Connect with us

ALEGERI

Adrian Țuțuianu: PRO România a ieșit în față și a vorbit atunci când toți tăceau!

Publicat

pe

Liderul PRO România Dâmboviţa, senatorul Adrian Țuțuianu, a prezentat astăzi, în prima zi a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, candidații pentru Camera Deputaților și Senat. De asemenea, Adrian Țuțuianu a transmis un mesaj către alegători, cărora le-a reamintit că PRO România este singurul partid care a vorbit când ceilalți au tăcut, iar această voce trebuie să fie reprezentată mai puternic în Parlament. A mai spus Adrian Țuțuianu că România are nevoie de un guvern cu un premier puternic, un prim-ministru care are un plan clar de ieșire din criză și întoarcere la normalitate. „Pe 6 decembrie va fi un vot pentru viețile noastre”, a concluzionat Adrian Țuțuianu.

„Dragi prieteni,

Începem astăzi campania electorală pentru alegerile parlamentare, ultimele alegeri până în 2024. Cu atât mai important, ele vor fi decisive pentru acești 4 ani de zile în care România poate arăta altfel sau poate arăta ca acum. Noi credem că acum nu arată deloc bine și lucrurile tind să evolueze din ce în ce mai rău.

Alegerile parlamentare din 6 decembrie vor avea loc. Contrar oricăror norme de sănătate, de grijă, de decență, acest Guvern PNL (cu complicitatea PSD) a decis că alegerile sunt mai presus de orice, chiar și decât viețile oamenilor. E dramatic că se întâmplă așa, dar se întâmplă.

În aceste condiții, trebuie să ieșim la luptă și să încercăm să oprim acest dezastru. PRO ROMÂNIA este, în momentul de față, SINGURA VOCE DE OPOZIȚIE la adresa actualei puteri. Nu am votat Guvernul Orban, nu am votat starea de urgență, nu am votat starea de alertă. Am fost cei care ne-am ridicat împotriva abuzurilor săvârșite în numele pandemiei (carantinări forțate, amenzi fără discernământ etc). Am fost cei care am tras semnale de alarmă cu privire la criza ce va să vină, o criză economică și socială mai dură și mai neiertătoare decât a fost în 2009. Am fost cei care am avertizat că vor urma măsuri de austeritate dacă rămân la putere PNL, USR, PMP.

PRO ROMÂNIA a ieșit în față și a vorbit atunci când toți tăceau.

Credem că pe 6 decembrie, această voce trebuie reprezentată cât mai puternic în viitorul Parlament. Un parlament care va decide Guvernul. Un parlament care va trebui să apere drepturile și libertățile fundamentale ale românilor. Un parlament care va trebui să se opună gesturilor discreționare și tentațiilor de putere abuzivă.

PRO ROMÂNIA are experiența bunei guvernări. Faceți un exercițiu de comparație și decideți cine ar putea să conducă mai bine un guvern în plină criză: Victor Ponta, Ludovic Orban sau Marcel Ciolacu? O analiză sinceră, obiectivă, bazată pe fapte. Pe modul cum se trăia în perioada Guvernului Ponta sau Tăriceanu și cum se trăiește acum. Se spune că în vremurile cele mai grele țara are nevoie de lideri asumați, competenți și cărora să le pese de popor. În afară de „spălați-vă pe mâini!” și „purtați mască”, acest guvern n-a reușit să producă măcar o soluție la problemele grave ale României. E nevoie de un guvern cu un Prim-Ministru puternic, care să ofere un PLAN de ieșire din criză și ÎNTOARCEREA NOASTRĂ LA NORMALITATE.

Avem acest PLAN, dar trebuie să acționăm ACUM. Din criză trebuie să ieșim cu toții, nu putem lăsa pe nimeni în urmă. Iar principalele măsuri trebuie destinate celor vulnerabili: VENIT MINIM DE CRIZĂ (VMC), care se adresează oamenilor cu venituri mici și SPRIJIN ECONOMIC DE CRIZĂ (SEC), care să permită afacerilor mici și mijlocii din România să-și continue activitatea și să păstreze locurile de muncă.

PRO ROMÂNIA este primul partid care propune măsuri directe și imediat aplicabile pentru a pune capăt haosului actual. Nu putem continua la nesfârșit cu mesaje alarmiste, priviri pline de panică, educație compromisă și economie la pământ. Nu mai putem continua cu acest record de infectări în fiecare zi, cu sute de familii care pierd zilnic pe cineva drag, cu o criză de paturi la Terapie Intensivă, cu sute de mii de copii abandonați de sistemul educațional din România. Pe 6 decembrie va fi un vot pentru viețile noastre.

La nivelul județului Dâmbovița, PRO ROMÂNIA își propune un obiectiv curajos, dar pe care știm că putem să-l îndeplinim: 2 parlamentari, 1 senator și 1 deputat. Sunt eu, Adrian Țuțuianu, omul pe care dâmbovițenii îl cunosc cel mai bine, omul care cunoaște acest județ în toate cătunele și ulițele sale. Este Oana Vlăducă, un parlamentar care și-a făcut treaba cu responsabilitate în Parlament. Lângă noi stă o echipă de oameni tineri, oameni demni, oameni de bună-credință, care au confirmat în domeniile lor de activitate”, este mesajul transmis de Adrian Țuțuianu către alegători. 

Material realizat de SC Incomod Media SRL, la comanda Partidului PRO România Dâmboviţa. CMF: 11200008

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, vrea să adapteze sistemul electoral românesc la vremurile pe care le trăim. VIDEO

Publicat

pe

Fostul lider al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a ținut astăzi, 21 ianuarie 2026, prima sa conferință de presă în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, funcție pe care a preluat-o la sfârșitul anului trecut.

Țuțuianu nu a uitat să amintească jurnaliștilor de momentul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, după ce în cursa electorală rămăseseră Călin Georgescu și Elena Lasconi. Președintele AEP a vorbit și despre campania electorală a candidatului suvernanist Călin Georgescu, precizând că ar fi fost plină de nereguli. A anunțat Adrian Țuțuianu că AEP a făcut plângeri penale legate de modul în care a fost finanțată compania electorală a lui Călin Georgescu. Dosarul se află deja pe masa de lucru a procurorilor DNA.

„Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat unor instituții publice, inclusiv plângeri penale, legat de modul în care a fost finanțată campania electorală. Pe de altă parte, cred că este un exemplu foarte bun legat de capacitatea și instrumentele pe care le are AEP de a identifica finanțările unor campanii electorale. Aici e nevoie de îmbunătățirea cadrului normativ”, a precizat președintele AEP.

A mai spus Țuțuianu că reprezentanții Autorității Electorale Permanente nu sunt investigatori. Nu sunt ei în măsură să stabilească de unde au venit resursele financiare pentru campania lui Călin Georgescu. AEP doar semnalează problemele instituțiilor competente.

Dâmbovițeanul Adrian Țuțuianu are de gând să intervină pentru a introduce noi reguli în ceea ce privește publicitatea politică în zona de online. A precizat șeful AEP că legislația actuală nu prea mai ține pasul cu realitățile erei digitale. Normele electorale care se aplică în România sunt total depășite.

În opinia președintelui Autorității Electorale Permanente nici logistica folosită în procesele electorale nu mai ține pasul cu vremurile. Secțiile de vot cu toate dotările aferente, urne, cabine de vot cu perdeluțe, au rămas la nivelul anilor ’90.

„Voi avea întâlniri cu Uniunea Consiliilor Județene, cu asociațiile primarilor de municipii, orașe, comune, să încercăm să facem o logistică electorală unitară. Același tip de cabine, același tip de urne, același mod de amenajare a secțiilor de vot. Aș vrea să nu mai avem cabine cu perdeluțe, să avem urne care sunt transparente, eventual cu mecanisme care să permită numărarea buletinelor de vot introduse în urnă, în așa fel încât să asigurăm un plus de transparență la scrutinul electoral”, a adăugat președintele AEP.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ALEGERI

Alexandru Iorga vrea să aducă Găeștiul în normalitate. Cele 4.257 de voturi obținute îl obligă și onorează!

Publicat

pe

Gata! Orașul Găeștiul și-a regăsit azimutul, a pornit pe un drum nou. Se întrevede o vigoare a speranței în mai bine, chiar dacă contextul național politic și economic nu este unul favorabil. Găeștenii vor altceva. Oamenii și-au amintit de perioada când în fruntea urbei se afla regretatul Dan Iacobuță, un social-democrat pur sânge, care a dat tonul modernizării orașului. Se întâmpla în 2012. Dan Eugen Iacobuță, reprezentantul PSD, câștigase alegerile cu 3.010 voturi. La parțialele de ieri -:7 decembrie 2025, Alexandru Iorga a fost votat de 4.257 de găeșteni.

Am zăbovit ieri în Găești pentru a urmări cu atenție starea de spirit a locuitorilor acestui oraș împodobit de sărbătoare, parcă electoral, de administrația perdantă. A fost un semn! Am purtat discuții cu o mulțime de oameni. Pe stradă, în drumul lor spre secțiile de vot sau la ieșire. Dialogurile, scurte din care, în majoritatea cazurilor, a reieșit că cetățenii vor o schimbare. Vor altceva în fruntea administrației locale. Se putea descifra rapid printre cuvinte că îl vor pe Alexandru Iorga. Conducerea primăriei de până acum pare clar că dezamăgise. Spiritul de clan, de grup al interesului, de doar „noi cu noi” a supărat urbea, i-a îndârjit pe oameni. Atenție! Cazuistică de studiat și reținut pentru cei pe care îi pișcă gândacul puterii, cum se spune în popor!

Găeștenii voiau ieri, înainte de a intra în secțiile de vot, o administrație care să îi reprezinte, să o simtă lângă ei. Au vrut să fie spart cercul acela al interesului care, de obicei, încercă să distrugă, ca o molimă, orice administrație, rupe contactul cu cetățeanul. Totul se transformă într-o rutină. Necesitate rece.

Am remarcat că oamenii nu mai pot fi păcăliți cu vorbe frumoase, cu luminițe, cu favoruri și recompense de conjunctură. Votul nu mai poate fi cumpărat cu iluzii. Scorul de ieri de la Găești a arătat acest lucru. Reprezentantul Partidului Național Liberal a obținut doar 1.511 voturi. De fapt, găeștenii nu l-au simțit pe George Bidică din filmul acesta. A părut a fi un candidat de avarie, deloc empatic, neconvingător, absent, parcă împins în față de un angrenaj care se voia rămas la butoane. Ei bine, oamenii au simțit treaba asta și au mers pe mâna fostului comandant al Poliției Găești, care a impus seriozitate și respect, iar mesajul său simplu, fără nici un fel de sulemenuri electorale, a fost centrat pe schimbare în bine, oraș și cetățean. A avut și argumente solide. În Găești nu prea s-a întâmplat nimic relevant în ultimii ani.

Alexandru Iorga a mai avut un atu puternic, în afară de decizia concetățenilor săi: Partidul Social Democrat. Orice s-a întâmplat la nivel național, convulsiile de sus, guvernarea de coaliție precară, în Dâmbovița, PSD are o organizație puternică, cu rezultate, cu oameni valoroși, interesați de comunitate, implicați și care știu să ematizeze cu cetățeanul, să se dilueze în acest tot reprezentat de comunitate. Până la urmă, PSD a fost un partid de mase și are în gena politică acest concept care, iată, în vremuri crunte, cu problematică de natură socială, economică, poate fi reactivat. Partidul care se rupe de acest ideal și dorește să devină unul elitist, doar de grup, se pierde.

AUR, prin Ana Maria Dragotă-Zamfir, a obținut doar 334 de voturi. Puțin pentru un partid care, în sondaje, este dat a fi primul în ceea ce privește încrederea. Este clar că, la Găești, este o problemă, de om, de mesaj sau, pur și simplu, cetățeanul nu vrea să părăsească culoarul acela al rezonabilului, echilibrului și concretului. AUR a creat totuși o aventură. Doar cu lozinci nu poți convinge electoratul. Candidatul AUR la Găești a fost ca gimnastul la paralele. S-a ținut de ambele bare (partide – PNL și PSD), vrând să rămână în echilibru. Nu a părut că vrea să câștige. Scorul, totuși, este prea mic.

A existat și un candidat independent. Poate, așa, pentru farmecul scrutinului sau un fel de bomboană în numele democrației. Independentul George Ghenu a obținut 214 voturi. Neconvingător. De obicei, voturile spre independenții apăruți din neant vin de la cei care nu nutresc simpatii politice. Este un fel de anulare a buletinului de vot. Ceva de genul știu că nu iese, dar nu votez cu ceilalți.

Una peste alta, orașul Găești, printr-un vot masiv, a decis ca, pentru următorii doi ani și jumătate, avocatul Alexandru Iorga să îi conducă destinul. Sunt ani în care primarul ales va trebui să dovedească cu sârg, găeștenilor, inclusiv celor aproape 5.000 de oameni care nu au venit la vot, că nu s-au înșelat. Și, atât cât îl cunosc pe Alexandru Iorga, ca jurnalist, analist la rece, nu ca unul din cercul său de apropiați, cu siguranță, va face față și va reseta, așa cum a promis, administrația publică de la Găești, va reuși să producă transformările de care orașul are nevoie. Îl are alături și pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, acum, are drum deschis să le dovedească găeștenilor că CJD este aproape de această comunitate pe care fosta conducere a ținut-o departe de administrația județeană din motive de imagine și interes.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite