Connect with us

SOCIAL

Doi bătrâni, soț și soție, au ars în casă

Publicat

pe

Cu o adevărată tragedie s-au confruntat, aseară, pompierii de la ISU Teleorman. Militarii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu din localitatea Crângu. O locuință fusese cuprinsă de flăcări. Și dacă ar fi fost numai atât! În interior au fost surprinși de limbile ucigașe ale focului, fără posibilitatea de a ieși, doi bătrâni, soț și soție.

Salvatorii au reușit să intre în casa cuprinsă în totalitate de foc și să scoată afară trupurile inerte ale celor doi. Femeia, de circa 75 de ani, prezenta arsuri pe 90% din suprafața corpului, iar bărbatul, de 80 de ani, se afla în stop cardiorespirator. Toate încercările echipei medicale de a-l readuce la viață nu au avut nici un succes. Bătrâna a fost transportată la spital, dar șansele ei de supraviețuire sunt minime.

În urma investigațiilor de la fața locului, s-a ajuns la concluzia că incendiul a pornit de la un coș de fum deteriorat. Scânteile produse de focul din sobă au ieșit pe coșul defect și au aprins o serie de materiale combustibile care se aflau în podul casei.

În vederea protejării vieții și bunurilor materiale, ISU Teleorman recomandă cetățenilor să respecte măsurile de prevenire a incendiilor specifice sezonului rece, și anume:

– evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;

– depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate;

– amplasați lemnele și hainele la o distanță de minim 1 m față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă;

– supravegheați permanent focul;

– nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile;

– izolați coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm. În spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

– evitați introducerea, în coșuri și burlane, a elementelor combustibile ale acoperișului sau planșeului;

– verificați și curățați periodic coșurile de evacuare a fumului de funingine.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

SOCIAL

Percheziții în Teleorman, la persoane care au încălcat legea privind regimul armelor și munițiilor

Publicat

pe

Operațiunea JUPITER, executată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară pe mai multe planuri. Ieri – 4 noiembrie 2026, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Videle, Zimnicea și Turnu Măgurele, au executat patru percheziții în localitățile Videle, Conțești, Scurtu și Plopii-Slăvitești, județul Teleorman, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În urma descinderilor, au fost descoperite și indisponibilizate șase arme neletale, cu aer comprimat, supuse autorizării și 1.350 de proiectile (diaboluri) metalice destinate armelor cu aer comprimat. După administrarea probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a trei persoane.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Prahova

Casă distrusă de foc în Vărbila, Prahova. Nenorocirea a pornit de la jarul căzut lângă sobă!

Publicat

pe

Pompierii din cadrul ISU Prahova au acționat azi-noapte pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Vărbila, comuna Iordăcheanu.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de la Garda de Intervenție Urlați, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și o autospecială de stingere de la Detașamentul din Mizil.

La sosirea militarilor, focul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, existând pericolul propagării flăcărilor la celelalte anexe gospodărești. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind astfel să împiedice extinderea flăcărilor.

O femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani a suferit arsuri. Bătrâna a fost asistată inițial de echipajul SMURD, ulterior fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată pentru a fi predată echipajului de terapie intensivă mobilă (TIM).

În urma cercetărilor efectuate la finalizarea intervenției, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul provenit de la o sobă cu acumulare de căldură.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite