Connect with us

SOCIAL

Accident mortal în comuna Gratia, Teleorman

Publicat

pe

Un grav accident rutier, soldat cu trei victime, s-a produs aseară, în jurul orei 22:00, pe teritoriul comunei Gratia, județul Teleorman. Un bărbat, șoferul unui autoturism, a decedat iar alte două persoane, pasagere în mașină, sunt rănite grav.

Se pare că autoturismul cu care se deplasau, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, s-a răsturnat la marginea șoselei. La fața locului au sosit de urgență de la Videle o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

„Salvatorii au constatat că era vorba de un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, cu trei victime, neîncarcerate, dintre care una decedată (șoferul) și două rănite grav, cu multiple traumatisme, însă conștiente și cooperante. Persoanele rănite au fost preluate de echipajele medicale, au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la Spitalul Videle”, se arată în comunicatul remis presei de ISU Teleorman.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prahova

Autotren încărcat cu legume s-a răsturnat pe DN1, în Păulești

Publicat

pe

Un autotren încărcat cu legume s-a răsturnat, în această dimineață, pe DN1, în comuna Păulești. Șoferul a fost găsit conștient, dar a avut nevoie de îngrijiri medicale. Traficul rutier a fost blocat pe sensul de mers Ploiești – Brașov.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a alocat la fața locului o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Mai mulți copii din Ulmi au primit ghiozdane și rechizite oferite de ACT Dâmbovița

Publicat

pe

Reprezentanții Partidului Acțiunea Conservatoare Dâmbovița, președintele Cristian Ștefan și vicepreședintele Ciprian Olteanu, sub egida „noi nu promitem de la distanță, noi acționăm în folosul românilor”, au mers ieri, 20 august 2026, la școala din comuna Ulmi, pentru a oferi rechizite și ghiozdane copiilor din familii defavorizate care învață la această unitate.

Micuții și părinții deopotrivă s-au bucurat și au mulțumit membrilor ACT Dâmbovița pentru această surpriză la început de nou an școlar.

„Pentru noi, politica nu înseamnă vorbe, promisiuni deșarte, ci implicare, solidaritate și fapte. Vom fi mereu acolo unde este nevoie de noi”, a precizat vicepreședintele ACT Dâmbovița – Ciprian Olteanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite