Connect with us

Dâmboviţa

A profesat ca psiholog la Târgoviște timp de 20 de ani în baza unei diplome false!

Publicat

pe

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, astăzi – 13 ianuarie, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, două percheziții domiciliare în Târgoviște, la o persoană bănuită de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Potrivit anchetatorilor, persoana în cauză a indus în eroare Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licență falsificate, ce atestă faptul că ar fi fost absolventă a unei instituții superioare de învățământ, act în baza căruia și-ar fi exercitat profesia de psiholog, în perioada 1999-2019. Totodată, în baza unui atestat de liberă practică falsificat, ar fi fost desemnată, prin decizii ale conducerii spitalului, să facă parte și din comisiile de expertiză medico-legală psihiatrică constituite la nivelul unității angajatoare. Astfel, a evaluat cognitiv și neuropsihic pacienții unității spitalicești, personalitatea și mecanismele de adaptare ale acestora, gradul de discernământ, ar fi acordat asistență de specialitate și ar fi completat 1.381 de fișe de observație/evaluare, doar în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2018.

„Prin exercitarea în mod ilegal a profesiei de psiholog (atât ca angajat al spitalului, cât și prin participarea în cadrul comisiilor de specialitate), s-ar fi produs un prejudiciu instituției angajatoare de 367.990 de lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate, parțial, pentru perioada 2011-2019. Prejudiciul va fi calculat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză”, se arată într-un comunicat remis de IGPR.

Persoana cercetată va fi condusă la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru desfășurarea activităților de urmărire penală.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Monica

    22 ianuarie 2021 at 1:41

    Trebuie multa puscarie aici…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite