ACTUALITATE
Cai putere, îndemânare și curaj la Campionatul Național de Off Road, Șotânga 2020

Sâmbătă, 3 octombrie. Zi blândă de miez de toamnă. Parcă nesperat de caldă pentru aceasta lună în care, de obicei, natura începe să-și facă pregătirile pentru iarnă. Tocmai bun timpul, atmosfera, terenul pentru participanții la cea de-a șaptea ediție a Campionatului Național de Off Road Corb 33 desfășurată la Șotânga.

Locația unde a fost cantonată baza tehnică și logistică a fost una inspirată din toate punctele de vedere. Islazul comunal aflat pe un platou, la înălțime de restul localității, așezat între pădurile dese ale Priseacăi și Vulcanei.
În zare, nu prea departe, puteau fi admirate masivele muntoase Bucegi și Leaota. Zeci de automobiliști, iubitori ai cailor putere s-au adunat anul acesta la Șotânga pentru a concura într-una dintre cele mai frumoase și dificile curse organizate vreodată în România.

Mașini de toate tipurile și toate mărcile, multe modificate tehnic tocmai pentru a face față acestei dure competiții, zonelor greu accesibile aflate pe culoarul de concurs. Mult noroi, autovehiculele, adevărate tancuri, unele dintre ele, erau deja intrate în atmosferea locurilor. Chiar și curajoșii piloți și copiloți „gustaseră” din lutul zonei. Tabăra, plină de viață. Corturi, locuri de socializare. Zonă specială pentru mașini unde se făcea alimentarea, reviziile tehnice și eventualele reparații. Majoritatea concurenților obișnuiți să viețuiască pentru câteva zile în condiții vitrege au locuit pe perioada competiției la corturi sau în rulote.

Ieri a fost a treia zi de concurs. După obișnuitul briefing, după discuțiile cu concurenții, după ce s-au pus la punct ultimele detalii tehnice, bolizii s-au aliniat la linia de start. Motoare turate, emoții, fum, bucurie. La 10:40 primele mașini au pornit în viteză spre zona de nord, pierzându-se rapid în desișul pădurii. O cursă dură, derulată în perimetre nu tocmai prielnice care, conform regulamentului, s-a întins pe parcursul a 8 ore. Printre concurenți, cu îmbărbătări, cu sfaturi, cu răspunsuri și soluții la probleme tehnice sau administrative cei doi organizatorii ai acestei renumite competiții Roxana Ciuhulescu și Silviu Bulugioiu. La competiție, printre participanți l-am văzut și pe cunoscutul interpret Cheloo, unul dintre amfitrionii renumitei emisiuni de divertisment „iumor „.

ACTUALITATE
Șase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!

Anul 2026 a fost unul rodnic în activitate pentru Hotel Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina, dar și în premii, distincții care atestă confortul, inovația, excelența, profesionalismul echipei ce deservește acest complex hotelier de cinci stele, unic în peisajul turistic montan românesc și, cu siguranță, printre puținele din Europa care oferă servicii de un înalt nivel.
Dovadă stau cele șase premii prestigioase pe care Hotelul Peștera Wellness & Spa le-a obținut la World Luxury Awards. Acest colț de vis din inima Bucegilor, creație a familiei de antreprenori Calcan, a fost nominalizat „Cel mai bun hotel de lux din România”, „Best Luxury Wellness Hotel in România”, „Cel mai bun spa Luxury Forest din România”, „Best Luxury Wellness Spa in România” și „Cel mai bun spa Luxury Mountain din Europa de Est”.
„În spatele fiecărui premiu stă o echipă dedicată, a cărei pasiune și atenție la detalii fac fiecare experiență specială. Echipa noastră, mulțumim că ați făcut acest lucru posibil. Și oaspeților noștri, mulțumim pentru încrederea acordată și pentru că ați făcut parte din călătoria noastră. Şase premii. O pasiune comună pentru ospitalitatea excepțională”, este mesajul transmis de conducerea Hotelului Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi.
ACTUALITATE
Nucet. Apel la solidaritate pentru sprijinirea unei familii greu lovite de soartă!

Un adevărat gest de solidaritate, de concetățean care se implică cu sufletul, cu mintea și cu fapta atunci când situația o impune a făcut primarul comunei Nucet, Luisa Bărboiu. Și nu este pentru prima dată când edilul acestei localități, ia taurul de coarne și, prin forța exemplului, pornește campanii de sprijinire a unor consăteni care au fost victimele unor situații neprevăzute din existența lor.
Luisa Bărboiu a cerut, zilele trecute, tuturor oamenilor din comună și nu numai, să sară în sprijinul unei familii năpăstuite din Cazaci, căreia, acum, în prag de iarnă, casa și agoniseala de-o viață le-au fost mistuite de flăcări.
„Pentru că un mare necaz s-a abătut peste o familie din satul Cazaci, familia Ungureanu Marius și Daniela, mai precis un incendiu puternic le-a mistuit o locuință, fac apel la dumneavoastră pentru un ajutor umanitar. Ați dovedit de multe ori că se poate! Ați contribuit fiecare cum ați putut! Sunt convinsă că o veți face și de aceasta dată! Noi, primăria, vom interveni cu utilajul din dotare și cu un ajutor financiar conform unei hotărâri a Consiliului Local. Vă rog, vă îndemn pe fiecare, pentru că ne aflăm în pragul iernii, să încercăm să le fim de folos. Cu ce poate fiecare. Cu 10, cu 20 lei, mai mult, mai puțin, să ne gândim că puteam fi noi, în locul lor”, este mesajul transmis de primarul Luiza Bărboiu pe paginile de socializare.
La nivelul administrației publice locale Nucet a fost constituită o comisie coordonată de asistentul social Silvia Baracia, care va gestiona toate donațiile în bani sau alte produse materiale de care are nevoie familia greu încercată de soartă.
Toți cei care vor să contribuie pentru sprijinirea acestei familii greu încercate pot contribui cu diferite bunuri, materiale sau cu o donație în bani în contul: RO24BACK0000001992845000, deschis pe numele Daniela Ungureanu.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 3 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum 7 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























