ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgovişte derulează ample lucrări de modernizare în Micro 2

Administraţia publică a municipiului Târgovişte nu a întrerupt niciun moment activitatea în domeniul socio-edilitar, în promovarea, conturarea şi materilalizarea unor proiecte utile pentru locuitori, pentru schimbarea imaginii oraşului, în ton cu confortul şi cu civilizaţia europeană. Cartierele şi-au schimbat vizibil înfăţişarea. Peste tot, a intevenit modelarea spaţiului public, apărând parcări moderne, locuri de joacă, parcuri interioare, spaţii verzi, alei pietonale, iluminat public etc.
Astăzi, primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, s-a aflat în Micro 2 sau Cartierul Matei Basarab, după noua denumire aprobată de Consiliul Local. Edilul a venit la şantierul deschis aici însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Corneliu Ştefan, de cei doi viceprimari – Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu şi de city managerul Gabriel Boriga.

Prezenţa şefului administraţiei publice judeţene a avut ca substanţă comunicarea informaţiei privind alocarea de către CJ Dâmboviţa, în cadrul şedinţei de ieri, a sumei de 1 milion de lei, bani care vor fi folosiţi pentru finanţarea lucrărilor la centura Târgoviştei, respectiv tronsonul de drum de la pasajul rutier din zona Petru Cercel. Edilul Târgoviştei a mulţumit preşedintelui CJ Dâmboviţa pentru acest sprijin, pentru implicare, pentru faptul că este alături de administraţia târgovişteană în vederea derulării unor proiecte de infrastructură majore.
„Sper ca anul acesta să putem finaliza acest pasaj şi, bineînţeles, întregul tronson de drum de acolo. Lucrările merg foarte bine. S-a asfaltat şi strada Cornel Popa, se lucrează şi la pasarela dinspre strada Gimnaziului”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

Corneliu Ştefan, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a declarat că acest parteneriat dintre instituţia pe care o coordonează şi administraţia târgovişteană va fi unul stabil şi va avea în vedere promovarea şi dezvoltarea unor proiecte de infrastructură şi edilitare benefice pentru târgovişteni, pentru toţi dâmboviţenii.
„Vom continua acest parteneriat şi în 2021. Vom avea cu siguranţă şi alte proiecte pe care le vom derula împreună. Ieri am făcut un pas pentru materializarea unui proiect important pentru târgovişteni, este vorba de centura municipiului. Cel mai important proiect va fi inelul doi al centurii, o investiţie majoră pe care trebuie să ne-o asumăm cu toţii. O investiţie pentru locuitorii Târgoviştei şi, nu în ultimul rând, pentru judeţul Dâmboviţa. Vă asigur încă o dată, în numele Consiliului Judeţean, de toată susţinerea. Vom continua toate proiectele pe care le avem în comun”, a spus Corneliu Ştefan.

Revenind la vizita de lucru din Micro 2, primarul Târgoviştei a spus că municipalitatea derulează aici un proiect de amenajare şi reabilitare a zonelor publice, pe o suprafaţă de circa 20.000 mp, o investiţie care transformă radical acest cartier.
„Este vorba de lucrări executate pe străzile Cernăuţi, Soroca, Prutului, Hotin şi Nistrului”, a declarat Cristian Daniel Stan. A mai spus edilul că această zonă nu a cunoscut până acum o intervenţie de amploare, care vizează amenajarea de parcări asfaltate, trotuare, spaţii verzi, iluminat public etc.
ADMINISTRAŢIE
Poiana. Rețeaua de gaze naturale va fi pusă în funcțiune în scurt timp

Angajații Transgaz Mediaș au finalizat de montat Stația de Reglementare Măsurare (SRM) și contorul de gaze în comuna Poiana, județul Dâmbovița. Asta înseamnă că urmează punerea rețelei în funcțiune – spune primarul Marian Șerban.
„Suntem tot mai aproape de momentul mult așteptat în care vom avea gaz în gospodăriile noastre! Vă mulțumesc tuturor pentru răbdare, încredere și susținere. Știu cât de mult a fost așteptată această investiție și mă bucur că nu mai avem mult până la finalizare.
Adresez mulțumiri și pe această cale domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnului Ioan Sterian – director general Transgaz și domnului Eduard Bănică – director în cadrul Electrica SA, pentru sprijinul, implicarea și colaborarea în realizarea acestui proiect. Continuăm să muncim pentru dezvoltarea și modernizarea comunității noastre. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, este mesajul transmis de primarul Marian Șerban.
Odată efectuate probele de presiune, se va semna procesul verbal de recepție a investiției și, imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se trece la efectuarea racordurilor individuale. Precizăm că rețeaua de distribuție a fost finalizată în urmă cu 4 ani.
ADMINISTRAŢIE
Târgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat când va fi finalizat proiectul de la Liceul Ion Heliade Rădulescu

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat, săptămâna aceasta, o vizită de lucru pe șantierul deschis la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu”, pentru a se asigura că investiția care vizează reabilitarea, consolidarea și modernizarea corpului principal de clădire al acestei unități de învățământ se derulează fără sincope.
Practic, această școală din municipiu este refăcută de la fundație până la acoperiș. Valoarea proiectului depășește 35 de milioane de lei, iar finanțarea este 100% nerambursabilă. A anunțat edilul, la finalul vizitei de lucru, că investiția va fi finalizată până la începutul anului școlar 2027-2028.
Reamintim faptul că anul trecut, în luna octombrie, a fost dat în folosință Corpul B al Liceului „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, care a făcut, de asemenea, obiectul unui proiect de reabilitare, modernizare și dotare.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 4 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























