ADMINISTRAŢIE
Parcul din zona Dâmboviţa Mall va avea peluze ce pot fi folosite ca locuri de picnic

Proiectul de amenajare a parcului din zona Gării Târgovişte a ajuns la faza de așternere a rulourilor de gazon – a anunțat primarul Daniel Cristian Stan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Spațiul verde cuprinde zone cu vegetație bogată și peluze ce pot fi folosite ca locuri de picnic. Se plantează aproximativ 500 de arbori și arbuști din specii rășinoase și foioase și se vor amenaja zone cu flori. Sistemul automat de irigații este finalizat. Iluminatul ambiental se va realiza cu stâlpi de iluminat și corpuri LED, iar iluminatul decorativ va presupune bolarzi și proiectoare. Vor fi amplasate cișmele și toalete.

Valoarea investiției este de 7.080.721,49 lei, inclusiv TVA, sursa de finanțare este asigurata prin fonduri europene nerambursabile, iar lucrările vor fi finalizate în următoarele 30 de zile”, precizează primarul municipiului Târgoviște.

ADMINISTRAŢIE
Buget 2026. Târgoviștea funcționează, în mare măsură, pe bani europeni. VIDEO

La Târgoviște, Executivul Primăriei va supune votului Consiliului Local Municipal în ședința de mâine, 30 aprilie 2026, un proiect de buget orientat, ca și în anii precedenți, spre investiții – a anunțat edilul Daniel Cristian Stan.
„Fondurile nerambursabile reprezintă aproape jumătate din bugetul local. Prin comparație, taxele și impozitele locale contribuie cu mai puțin de 17%. Cu alte cuvinte, Târgoviștea funcționează, în mare măsură, pe bani europeni.
Veniturile din secțiunea de dezvoltare depășesc 300 de milioane de lei, finanțate preponderent din fonduri nerambursabile. Din această sumă, aproape 100 de milioane de lei au fost deja accesați, ceea ce arată că absorbția merge în direcția bună, iar Târgoviștea se dezvoltă vizibil”, a explicat primarul Daniel Cristian Stan.
A mai spus edilul că, raportat la anii anteriori, cheltuielile cu personalul înregistrează o scădere de peste 2 milioane de lei în 2026. Organigrama Primăriei este ocupată un pic peste 50%, activitatea administrativă urmând să fie gestionată cu resursele umane existente.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Proiect de peste 17 milioane de lei pentru modernizarea străzilor din Titu

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat, ieri – 27 aprilie, la Titu, unde a vizitat, împreună cu primarul acestui oraș – Laurențiu Costache, o serie de obiective socio-edilitare aflate în diferite stadii de execuție.
Concluzia deprinsă de șeful administrației publice județene, după această vizită de lucru, este că, în Titu, se lucrează intens pentru reabilitarea și modernizarea străzilor, vorbim de un proiect cu o valoare de peste 17.700.000 de lei, dar și la amenajarea în ton cu contemporaneitatea a bazei sportive. Valoarea acestui obiectiv dedicat copiilor și tinerilor dornici de mișcare, de performanță sportivă, se ridică la 19.000.000 de lei.

Totodată, în perioada următoare, la Titu, se vor executa lucrări de modernizare a Liceului Teoretic „I. C. Vissarion”. Elevii, după cum a precizat președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan, au nevoie de un mediu propice, adaptat cerințelor actuale în materie de educație.
„Fiecare etapă finalizată se vede deja în teren, prin schimbări concrete care contează în viața de zi cu zi. În Dâmbovița, continuăm toate proiectele cu responsabilitate, pentru rezultate bune în fiecare comunitate din județ”, a spus Corneliu Ștefan – președintele CJD.
Dâmboviţaacum 5 zileCopil de 7 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un autoturism condus de o femeie
Argeșacum 5 zilePușcă de vânzare la tarabă! Arma avea montat și amortizor de sunet
Dâmboviţaacum 6 zileSenatorul Ciprian Iacob i-a cerut ministrului Pâslaru să dispună un control administrativ în județul Dâmbovița
OPINIIacum 5 zilePSD, uriașul bolnav căruia îi este frică de tratamentul forte!
Dâmboviţaacum o ziPercheziții în Răzvad, Gura Ocniței, Dragomirești și Târgoviște la persoane implicate în camătă, șantaj și proxenetism
ACTUALITATEacum o săptămânăSălile de jocuri de noroc din Târgoviște, între desființare și reglementare. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zilePreședinte CNAS: Legislația actuală nu încurajează spitalele care fac performanță. Lucrul acesta trebuie schimbat
ACTUALITATEacum 5 zilePreședintele CJ Dâmboviţa a dialogat cu oamenii în Târgul de Sfântul Gheorghe de la Moreni























