Connect with us

POLITIC

Ţuţuianu: Cu cine să facem pace? Cu cei care au distrus România în ultimul an?

Publicat

pe

Senatorul Adrian Ţuţuianu, prim-vicepreşedinte PRO România la nivel naţional, a rămas statornic în a critica PSD pentru inconsecvenţa în luarea unor decizii, pentru jumătăţile de măsură pe care le aplică în politica de opziţie pe care o exercită de un an încoace.

Candidatul PRO România pentru un mandat de deputat în Parlamentul României susţine necesitatea demiterii ministrului Sănătăţii Nelu Tătaru, ba chiar a întregului Guvern Orban pentru tragedia de la Piatra Neamţ.

Adrian Ţuţuianu consideră că s-a greşit foarte mult în abordarea problematicii medicale şi manageriale în ceea ce priveşte Ministerul Sănătăţii şi Spitalul de la Piatra Neamţ. A spus liderul PRO România că nu este posibil ca, în cinci ani, să avem la cârma Ministerului de resort şase miniştri, iar la unitatea medicală unde au murit arşi zece oameni să fie schimbaţi opt manageri, abordându-se criteriul politic.

În acelaşi context, cauzat de criza declanşată de nenorocirea de la spitalul de la Piatra Neamţ, Adrian Ţuţuianu a analizat critic apelul la concordie, la pace şi colaborare pe care l-a lansat preşedintele PSD Marcel Ciolacu către întreaga clasă politică românească imediat după consumarea tragediei de la Neamţ.

”În loc să caute să elimine vinovații din partid (în cazul de față Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, în subordinea căruia se află spitalul), domnul Ciolacu ne cheamă pe toți să dăm mâna. În loc să ceară demisia lui Orban și Tătaru, domnul Ciolacu ne cheamă să facem pace. Cu cine să facem pace? Cu cei care au distrus România în ultimul an?”, întreabă, retoric, senatorul Ţuţuianu.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Nelu

    17 noiembrie 2020 at 16:53

    Bai derbedeule … ce tupeul ai sa vorbesti? Ca ce? Ca fost distrugator timp de 30 ani? Ca bonlav mintal cu certificat? Vrei sa demiti guvernul si sa veniti voi, desteptii pamantului iar la spritane si fu*aiuri? Stai batrane in banca ta, ati facut rau Romaniei cat nimeni in istoria ei! Infractorilor!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITIC

Claudiu Târziu, președinte ACT: Parlamentul European pare obsedat de sexualitate!

Publicat

pe

Liderul Partidului Acțiunea Conservatoare, europarlamentarul Claudiu Târziu, spune că, de când a intrat în Parlamentul European, aproape fiecare document care iese din acest înalt for poartă ampreta preocupării pentru sex. În prima fază, a crezut demnitarul român că este vorba de un val trecător, de o situație generată de conjuncturile socio-politice, dar nu a fost așa.

„De luni de zile, continuu să mă minunez de acest ”fenomen”. Este dovada cea mai puternică a unei ideologizări decerebrate a Uniunii Europene. Am recitit dosarele din ultimele luni. Sărăcie. Medicamente. Buget. Fiscalitate. Protecția minorilor. În general, subiecte tehnice, care ar trebui rezolvate cu cifre, nu cu ideologie de gen. În fiecare, apare aceeași subliniere obsesivă. Raportul despre sărăcie vorbește despre „dimensiunea de gen”. Raportul despre medicamentele critice vorbește despre „sănătate reproductivă”. Raportul despre dizabilități vorbește despre gen. Bugetul Uiunii Europene introduce „integrarea dimensiunii de gen”. Chiar și impozitarea corporațiilor mari ajunge să fie discutată prin aceeași grilă. Toate se referă distinct și la comunitatea LGBT. Precizez că adesea referirea la gen se face pentru a acoperi discuția despre homosexualitate.

Strategia pentru egalitatea de gen din 2025 arată clar care este ținta: să facă din acest subiect un canon al vieții sociale. Și este implementată peste tot. În piața muncii, în politica socială, în chestiunile legate de migrație, politică externă. Până și în proiectele de sprijin pentru dezvoltarea durabilă din țările africane. Inițiativa „My Voice, My Choice” a cerut bani europeni pentru impunerea unui așa-zis drept la avort. Comisia a zis oficial nu. Apoi a arătat pe unde se poate, prin Fondul Social European.

Una peste alta, nu mai e vorba de politici publice europene, ci despre o singură agendă, repetată sub forme diferite, în fiecare raport și în fiecare rezoluție. Sexualitatea pare cheia de boltă a viziunii pentru Europa a celor care conduc destinele a 450 de milioane de europeni”,a precizat Claudiu Târziu, – europarlamentar și președintele al Partidului Acțiunea Conservatoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Dâmboviţa

Platforma e-SănătateaMea, acces simplu și rapid la propriile informații medicale

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu ne informează că o lege importantă pentru cetățeni a fost votată recent în Parlamentul României. Conform acestui act normativ, pacienții vor avea acces mai rapid, mai simplu și mai sigur la propriile informații medicale, prin portalul digital „e-SănătateaMea”.

Concret, oamenii vor avea acces online la istoricul serviciilor medicale, acces la documentele medicale emise în sistem, la prescripțiile electronice. De asemenea, pot obține informații despre medicamentele și dispozitivele medicale folosite în tratamente. Pacienții au posibilitatea de a face programări la medic printr-un portal electronic unic. Noua lege însemnă mai puțină birocrație, mai puține drumuri inutile și mai mult control asupra propriilor date medicale.

„Toți furnizorii de servicii medicale aflați în contract cu CNAS vor trebui să folosească această platformă. Începând cu semestrul al II-lea al anului 2026, CNAS va dezvolta, administra și pune la dispoziția asiguraților portalul „e-SănătateaMea”, a precizat Aurelian Cotinescu – deputat PNL de Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite