Connect with us

ACTUALITATE

Le facem statuie oamenilor civici! Mesajul ediției 2021 a „Galei premiilor participării publice”

Publicat

pe

În perioada 21 ianuarie – 24 februarie 2021, cetățenii, grupurile civice şi organizaţiile care au desfășurat, în perioada 2019-2020, inițiative civice și campanii de advocacy, prin care au determinat autoritățile publice să rezolve diverse probleme ale comunităților, se pot înscrie la „Gala premiilor participării publice”, eveniment organizat de Centrul de Resurse pentru participare publică și ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție.

Vor fi premiați oamenii care au obținut schimbări pozitive, prin responsabilizarea autorităților, precum: pietruirea unei străzi, distribuția de materiale sanitare, repararea unui pod către școala sau dispensarul din sat, decontarea abonamentelor pentru transportul elevilor sau prevenirea construcției unei gropi de gunoi în apropierea locuințelor. Totodată, se pot înscrie grupuri sau organizații care au reușit să determine schimbarea unor legi nedrepte, care vizează subiecte de interes general: educație, sănătate, protecția mediului etc.

Câștigătorii vor fi premiați în comunitățile din care provin, iar publicul va vota povestea de advocacy favorită. Mesajul Galei din 2021 este “Le facem statuie oamenilor civici”.

Mai multe informații găsiți pe pagina web dedicată evenimentului: www.galacere.ro

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

„Vara campionilor”, maraton cultural, artistic și sportiv la Gura Ocniței!

Publicat

pe

Astăzi – 15 iunie 2026, primarul comunei Gura Ocniței, Liviu Vasilescu, și echipa de inimoși pe care o coordonează au făcut un anunț demn de cartea recordurilor dâmbovițeană. Administrația publică locală pregătește, în colaborare cu biblioteca din localitate și cu sprijinul a numeroși sponsori, un adevărat maraton cultural și recreativ. Festivalul „Vara campionilor” va debuta pe 19 iunie și se va încheia pe 19 iulie. Este cel mai tare și de durată astfel de eveniment organizat vreodată în Gura Ocniței și, de ce să nu spunem, încă nu are rival în județul Dâmbovița. A precizat primarul Liviu Vasilescu că „Vara campionilor” va aduce în comunitate un alt format de petrecere a timpului liber, în special pentru copiii și tinerii din localitate. Vacanța de vară sau măcar o parte importantă din acest interval de timp, la Gura Ocniței, va fi dedicată socializării, comunicării prin intermediul activităților artistice, sportive și de divertisment.

În „Vara campionilor” de la Gura Ocniței se vor organiza spectacole pentru copii și show-uri de stand-up comedy. Nu vor lipsi magia și concursurile sportive dotate cu premii. În colaborare cu Jandarmeria și Crucea Roșie – Filiala Dâmbovița, vor exista ateliere de prim ajutor.

Pasionații de fotbal sunt invitați să urmărească o parte din meciurile disputate la Campionatul Mondial de Fotbal pe un ecran uriaș, cu dimensiunea de 24 de metri. Întreaga comună va fi prinsă sub vraja „Verii campionilor”: la Săcuieni, pe terenul de fotbal, între 19 – 23 iunie, la Adânca, pe terenul sintetic de fotbal, între 26 iunie -1 iulie, și la Gura Ocniței, în parcul central din zona Primăriei, în perioada 3 – 19 iulie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Anunț important al Primăriei Titu, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Foto arhivă

Primăria Orașului Titu informează cetățenii că, în perioada 21.06.2026 – 27.06.2026, în funcție de condițiile meteorologice, pe raza administrativ-teritorială a orașului se vor desfășura tratamente aviochimice pentru combaterea insectelor dăunătoare, respectiv țânțari, muște, omizi și gândaci.

Pentru efectuarea acestor lucrări va fi utilizat produsul AQUA-K-OTHRINE EW 20, insecticid avizat de Ministerul Sănătății și formulat special pentru tratamente aviochimice și aplicare ULV (Ultra Low Volume).

Aducem la cunoștința cetățenilor că produsul utilizat este toxic pentru albine și organismele acvatice, motiv pentru care apicultorii și persoanele care desfășoară activități în apropierea surselor de apă sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea acestora pe durata efectuării tratamentelor.

Totodată, precizăm că produsul nu prezintă pericol pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător atunci când este utilizat conform instrucțiunilor producătorului și normelor legale în vigoare.

Aceste acțiuni sunt necesare pentru reducerea disconfortului creat de insecte și pentru menținerea unui mediu sănătos, curat și sigur pentru toți locuitorii orașului Titu. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite