POLITIC
Specialiștii PSD au pregătit un plan de combatere a pandemiei de coronavirusului

Planul PSD pentru combaterea pandemiei COVID-19 a fost prezentat, astăzi, de deputata Carmen Holban, lidera femeilor social-democrate târgoviștene, în cadrul unei conferințe de presă.
Testarea tuturor persoanelor aflate în zonele cu incidență mare, este una dintre soluțiile identificate de specialiștii social democrați pentru întreruperea lanțurilor de transmitere a temutului virus.
De asemenea, a mai spus candidata PSD Dâmbovița pentru un nou mandat în Parlamentul Romaniei, că partidul pe care îl reprezintă are pregătite măsurile prin care coronavirusul poate fi ținut sub control cât și pe cele de protejare a categoriilor cele mai vulnerabile în fața acestui virus.
Carmen Holban, membră în Comisia de Sănătate din cadrul Camerei Deputaților consideră că este nevoie de revigorarea producției de medicamente și dispozitive medicale românești necesare în vederea diagnosticării și tratării bolnavilor de COVID19.
Partidul Social Democrat propune restructurarea de urgență a Direcțiilor de Sănatate Publică , prin constituirea unei structuri operative de intervenție, structură care să fie coordonată de către Institutul Național de Sănătate Publică.
Este necesară reorganizarea spitalelor generale, amenajarea de circuite speciale și asigurarea de paturi dedicate pacienților COVID, inclusiv în secțiile de terapie intensivă. Trebuie asigurate servicii medicale corespunzătoare și pacienților cronici care în perioada pandemiei au cam fost lăsați de izbeliște, având acces limitat sau aproape deloc în spitale.
„Respectarea măsurilor și luarea unor decizii concrete și corecte de către guvernanți nu ar fi făcut decât să reducă numărul cazurilor de infectare cu acest virus.
Populația trebuie să fie într-un parteneriat cu autoritățile, nu să fie considerată «vinovatul» care trebuie sancționat pentru extinderea pandemiei în România.
Prioritatea o constituie consilierea și îndrumarea populației și nu aplicarea de sancțiuni și luarea unor măsuri coercitive excesive”, a precizat Carmen Holban.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: România nu se mai poate întoarce la atitudini dictatoriale!

Deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu atrage atenția că țara este pândită de pericolul extremismului. Spune parlamentarul, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că, mâine-poimâine, extremismul ne va obliga să ne punem tabloul lui Călin Georgescu sau al lui George Simion prin instituții, ca în Epoca de Aur. Secretarul general al PNL Dâmbovița suține că patriotismul cu forța este începutul oricărui regim dictatorial.
„În timp ce își negociază funcții și influență în stat, AUR încearcă să împingă în Parlament proiecte specifice regimurilor autoritare. Vorbim despre un derapaj: un proiect legislativ care propune amenzi drastice, de până la 10.000 de lei, pentru oficialii care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului, impune cerințe stricte în școli și dă directive clare televiziunilor și radiourilor private despre ce trebuie să difuzeze.
Această abordare este una tipică regimurilor autoritare. Istoria ne-a arătat deja unde duc astfel de măsuri. România nu se mai poate întoarce la atitudini dictatoriale! În țara asta s-a făcut pușcărie pentru libertate și s-a murit la Revoluția din ’89 tocmai pentru ca niciun stat să nu ne mai spună ce să gândim, ce să simțim sau ce să executăm la ordin”, a precizat Aurelian Cotinescu, deputat PNL Dâmbovița.
Parlamentarul consideră, pe bună dreptate, că respectul față de simbolurile naționale și față de țară nu se obține prin coerciție, frică și amenzi.
„Statul trebuie să își câștige respectul cetățenilor prin responsabilitate, bună guvernare și prin educație făcută cum trebuie în școală, nu prin obligativitate absurdă”, a mai transmis deputatul Aurelian Cotinescu.
POLITIC
Senatorul Titus Corlățean protestează față de USR care a reluat expresia nazistă „ciuma roșie”

Senatorul PSD Titus Corlățean a luat poziție împotriva reprezentanților USR, care au început să folosească din nou în declarațiile politice antiPSD formula de exprimare „ciuma roșie”. A precizat Titus Corlățean că astăzi a fost împiedicat în plenul Senatului să definească acest termen, care nu este o expresie inventată în politica românească.
„Este traducerea unei formule folosite de propaganda nazistă — Rote Pest — parte dintr-un mecanism de ură publică fundamentat ideologic, care s-a împletit cu ura rasistă, antisemită. Consecințele acelei retorici le știm cu toții. Crimele împotriva umanității comise în cel de-al Doilea Război Mondial de regimul nazist german”, a mai spus senatorul Titus Corlățean.
Mai adaugă președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României că liderii USR reiau această formulă nazistă și își asumă o responsabilitate politică gravă. Și, foarte probabil, una juridică, de natură penală!
A mai spus Titus Corlățean că s-a adresat in acest sens și Parchetului General pentru a interveni în respectarea legalității și în acest domeniu al exprimării. Deocamdată, așteaptă să i să răspundă.
ACTUALITATEacum o ziPacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum 12 oreGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 4 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ACTUALITATEacum 6 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!
ADMINISTRAŢIEacum 23 de oreMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni

























