Connect with us

Dâmboviţa

Copil rănit de o placă din beton când se juca lângă o clădire dezafectată

Publicat

pe

Un băiețel în vârstă de 9 ani, din satul Bălteni, a fost rănit de o placă din beton desprinsă dintr-o clădire dezafectată – informează IPJ Dâmbovița. Copilul se juca cu mingea în zonă. Din fericire, rănile suferite nu i-au pus micuțului viața în pericol. Totuși, acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgovişte pentru îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz.

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Bărbat lovit în plin de o mașină, la intrare în comuna Ulmi, dinspre București. VIDEO

Publicat

pe

Ora 21:00. Coloană de mașini pe DN 71, la intrare în comuna Ulmi pe sensul de mers spre Sinaia. Un autoturism care circula dinspre București spre Târgoviște a lovit în plin un bărbat de circa 65-70 de ani. Bietul om a fost luat pe parbriz și aruncat cu forță pe asfalt. Din zona capului, începuse să se prelingă pe caldarâm un firicel de sânge. Bărbatul privea speriat. Parcă nu înțelegea ce i s-a întâmplat.

Imediat în jurul bătrânului îmbrăcat în pantaloni scurți rămas chircit pe șosea, s-a strâns o mulțime de oameni. Majoritatea participanți la trafic. Unii i-au ridicat ușor capul. L-au întrebat dacă are dureri. Au încercat să îi țină curajul. Nu l-au mișcat din loc. Alții se întrebau dacă a dat cineva telefon la ambulanță. Din cauza emoției, a panicii se pare că nu s-a apelat imediat 112. Acest lucru l-a făcut până la urmă o doamnă coborâtă dintr-un autoturism înmatriculat în Germania sau Belgia. I-a spus operatoarei că este un accident pe șosea. Nu știa sigur unde. Au venit completările de pe margine: Pe DN71, la intrare în Ulmi. De la celalalt capăt veneau întrebările enervante: E cu victime? Câte? Stare de nervi: Haideți, trimiteți ambulanța mai repede! Este un om căzut pe șosea.

S-a așteptat destul până a sosit echipajul de salvare. Circa 15 minute. Tot cam atât a durat până a sosit și Poliția. Oamenii se întrebau de ce durează așa de mult. Cei care l-au supravegheat atent pe bătrân, probabil lucrau în domeniul medical, le-au spus cadrelor de pe ambulanță, că este posibil să aibă, printre altele, și o fractură de bazin.

Impresionantă solidaritatea umană. Soția victimei era pierdută. Nu mai avea putere să plângă, să spună ceva. Se pare că fuseseră împreună într-o vizită. Chemaseră un taxi pentru a se întoarce la Târgoviște. Taximetristul era și el bulversat. Comunicase cu centrala. Le-a spus că fusese chemat la Ulmi de un client care, din păcate, a fost lovit de o mașină.

După ce bărbatul a fost urcat în ambulanță, au urmat procedurile de stabilizare a victimei, apoi salvarea a demarat spre spital. Se pare că bătrânul nu a fost atent. A traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, moment în care a fost lovit de un autoturism. A rămas ca circumstanțele în care s-a produs nedoritul eveniment să fie elucidate de polițiști.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

ACTUALITATE

A fost sfințită a patra fântână istorică din comuna Voinești

Publicat

pe

Astăzi, de Sfânta Marie Mare, în satul Manga, comuna Voinești, a fost sfințită cea de-a patra fântână istorică, refăcută de primarul Gabriel Dănuț Sandu.

Celelalte trei izvoare dătătoare de viață, cu o vechime de peste 100 de ani, pe care autoritățile locale le-au pus la punct se găsesc în satele Voinești, Oncești și Suduleni.

De față la acest eveniment de suflet, alături de localnici, de primarul Gabriel Dănuț Sandu și vicele Claudiu Popescu, s-a aflat și deputatul PSD Radu Popa.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

PUBLICITATE

 

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT