Connect with us

ACTUALITATE

Percheziții la persoane care se pregătiseră să pună în circulație 50.000 de euro falși

Publicat

pe

Polițiștii BCCO și procurorii DIICOT din Brașov au efectuat, astăzi – 27 ianuarie, 28 de percheziții în Brașov, Craiova, Ploiești și Alba, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, falsificare de monede, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și trafic de droguri de risc și de mare risc. 21 de persoane au fost aduse la audieri.

„În fapt, în cursul lunii iulie 2020, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în județul Brașov, s-ar fi constituit o grupare infracțională organizată, ai căror membri ar fi implicați în falsificarea de monedă străină, respectiv euro, de diferite cupiuri.

În urma colaborării cu EUROPOL, s-a stabilit faptul că falsurile produse de membrii acestei grupări au fost semnalate pe teritoriul a 10 state din cadrul Uniunii Europene.

Din investigații a reieșit faptul că o parte a membrilor grupării ar fi întrevăzut o oportunitate și din contrafacerea de bancnote emise de statul român, respectiv bancnote din cupiura de 100 de lei, sens în care ar fi efectuat mai multe activități, în vederea obținerii unei calități a bancnotei cât mai apropiată de original.

Un alt palier abordat ar fi fost reprezentat de implicarea în activități de trafic de droguri de risc și de mare risc, sens în care ar fi oferit/vândut droguri de risc și de mare risc (cannabis și cocaină) mai multor persoane.

În perioada 25 – 31 ianuarie 2021, membrii grupării ar fi intenționat să pună în circulație 50.000 de euro, compusă din bancnote din cupiura de 50 de euro falsificate.

În urma perchezițiilor, a fost identificată aparatura folosită în activitățile de falsificare (imprimante, scanere, calculatoare, cerneluri speciale), documente de identitate ce par a fi contrafăcute, suma de 445.770 de euro, formată din bancnote de diferite cupiuri, susceptibile a fi falsificate, aproximativ 1.250 de grame de cannabis, 10 grame de cocaină, precum și 11.670 de euro, 800 de dolari și 42.780 de lei”, se arată într-un comunicat remis de IGPR.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

„Roboți pe bune” promovează inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional

Publicat

pe

Astăzi – 6 noiembrie 2026, s-a desfășurat, la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, conferința „Roboți pe bune”, organizată de Asociația ”Noi zidim viitorul” cu scopul de a promova educația STEM, inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional.

Evenimentul a oferit un cadru de dialog, colaborare și schimb de bune practici, prin prezentarea proiectelor și a soluțiilor tehnologice realizate de elevi și studenți, cu accent pe robotică și siguranța în mediul digital.

Conferința a fost realizată în cadrul proiectului ”Educație și roboți / Roboți pe bune” finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Dâmbovița dezvoltă un mecanism de colaborare între autorități, sindicate și mediul de afaceri

Publicat

pe

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan a răspuns invitației prefectului județului Dâmbovița, Marian Tănase, de a participa la ședința Comisiei de Dialog Social în cadrul căreia a fost adoptată o decizie menită să contribuie la dezvoltarea economică a județului. Vorbim despre realizarea unui parteneriat extins, care să maximizeze impactul investițiilor publice și private de la nivelul județului, să încurajeze dezvoltarea mediului de afaceri, cu impact direct și benefic asupra economiei din zonă, să identifice și să susțină proiecte de interes public și privat care să stimuleze dezvoltarea infrastructurii și a noilor zone economice din județul Dâmbovița – după cum a punctat președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa, Valentin Calcan.

„Acest mecanism de colaborare între autorități, sindicate și mediul de afaceri se constituie într-un sprijin pentru companii, prin adaptarea politicilor și măsurilor economice locale la nevoile reale ale firmelor, combaterea birocrației și facilitarea accesului la oportunități de finanțare sau dezvoltare. Investițiile publice din ultima perioadă au creat un cadru solid de dezvoltare.

Prin parteneriat, acestea pot fi valorificate pe deplin: resursele și expertiza sunt puse în comun, iar companiile din zonă beneficiază de condiții mai bune pentru a crește și a crea locuri de muncă. Sprijinul sindicatelor garantează că dezvoltarea economică merge mână în mână cu protecția și bunăstarea angajaților.

Nu este o formalitate, ci un angajament asumat public, cu obiective clare, cu responsabilități împărțite și cu rezultate pe care le vom prezenta dâmbovițenilor. Promovăm, prin acest proiect de parteneriat, un demers deschis, transparent și bazat pe încredere reciprocă. Invităm celelalte instituții publice, companiile și organizațiile interesate să se alăture acestui proiect, pentru că dezvoltarea Dâmboviței se construiește împreună!”, ne-a informat Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

La ședința Comisiei de Dialog Social organizată de Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița au mai fost prezenți: Mircea Săvescu – reprezentantul CNS Cartel ALFA, Ion Oproiu – CSN MERIDIAN, Florin Istrate – Confederația Sindicatelor Democratice din România, Adrian Aurel Baltălungă – Confederanția Patronală Concordia, Cristian Bogdan Pușcaru – președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Constanța Anghel – director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, Bogdan Iancu – director executiv al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială, Gheorghe Pătrașcu – directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a județului Dâmbovița și Mihai Toni Ciprian – directorul executiv al Casei Județene de Pensii Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite