cu problematică de natură socială, economică, poate fi reactivat. Partidul care se rupe de acest ideal și dorește să devină unul elitist, doar de grup, se pierde.

AUR, prin Ana Maria Dragotă-Zamfir, a obținut doar 334 de voturi. Puțin pentru un partid care, în sondaje, este dat a fi primul în ceea ce privește încrederea. Este clar că, la Găești, este o problemă, de om, de mesaj sau, pur și simplu, cetățeanul nu vrea să părăsească culoarul acela al rezonabilului, echilibrului și concretului. AUR a creat totuși o aventură. Doar cu lozinci nu poți convinge electoratul. Candidatul AUR la Găești a fost ca gimnastul la paralele. S-a ținut de ambele bare (partide – PNL și PSD), vrând să rămână în echilibru. Nu a părut că vrea să câștige. Scorul, totuși, este prea mic.

A existat și un candidat independent. Poate, așa, pentru farmecul scrutinului sau un fel de bomboană în numele democrației. Independentul George Ghenu a obținut 214 voturi. Neconvingător. De obicei, voturile spre independenții apăruți din neant vin de la cei care nu nutresc simpatii politice. Este un fel de anulare a buletinului de vot. Ceva de genul știu că nu iese, dar nu votez cu ceilalți.

Una peste alta, orașul Găești, printr-un vot masiv, a decis ca, pentru următorii doi ani și jumătate, avocatul Alexandru Iorga să îi conducă destinul. Sunt ani în care primarul ales va trebui să dovedească cu sârg, găeștenilor, inclusiv celor aproape 5.000 de oameni care nu au venit la vot, că nu s-au înșelat. Și, atât cât îl cunosc pe Alexandru Iorga, ca jurnalist, analist la rece, nu ca unul din cercul său de apropiați, cu siguranță, va face față și va reseta, așa cum a promis, administrația publică de la Găești, va reuși să producă transformările de care orașul are nevoie. Îl are alături și pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, acum, are drum deschis să le dovedească găeștenilor că CJD este aproape de această comunitate pe care fosta conducere a ținut-o departe de administrația județeană din motive de imagine și interes.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite