Connect with us

Dâmboviţa

Titus Corlăţean denunță expresiile naziste folosite de PNL în spațiul public

Publicat

pe

O scrisoare pe care a iniţiat-o cu scop propagandistic şi electoral PNL Bucureşti, aflat sub conducerea ministrei Violeta Alexandru de la Muncă i-a înfuriat pe bună dreptate pe social-democraţi. Demersul de imagine, forţat, cu scrisori acuzatoare, cu accente de critică, de băgat lingura în bucătăria altora, cu delegaţi la uşa partidului, poate că ar fi fost înţeles până la urmă de PSD-iști, care sunt obişnuiți cu astfel de lovituri sub centura fair-play-ului politic. Totuşi, nu stă bine unui partid aflat la putere să recurgă la astfel de metode menite să atragă atenţia publică asupra iniţiatorilor, să îi transforme pe moment în interesaţi, în eroi de o clipă şi cam atât.

Numai că liberalii coordonaţi de ministrul Violeta Alexandru au cam sărit calul, au acţionat mai mult ca o formaţiune politică extremistă, folosind în epistola adusă în proţap la sediul PSD, termeni de tristă amintire, importaţi de prin istoria zbuciumată a Europei aflată sub cisma nazismului.

Cu nerv, vervă şi o excelentă argumentaţie, senatorul Titus Corlăţean, preşedintele executiv al PSD Dâmboviţa și vicepreședinte al Senatului României, nu a criticat neapărat demersul liberal, ca surogat democratic, jocul de imagine naiv, ci termenii şi simbolurile folosite în textul adus la uşa PSD. Reprezentanţii partidului de guvernământ, PNL, formaţiune istorică ai cărei conducători fondatori au murit pe baricadele democraţiei, în numele unui ideal, al unui crez, folosesc simboluri şi exprimări de factură nazistă, sintagme utilizate de capi ai statului fascist creat de Adolf Hitler.

Vicepreşedintele Senatului României a explicat clar care este treaba cu exprimarea „ciuma roşie”, pe care opozanţii PSD o tot folosesc de multă vreme ca denumire răutăcioasă pentru Partidul Social Democrat. Şi acum, culmea, cu această expresie nazistă s-a dat în stambă un ministru al Guvernului liberal, care, folosind-o într-o scrisoare cu iz electoral şi propagandistic pe care şi-a pus semnătura, este clar că şi-a asumat şi elementul fascist.

„Această scrisoare, dincolo de elementele polemice, populiste, de campanie, adresate PSD, conţine un simbol pe care îl calific de la început de o extremă gravitate. Reia o formulă folosită în stradă, în mediul online, asumată şi de intelectualii de dreapta, respectiv „Die Rote Pest”, în traducere ciuma roşie”, a precizat Titus Corlăţean.

Senatorul PSD a vrut să atragă atenţia, să îi lumineze pe cei mai puţin informaţi sau mai puţin doritori de a fi educaţi, pe cei interesaţi, care sunt originile acestui slogan, ale acestei exprimării des folosite de adversarii social-democraţilor în varii medii de informare, inclusiv la proteste şi mitinguri cu conotaţii electorale.

„Această formulă, „die rote pest” – ciuma roşie, a fost lansată de Joseph Goebbels, ministrul Propagandei naziste pe vremea lui Adolf Hitler, cel care, într-un discurs public faimos, din 1935, a enunţat această formulă propagată de o serie de lideri marcanţi ai Partidului Naţional Socialist din Germania nazistă”, a povestit senatorul Corlăţean.

De asemenea, a mai spus politicianul, fost ministru de Externe al României, că sloganul a fost folosit şi în imnul trupelor speciale germane, „SS Marschiert in Feindesland”, unde, la minutul 1.40, apare versul „gegen die rote pest”. Aceeaşi titulatură, „Ciuma Roşie”, a avut-o şi articolul semnat de eminenţa cenuşie a economiei statului nazist, Fritz Reinhardt.

Titus Corlăţean a atras atenţia asupra gravităţii pe care o reprezintă folosirea în diferite acţiuni electorale, propagandistice ale unor partide politice, a unor simboluri şi expresii aduse dintr-un moment istoric întunecat al Europei.

„Este o formulă asimilată în stradă de cei care nu cunosc clar istoria şi care sunt stimulaţi de discursul bazat pe ură, pe incitare la ură şi la violenţă. Este un discurs asumat chiar de lideri importanţi ai dreptei din România şi respectiv ai neomarxiştilor din USR. Este o chestiune de o extremă gravitate, în condiţiile în care ştim că şi în România avem de foarte multă vreme o legislaţie clară, solidă, împotriva simbolurilor, ideologiilor naziste, asumării de către personalităţi publice sau nepublice a unor simbolui naziste şi a îndemnurilor la folosirea urii şi violenţei”, a explicat vicepreşedintele Senatului României.

Titus Corlăţean a atras atenţia asupra faptului că există legi penale care sancţionează cu închisoare şi cu amendă astfel de manifestări şi folosirea unor lozinci naziste în pspaţiul public. Senatorul Corlăţean condamnă faptul că, astăzi, candidaţi PNL pentru alegerile parlamentare au preluat scrisoarea semnată şi asumată de preşedinta PNL Bucureşti, ministra Violeta Alexandru, care conţine o referire foarte clară la un simbol fascist.

„În atare condiţii, solicit în mod public şi oficial Procurorului General al României şi Parchetului General să se autosesizeze cu privire la această faptă de o extremă gravitate, care încalcă tratate internaţionale foarte importante şi legislaţia României, un stat european şi euroatlantic. Solicit Procurorului General al României să iasă din pasivitate şi să se exprime public pe această temă, care riscă să aducă atingeri unor fundamente democratice ale statului român european şi euroatlantic”, a declarat Titus Corlăţean.

Preşedintele executiv al PSD Dâmboviţa intenţionează să adreseze întrebări cu această temă deosebit de gravă şi unor asociaţii şi instituţii evreieşti care, se ştie, sunt puternic angrenate în lupta împotriva folosirii unor simboluri, lozinci şi expresii de sorginte nazistă.

„Solicit public o reacţie din partea acestor asociaţii pe această temă. PSD şi eu personal vom sesiza asociaţiile internaţionale ale evreilor americani, ale celor din statul Israel şi ale celor care funcţionează în Europa”, a mai adăugat Titus Corlăţean.

Va mai urma un val de sesizări către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, către Parlamentul European şi Consiliul Europei.

„Mă voi adresa şi domnului Ludovic Orban şi îl întreb public dacă îşi asumă propagarea de către cea mai mare organizaţie liberală, PNL Bucureşti, de către liderul acestei filiale, membru marcant al Cabinetului său, a unor simboluri naziste. Îi solicit să se delimiteze şi să condamne public aceste formule. Să stopeze aceste demersuri, scrisori şi depuneri de scrisori care sunt absolut dezonorante.

Mă adresez public preşedintelui României. Domnia sa ar fi trebuit să fie primul care să aibă sensibilitate şi să acţioneze ca garant al Constituţiei României şi, ca preşedinte al tuturor românilor, să condamne folosirea unor formule care sunt de factură nazistă”, a mai precizat Titus Corlăţean.

Senatorul social-democrat mai cere PNL să înceteze folosirea unor simboluri şi sintagme naziste în bătălia electorală.

„Îi condamn public pe liderii liberali pentru că apelează şi propagă, incită la ură şi la violenţă, folosind simboluri naziste de tristă amintire. Aştept reacţii publice din partea instituţiilor statului”, a mai spus Titus Corlăţean.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Drum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște

Publicat

pe

Din păcate, doamna profesoară de limba engleză, Monica Beșleagă, a pierdut lupta cu cancerul și nu mai este printre noi.

Am vrea să putem exprima în cuvinte cât de recunoscători suntem pentru privilegiul de a fi cunoscut o asemenea persoană minunată. Regretăm profund faptul că a plecat atât de devreme și atât de brusc.

A fost o profesoară minunată, plină de viață și empatie, care știa întotdeauna cum să se comporte cu elevii și care ne oferea mereu sfaturi. Pentru noi toți, a fost ca o mamă.

Am vrea să putem spune mai multe și să găsim cuvintele potrivite pentru a ne exprima durerea, însă această veste neașteptată ne-a luat pe toți prin surprindere.

Drum lin către îngeri! Nu vă vom uita niciodată!

Consiliul Școlar Ion Heliade


Prea repede, Monica, prea repede ai plecat…
Nu credeam vreodată să fiu nevoită să scriu despre tine astfel… la timpul trecut…
Te-ai grăbit să pleci spre alte tărâmuri, să le zâmbești și altora așa cum ne-ai zâmbit și nouă, până la sfârșit, aici…
Pe noi ne-ai lăsat îndurerați, reduși la tăcere, cu sufletul mai gol și inima frântă…

Pentru tot ce simțim dar nu există cuvinte potrivite, un ultim gând:
Rămas bun, draga noastră Monica…
Dumnezeu să te odihnească în pace, iar pe cei dragi ție să îi întărească, să trăiacă să te pomenească.

Rămas bun, Monica!  Drum lin către îngeri…
Pentru o ultimă revedere, draga noastră Monica nu vă mai așteaptă la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, ci capela Catedralei Eroilor (micro XI).

Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 12:00.

Biblioteca Liceului Ion Heliade Rădulescu Târgoviște 

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Primarul de la Voinești cere reforme adevărate, doar 300 de aleși în Parlament și mai puține subvenții pentru partide!

Publicat

pe

Gabriel Dănuț Sandu, primarul comunei Voinești, atrage atenția celor care se află vremelnic la putere că România trece printr-o perioadă deosebit de dificilă. Cetățenii trăiesc, de la o zi la alta, tot mai greu. Consideră edilul că este momentul să fie realizate reforme adevărate, este nevoie de reducerea cheltuielilor bugetare și de repornirea motorului economiei. Altfel, e de rău!

Spune primarul de la Voinești că o reformă adevărată se face de la vârf în jos, nu invers. Și, dacă există voință politică, se poate! Edilul nu este prima dată când oferă și soluții. Parlamentul României să nu aibă mai mult de 200 deputați și 100 senatori, așa cum s-a stabilit în urma Referendumului desfășurat în noiembrie 2009.

„La nivel național, 200 de colegii cu vot uninominal pentru deputați și 100 de colegii cu vot uninominal pentru senatori. Cine câștigă colegiul, a câștigat mandatul fără prag electoral, fără redistribuiri.

După ce au fost stabilite colegiile, se poate trece la reorganizarea administrativ-teritorială a județelor. Comasați direcțiile, acum foarte multe, existente la nivelul fiecărui județ. Apoi gândiți comasarea comunelor de la nivel de sat, în funcție de nevoile cetățenilor, grupate cât mai aproape de centrul administrativ”.

Mai sugerează Gabriel Dănuț Sandu celor aflați vremelnic la putere, dacă vor rezultate, mai bine pentru țară, să reducă cu 80% subvenția partidelor politice pe o perioadă de 10 ani, iar reprezentanții în Consiliile de Administrație să fie neremunerați sau să primească o indemnizație simbolică.

„Nu vă mai gândiți să vă fie vouă bine! Gândiți-vă la bunăstarea tuturor românilor”, a transmis celor de la vârfurile puterii Gabriel Dănuț Sandu – primarul comunei Voinești, din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite