Prahova
Prinși de jandarmi imediat ce au furat mai multe bicicletele

Trei puștani din Ploiești, din dorința de a face rost de bani, s-au apucat de furat. Adolescenții, în vârstă de 13, 14 și 15 ani, au sustras trei biciclete, pe care intenționau să le vândă.
Ei au fost depistați și prinși de jandarmi în timp ce se deplasau pe strada Stadionului. În momentul în care i-au văzut pe militari, cei trei copii cu apucături de hoți s-au speriat și au dat să fugă. Jandarmii i-au prins rapid în zona parcului UCECOM.
În urma cercetărilor întreprinse, s-a stabilit că cei trei minori sustrăseseră bicicletele din două imobile din oraș. Pentru faptele lor vor răspunde în fața legii pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Prahova
Incendiu într-un magazin de la parterul unui bloc P+9 din Ploiești

Incendiu, în această dimineață, într-un magazin situat la parterul unui bloc P+9 situat pe strada Bănești din municipiul Ploiești. Potrivit ISU Prahova, pompierii au fost solicitați să intervină în jurul orei 03:00.
Imediat, au fost alocate la fața locului două autospeciale de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD de la Detașamentul 1 Ploiești.
Echipajele ISU au constatat că ardeau mase plastice în interiorul magazinului și, din fericire, nu exista pericol de propagare către etajele superioare. Nu au fost înregistrate victime și nici nu a fost necesară evacuarea locatarilor.
Prahova
Autoturism cu patru persoane la bord s-a răsturnat pe DN1, în Comarnic

Accident rutier, în această după-amiază, pe DN1, în Comarnic, județul Prahova. Potrivit ISU, a fost vorba despre un autoturism care s-a răsturnat. În interior se aflau patru persoane.
Toți ocupanții mașinii s-au autoevacuat. Victimele, care prezentau diferite traumatisme, au fost asistate medical, după care au refuzat transportul la spital.
La fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție din Comarnic, Sinaia și Ploiești, respectiv o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și două de la Serviciul Județean de Ambulanță Prahova, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc acest eveniment rutier.
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Prahovaacum 6 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației
ACTUALITATEacum o săptămânăMihai Istrate, consultant accesare fonduri nerambursabile: Fermierii români ar trebui sprijiniți, tratați și apreciați ca cei din Vest!
Dâmboviţaacum 4 zileBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr de 25 de ani din Târgoviște, arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani


























