Connect with us

Dâmboviţa

Guvernul PNL este direct responsabil pentru că acest an școlar este compromis!

Publicat

pe

Un studiu realizat de Salvați Copiii România, alături de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, arată că peste un sfert dintre elevi nu au acces la educația online și 43% dintre cadrele didactice nu deţin, parţial sau total, resursele materiale necesare acestui tip de învățământ. De asemenea, 50% dintre părinţi au declarat că responsabilitatea achiziţionării măştilor şi a dezinfectanţilor pentru copii le aparţine. În aceeași situație sunt și 26% dintre cadrele didactice.

Este o realitate crudă, care arată un eșec uriaș de management al Guvernului răsturnat asupra Școlii românești, cu efecte greu de cuantificat acum, dar previzibile pe termen lung – spune Oana Vlăducă, deputat PRO România de Dâmbovița și candidat pentru un mandat de senator la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

„Acest an școlar este compromis. Și Guvernul PNL – Orban – Anisie este răspunzător direct pentru că i-a condamnat pe acești copii la un simulacru de educație. Închiderea școlilor în perioada stării de urgență ne-a demonstrat că sistemul educațional este total nepregătit pentru trecerea în online. Știau asta din luna aprilie și n-au făcut absolut nimic. Au așteptat ca momâile, scuzați-mi expresia, să vină septembrie și să dea drumul la școli în aceeași situație ca în aprilie: fără investiții în resursele necesare copiilor, școlilor, cadrelor didactice. Prostia și ticăloșia acestui guvern au generat această situație gravă, pentru care, din păcate, plătesc copiii și părinții și societatea per ansamblu.

Inechitățile se adâncesc în momentele de criză. Fără strategie, fără investiții, riscăm să ajungem la cifre record de abandon școlar și analfabeți funcțional. Dar toate aceste aspecte sunt inutile pentru Guvernul Orban – Anisie. Pentru ei școlile nu mai contează decât ca niște clădiri în care trebuie să aibă loc alegeri”, a declarat deputata Oana Vlăducă.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Explozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Explozie, în această dimineață, în jurul orei 05:00, într-un bloc de pe Calea Câmpulung din municipiul Târgoviște. Potrivit ISU Dâmbovița, o femeie de 56 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și transport la spital, două persoane au fost evacuate de la etajul al patrulea al imobilului, iar alte șase s-au autoevacuat.

La fața locului au fost mobilizați pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Seară de film la Clubul „Flacăra” din Moreni și discuții antrenante cu regizorul Tudor Giurgiu

Publicat

pe

Publicul din Moreni s-a bucurat vineri, 6 noiembrie 2026, de o proiecție cinematografică la Centrul Cultural Flacăra”: „Trei zile în septembrie”. În film interpretează actorii Mirela Vasile, Adela Popescu, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer și inegalabila Emilia Popescu.

La final, spectatorii au avut ocazia să discute cu regizorul Tudor Giurgiu, care a venit la Moreni special pentru acest moment. Alături de Tudor Giurgiu s-au aflat și actorii Mirela Zeța și Daniel Achim.

Artiștii au fost încântați de spectatorii din Moreni cu care au interacționat prin intermediul dezvăluirii unor curiozități despre realizarea peliculei. Un spectator i-a spus regizorului că „filmul i-a tăiat respirația fiind antrenant, simplu ca în viață și totodată realist”.

„Trei zile în septembrie” este o poveste realistă dulce-amară despre adevăr, minciună, asumare și ipocrizie într-un love story care nu poartă niciodată garanția unui happy-end! Regizorul abordează cu simplitate, dublată de o profunzime dulce-amară, lanțul slăbiciunilor care derivă în momentul în care apar fisuri într-o relație de dragoste. Deopotrivă, partenerii se pot pierde într-un carusel de alegeri-erori, de exemplu, relații pasagere, alcool, droguri sau chiar beții emoționale cum ar fi unele promisiuni iluzorii ale unor mentori care promit regăsirea de sine.

Maratonul proiecțiilor filmului „Trei zile în septembrie”, realizat de Transilvania Film continuă și în alte cinematografe din țară.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite