Connect with us

ALEGERI

PSD Dâmbovița a obținut o victorie categorică în alegerile parlamentare

Publicat

pe

PSD Dâmbovița a dat o lovitură puternică reprezentanților partidului de guvernământ PNL. Scorul obținut a fost unul pe care noi l-am anticipat. Social-democrații conduși de echipa Corneliu Ștefan, Titus Corlățean și Cristian Daniel Stan a învins cu un scor de peste 46 de procente. Liberalii sunt pe locul secund, cu 23 de procente. Urmează, conform datelor prezentate de liderul PSD Dâmboviţa în urma numărării a peste 80% din voturi, USR cu 9%, AUR cu 7%, Pro România cu 5% și PMP cu 4%.

„6 decembrie a fost o zi istorică, așa cum noi am promis dâmbovițenilor. A fost o zi care a încununat un an de victorii. Mulțumesc colegilor mei din PSD Dâmbovița, primarilor, consilierilor locali, consilierilor județeni, parlamentarilor și, nu în ultimul rând, mulțumesc dâmbovițenilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o. Împreună cu echipa PSD, vrem să ducem la îndeplinire toate proiectele pe care ni le-am asumat în fața dâmbovițenilor”, a fost declarația președintelui PSD Dâmbovița – Corneliu Ștefan, filială social-democrată ieșită pe locul trei la nivel național în urma rezultatelor obținute.

A mai spus liderul Corneliu Ștefan că PSD Dâmbovița a reușit, având cea mai puternică echipă, determinare și aplecare asupra problemelor cetățenilor din județ.

Cristian Daniel Stan, secretarul executiv al PSD Dâmbovița, a precizat că aceste alegeri încheie un an electoral foarte intens, dar care s-a terminat cu bine, cu o victorie imensă.

„La debutul anului, s-a conturat o nouă echipă la nivelul conducerii PSD Dâmbovița, echipă care a reușit să obțină niște victorii concludente. A fost vorba de muncă în echipă, de seriozitate. S-a dovedit că dâmbovițeni, că târgoviștenii, au fost mult mai deștepți decât au crezut alții. Au reușit să facă diferența între lucruri serioase, între oameni serioși și impostori. Rezultatul alegerilor este unul care vine să încununeze o activitate depusă în numele cetățenilor”, a spus primarul municipiului Târgoviște.

Edilul social-democrat a mulțumit târgoviștenilor, tuturor dâmbovițenilor care au știut cum să aleagă.

Titus Corlățean, președintele executiv al PSD Dâmbovița, un politician pur sânge, loial crezului său, partidului, a precizat că PSD a primit din partea dâmbovițenilor, din partea cetățenilor României, un mandat de încredere.

„PSD, ca partid învingător, va fi primul invitat la Cotroceni, ca formațiune care a câștigat alegerile din România. PSD va propune candidatul de prim-ministru la consultările de la Cotroceni. Îi solicităm în mod oficial, de aici, de la Târgoviște, în numele PSD Dâmbovița, una din primele trei organizații din țară în momentul de față, președintelui Klaus Iohannis, să respecte voturile cetățenilor care au acordat încredere și au plasat pe primul loc PSD la nivel național. Să respecte dreptul PSD de a forma o coaliție de guvernare în baza programului de guvernare pe care l-a construit și pe care l-a propus românilor”, a declarat senatorul Titus Corlățean.

ACTUALITATE

PNL a câștigat alegerile parțiale organizate la Braniștea și Cojasca

Publicat

pe

Alegerile locale parțiale organizate, astăzi – 27 iunie 2021, în comunele Braniștea (pentru funcția de primar) și Cojasca (pentru Consiliul Local) au fost câștigate de PNL. Vom reveni.

Citește în continuare

ACTUALITATE

126 de sesizări în legătură cu alegerile din Braniștea și Cojasca. 97 nu s-au confirmat

Publicat

pe

În județul Dâmbovița, alegerile locale parțiale organizate în comunele Braniștea și Cojasca s-au derulat fără incidente deosebite care să afecteze desfășurarea procesului de vot – informează Inspectoratul Județean de Poliție.

Totuși, până la ora 16:00, au fost înregistrate 126 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. 97 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte 29 sunt în curs de verificare.

Exemple:

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că ocupanții a două autoturisme transportă alegători la secțiile de votare și le oferă bani pentru a-i determina să voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

De asemenea, polițiștii de la Secția nr. 3 au fost sesizați și cu privire la faptul că ocupanții unui autoturism, respectiv doi bărbați de 23 de ani, oferă bani alegătorilor pentru a-i determina să nu voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Braniștea, alegătorii sunt aduși la vot cu autoturisme de diverse persoane, iar înainte de a părăsi autovehiculul le este indicat pe un buletin de vot anulat ce candidat să voteze. În urma verificărilor efectuate, până la acest moment, polițiștii au stabilit că aspectele semnalate nu se confirmă.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT