Connect with us

ALEGERI

Am votat pentru o echipă performantă, care să scoată țara din criză

Publicat

pe

Senatorul Ionuț Vulpescu a votat astăzi în satul copilăriei sale, la Dobra. Cuprins de emoții, fostul ministru al Culturii și viitor deputat din partea PSD Dâmbovița în Parlamentul României și-a exprimat opțiunea electorală chiar în școala în care a studiat.

„E o lecție pentru mine, din două puncte de vedere. Primul, acela că politica este despre rădăcini. Al doilea, acela că acasă e întotdeauna locul față de care ai datoria, dar și chemarea, să (te) construiești.

Am votat din locul în care am înțeles pentru prima dată că democrația nu e despre capricii, ci despre alegeri. Din locul în care am descoperit că toate deciziile de viață au costuri și urmări, iar viața – măsurată în politică prin cicluri electorale – are un timp și un orizont mai mari decât ceasurile politice.

Am votat din locul în care am învățat că biserica, școala, entitățile statului nu sunt „aparate” impersonale, nici pure instituții, ci spații din care se orchestrează inimi și care dau tonul vieții înseși.

Am votat pentru o echipă performantă, care să scoată țara din criză și să combată guvernarea haotică și arbitrară la care am asistat în acest an pandemic.

Nimeni nu e de neînlocuit în lumea pe care o locuim. Dar fiecare are o putere unică de a schimba această lume. Petreceți ziua de azi cu gândul că singurul lucru de neînlocuit e, de fapt, tocmai capacitatea de a alege”, a spus Ionuț Vulpescu, la ieșirea din secția de vot.

ACTUALITATE

PNL a câștigat alegerile parțiale organizate la Braniștea și Cojasca

Publicat

pe

Alegerile locale parțiale organizate, astăzi – 27 iunie 2021, în comunele Braniștea (pentru funcția de primar) și Cojasca (pentru Consiliul Local) au fost câștigate de PNL. Vom reveni.

Citește în continuare

ACTUALITATE

126 de sesizări în legătură cu alegerile din Braniștea și Cojasca. 97 nu s-au confirmat

Publicat

pe

În județul Dâmbovița, alegerile locale parțiale organizate în comunele Braniștea și Cojasca s-au derulat fără incidente deosebite care să afecteze desfășurarea procesului de vot – informează Inspectoratul Județean de Poliție.

Totuși, până la ora 16:00, au fost înregistrate 126 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. 97 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte 29 sunt în curs de verificare.

Exemple:

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că ocupanții a două autoturisme transportă alegători la secțiile de votare și le oferă bani pentru a-i determina să voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

De asemenea, polițiștii de la Secția nr. 3 au fost sesizați și cu privire la faptul că ocupanții unui autoturism, respectiv doi bărbați de 23 de ani, oferă bani alegătorilor pentru a-i determina să nu voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Braniștea, alegătorii sunt aduși la vot cu autoturisme de diverse persoane, iar înainte de a părăsi autovehiculul le este indicat pe un buletin de vot anulat ce candidat să voteze. În urma verificărilor efectuate, până la acest moment, polițiștii au stabilit că aspectele semnalate nu se confirmă.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT