Connect with us

ACTUALITATE

Cardul de sănătate a redevenit obligatoriu la 1 octombrie 2020

Publicat

pe

Având în vedere dispozițiile OUG nr.162/2020 pentru completarea OUG nr.70/2020 se vor aplica următoarele măsuri în domeniul sănătății, începând cu data de 1 octombrie 2020 până la data de 31 decembrie 2020, după cum urmează:

1. Serviciile medicale şi medicamentele pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă din bugetul FNUASS;
2. Consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, prevăzute în pachetul de servicii de bază, respectiv în pachetul minimal de servicii medicale, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare. dar nu mai mult de 8 consultaţii/oră/medic.

Consultațiile medicale la distanță acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate pentru specialiățile clinice, inclusiv pentru specialiatatea medicină fizică și de reabilitare se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare prevăzute de lege.

Pentru consultațiile acordate la cabinet, este obligatorie validarea serviciilor cu cardul de sănătate;

3. Medicii de familie pot prescrie pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Se prelungește până la data de 31 decembrie 2020 valabilitatea biletelor de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru biletele pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare, valabilitatea biletelor pentru specialități paraclinice, valabilitatea recomandărilor pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, precum și valabilitatea deciziilor de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, al căror valabilitate expiră înainte de sfârșitul anului 2020;

Reclama

DOCUMENTE CU TERMEN DE VALABILITATE PRELUNGIT

– biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;
– biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;
– recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive
deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.

Informații pot fi consultate în cadrul OUG nr.162/2020 pentru completarea OUG nr.70/2020 privind reglementarea unor măsuri.

Sursa: CJAS Dâmboviţa

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Unul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat. VIDEO

Publicat

pe

Echipele de intervenție au reușit să-i extragă pe ei patru alpiniști, care s-au prăbușit în Bucegi, în această după-amiază, în zona Valea Albișoarei (Bușteni), după ce coarda de asigurare s-a rupt.

Din păcate, una dintre victime a fost declarată decedată. Alte două persoane vor fi transportate la București cu elicopterul Black Hawk, care va ateriza pe Stadionul Dinamo – ne informează ISU Prahova. Cel de-al patrulea alpinist a fi dus la Spitalul Județean de Urgență Brașov, cu unitatea de terapie intensivă SMURD Brașov.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

5 greșeli care pot face mai mult rău decât bine până la sosirea ambulanței

Publicat

pe

Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița continuă să publice, pe rețelele de socializare, materiale informative care să ajute populația atunci când se confruntă cu o problemă medicală. Tema de astăzi: 5 greșeli care pot face mai mult rău decât bine până la sosirea ambulanței.  

1. Obiectele în gură în timpul unei crize de epilepsie. 
Mit: „Să nu-și înghită limba”.
Realitate: Limba NU se înghite. Introducerea degetelor sau a lingurilor în gură poate duce la ruperea dinților sau la mușcături severe.
Ce facem: Îndepărtăm obiectele dure din jur, protejăm capul cu ceva moale și întoarcem persoana pe lateral (poziția de siguranță) DOAR după ce criza s-a terminat.

2. Spirtul sau oțetul pe piele în caz de febră mare. 
Mit: „Îi scade febra imediat”.
Realitate: Alcoolul se absoarbe prin piele și poate provoca intoxicații, mai ales la copii. În plus, produce o răcire bruscă ce duce la frisoane.
Ce facem: Împachetări cu apă călduță (nu rece!), antitermice calculate corect conform vârstei și hidratare corespunzătoare.

3. Datul cu ulei sau făină pe arsuri. 
Mit: „Calmează usturimea”.
Realitate: Acestea distrug țesutul mai adânc și cresc enorm riscul de infecție. Medicul va trebui să curețe acea zonă, provocând dureri suplimentare.
Ce facem: Apă de la robinet (călduță spre rece) timp de cel puțin 10-15 minute. Nimic altceva!

4.Bătaia pe spate când cineva se îneacă, dar încă poate tuși. 
Mit: „Să-l ajutăm să scoată obiectul”.
Realitate: Dacă persoana tușește puternic, înseamnă că are cale aeriană parțial deschisă. Loviturile pe spate pot face obiectul să alunece și mai adânc.
Ce facem: Încurajăm victima să tușească. Loviturile pe spate se dau doar dacă nu mai poate tuși sau respira (obstrucție totală).

Reclama

5. Mutarea victimelor de la accidente rutiere. 
Mit: „Să-l scoatem repede din mașină”.
Realitate: Orice mișcare greșită poate secționa măduva spinării dacă există o fractură de coloană, lăsând persoana paralizată pe viață.
Ce facem: Doar dacă există risc iminent de incendiu sau explozie. Altfel, stabilizăm capul manual și așteptăm echipajele de descarcerare.

Reține! Sănătatea începe cu informația corectă, nu cu panica.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite