Connect with us

Dâmboviţa

Băut și fără permis de conducere, a intrat cu mașina în porțile unei gospodării

Publicat

pe

Un tânăr de 29 de ani s-a urcat sub influența alcoolului și fără să posede permis de conducere la volanul unui autoturism și, evident, a produs un accident de circulație. Teribilistul a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat în porțile unei gospodării din comuna Ion Luca Caragiale, pe care le-a făcut praf. Și dacă ar fi fost numai atât! În urma impactului puternic, șoferul fără carnet și un pasager de 51 de ani au suferit diferite leziuni, fiind necesar transportul lor la spital.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal si efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fapte prevăzute de art. 196, art. 335 si art. 336 din Codul Penal”, se precizează într-un comunicat remis de către IPJ Dâmbovița.

La fața locului au intervenit cu două echipaje pompierii de la Detașamentul din Moreni.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Urs la plimbare prin centrul satului Siliștea (Dâmbovița). VIDEO

Publicat

pe

Un urs a fost filmat în această seară pe strada principală din satul Siliștea (comuna Raciu), județul Dâmbovița, chiar în zona de centru. Respectivul video ne-a fost pus la dispoziție de un cititor al publicației noastre.

Reamintim că astfel de episoade au fost frecvente în ultimele zile în județul Dâmbovița, urșii plimbându-se prin satele Burduca, Cobia, Vulcana Băi, Cucuteni, ba chiar și prin orașul Pucioasa.

VIDEO

 

UPDATE

Între timp, localnicii au fost avertizați cu privire la prezența ursului în sat pribtr-un mesaj RoAlert.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Firmă de construcții din Dâmbovița a prejudiciat statul cu 267.000 lei, înregistrând în contabilitate cheltuieli fictive

Publicat

pe

Administratorul unei firme de construcții din județul Dâmbovița este cercetat pentru evaziune fiscală întrucât a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, respectiv șapte facturi fiscale false, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat de 267.000 lei – ne informează IPJ Dâmbovița. Fapta a fost săvârșită pe parcursul anului 2020.

Astăzi – 7 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au efectuat percheziții în această cauză, fiind ridicate mai multe documente contabile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite