Connect with us

ACTUALITATE

La mulți ani, Înaltpreasfinția voastră!

Publicat

pe

Cel mai mare dar al vieții noastre, timpul, reprezintă marele ajutor al Divinei Providențe prin intermediul căruia ne împlinim destinul spre care am fost chemați. Sunt unii oameni care au o neostoită dorință de a crea, de a folosi timpul în așa fel încât, asemenea patriarhilor biblici, au clădit o adevărată cultură a credinției și o civilizație a spiritului, acolo pe unde au trecut. De ei ne aducem aminte, mai ales cu prilejul marilor aniversări ale vieții lor, ori a evenimentelor ce le-au marcat viața, rememorând istoria glorioasă și pilduitoare a viețuirii lor.

Dacă este 5 ianuarie, cu siguranță, pentru noi, clerul și credincioșii din Eparhia noastră, pentru misiunea Ortodoxiei românești și universale și pentru Cetatea marilor voievozi munteni, este aniversarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolitul Nifon, de numele căruia se leagă reafirmarea puterii culturale a Târgoviștei, în țară și în lume. Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că numele Mitropolitului nostru, cunoscut în întreg mapamondul creștin, a adus un imens câștig de imagine orașului și județului nostru, alături de alte ilustre personalități sau evenimente locale.

Când spui Târgoviște te gândești la Turnul Chindiei, la tipar, la voievozi, la școala prozatorilor dar și la Ierarhul Nifon. Și nu exagerez deloc, o simplă căutare pe Google vă va descoperi acest adevăr, la numai o apăsare de taste. Vă veți întreba oare, poate cei aparținând tinerelor generații, ce e așa de special la Înaltpreasfinția Sa?

Cu multă iubire și cu dorința de a duce mai departe faima orașului și a numelui Ierarhului nostru vă voi aminti numai câteva repere. Majoritatea preoților din Eparhia noastră au fost hirotoniți de către Înaltpreasfinția Sa și, cu siguranță, i-au fost studenți la cursurile de licență și de master. Numeroasele biserici noi ridicate sau reparate, ori mânăstiri resturate sau nou înființate se datorează inițiativei, susținerii și îndrumării Sale. Să vă amintesc numai de mânăstirile Stelea, Dealu, Nucet, Viforâta ori Peșera sau de Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, bisericile noi din Titu, Moreni, Găești, Fieni și Pucioasa.

Apoi, de faptul că a înființat muzee eparhiale la Stelea, Nucet, Dealu și Reședința Eparhială, ori că a organizat fabuloase evenimente ce au reliefat mândria de a fi român și de a avea un trecut impresionant.

Să nu uităm că an de an tipărește volume ce evocă personalități importante ale istoriei noastre naționale sau promovează educația creștină și morală a tinerelor generații. Poate nu e de ajuns, nu? De aceea, voi continua!

Este reprezentantul Ortodoxiei românești în principalul și cel mai important for mondial de dialog intercreștin – Consiliul Mondial al Bisericilor, cu sediul la Geneva, unde este membru al Comitetului Central și membru al Comitetului Executiv (21 persoane la nivel mondial). De asemenea, reprezintă Biserica Ortodoxă Română în dialogul cu Biserica Anglicană, este copreședinte al unui important organism de dialog între Consiliul Mondial al Bisericilor și Biserica Romano-Catolică, a fost organizatorul, din partea Bisericii noastre a vizitelor Papilor Ioan paul al II-lea (1999) și Francisc (2019) în România și este reprezentatul Bisericii noastre în dialogul cu Casa Regală a României. De altfel, este profesor universitar, ani mulți Decan al Facultății de Teologie de la Târgoviște, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România și autor a numeroase volume, articole și studii, dar și participant la foarte multe evenimente științifice internaționale.

Are vocație de mediator și de aceea citiți adesea în presă că primește vizita multor oameni de stat, personalități politice și culturale, ori ecleziale, care-i cer sfatul și-l consultă în probleme fundamentale ale lumii noastre.

A parcurs kilometri întregi cu avionul sau cu mașina pentru a reprezenta Ortodoxia românească la diferite evenimente sau pentru a face misiune ortodoxă în lume. Este apreciat, respectat, iubit și căutat și, nu întâmplător, a fost decorat cu numeroase ordine de stat și bisericești, ori a primit titluri și diplome nenumărate.

Este un om mare, dar de o teribilă bunătate, frumusețe sufletească, generozitate și modestie. Știe să aprecieze oamenii chiar și atunci când le vede unora micimea, ajută, se jertfește și dăruiește, pentru că este înainte de orice un credincios misionar și dăruitor de har.

Pentru noi, cei ce-l cunoaștem, este modelul desăvărșit, este o binecuvântare și un dar dumnezeiesc.

A făcut cunoscut orașul, județul și Biserica noastră în lume, dăruindu-le multă glorie și strălucire.

Este un ierarh voievodal sau un voievod al spiritului, un om printre oameni, ce știe că esențial în viață este să dăruiești, să faci pe alții mari și să luminezi totul în jurul tău cu darurile primite.

Astăzi, la împlinirea unei binecuvântate vârste, îi urăm Întru mulți și fericiți ani!, mulțumindu-i cu recunoștință pentru tot ceea ce a făcut, pentru ceea ce este și, mai ales, pentru ceea ce cu siguranță va mai face, căci are multe de împlinit aici, la Târgoviște, și în lume! La mulți ani, Înaltpreasfinția Voastră!

Ionuț Ghibanu
Vicar eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

„Roboți pe bune” promovează inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional

Publicat

pe

Astăzi – 6 noiembrie 2026, s-a desfășurat, la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, conferința „Roboți pe bune”, organizată de Asociația ”Noi zidim viitorul” cu scopul de a promova educația STEM, inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional.

Evenimentul a oferit un cadru de dialog, colaborare și schimb de bune practici, prin prezentarea proiectelor și a soluțiilor tehnologice realizate de elevi și studenți, cu accent pe robotică și siguranța în mediul digital.

Conferința a fost realizată în cadrul proiectului ”Educație și roboți / Roboți pe bune” finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Dâmbovița dezvoltă un mecanism de colaborare între autorități, sindicate și mediul de afaceri

Publicat

pe

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan a răspuns invitației prefectului județului Dâmbovița, Marian Tănase, de a participa la ședința Comisiei de Dialog Social în cadrul căreia a fost adoptată o decizie menită să contribuie la dezvoltarea economică a județului. Vorbim despre realizarea unui parteneriat extins, care să maximizeze impactul investițiilor publice și private de la nivelul județului, să încurajeze dezvoltarea mediului de afaceri, cu impact direct și benefic asupra economiei din zonă, să identifice și să susțină proiecte de interes public și privat care să stimuleze dezvoltarea infrastructurii și a noilor zone economice din județul Dâmbovița – după cum a punctat președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa, Valentin Calcan.

„Acest mecanism de colaborare între autorități, sindicate și mediul de afaceri se constituie într-un sprijin pentru companii, prin adaptarea politicilor și măsurilor economice locale la nevoile reale ale firmelor, combaterea birocrației și facilitarea accesului la oportunități de finanțare sau dezvoltare. Investițiile publice din ultima perioadă au creat un cadru solid de dezvoltare.

Prin parteneriat, acestea pot fi valorificate pe deplin: resursele și expertiza sunt puse în comun, iar companiile din zonă beneficiază de condiții mai bune pentru a crește și a crea locuri de muncă. Sprijinul sindicatelor garantează că dezvoltarea economică merge mână în mână cu protecția și bunăstarea angajaților.

Nu este o formalitate, ci un angajament asumat public, cu obiective clare, cu responsabilități împărțite și cu rezultate pe care le vom prezenta dâmbovițenilor. Promovăm, prin acest proiect de parteneriat, un demers deschis, transparent și bazat pe încredere reciprocă. Invităm celelalte instituții publice, companiile și organizațiile interesate să se alăture acestui proiect, pentru că dezvoltarea Dâmboviței se construiește împreună!”, ne-a informat Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

La ședința Comisiei de Dialog Social organizată de Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița au mai fost prezenți: Mircea Săvescu – reprezentantul CNS Cartel ALFA, Ion Oproiu – CSN MERIDIAN, Florin Istrate – Confederația Sindicatelor Democratice din România, Adrian Aurel Baltălungă – Confederanția Patronală Concordia, Cristian Bogdan Pușcaru – președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Constanța Anghel – director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, Bogdan Iancu – director executiv al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială, Gheorghe Pătrașcu – directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a județului Dâmbovița și Mihai Toni Ciprian – directorul executiv al Casei Județene de Pensii Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite