Connect with us

ACTUALITATE

A mai plecat un OM al muntelui: nea Mirică. Dumnezeu să-l odihnească!

Publicat

pe

Zilele acestea a murit un adevărat veteran a mișcării turistice dâmbovițene, cunoscut mai mult ca „nea Mirică” decât pe numele real (Gheorghe – Gigiu – Mirică).

Născut pe 7 octombrie 1936, la Văleni-Dâmbovița, frumoasa localitate de sub poalele Munților Orașului (e vorba de vechea capitală, Câmpulung – Mușcel), nea Mirică și-a desfășurat cariera profesională ca asistent medical în județul Dâmbovița. Fiind un tip sportiv, a practicat drumeția montană, în toate sezoanele, dar și schiul, în sezonul de iarnă sau orientarea sportivă, mai ales vara. Pasiunea pentru călătorii l-a îndrumat spre școala de ghizi a OJT Dâmbovița, acolo unde a condus multe grupuri de autocar, atât în țară, cât și în străinătate. Din colaborarea profesională cu nea Costică Avramescu (fondatorul formației Salvamont Dâmbovița) a rezultat, logic, natural, și o colaborare pe linie de Salvamont. Vreme de ani buni, nea Mirică era cunoscut ca „doctorul” formației Salvamont DB, dar nu numai un doctor de răni, de plăgi, de fracturi, ci și un doctor de suflete. Era Omul care te primea cu inima deschisă, atât la sediul vechi (din fața hotelului Peștera), dar și la cel nou (din zona telecabinei). Dacă nu erai din zonă, îți explica detalii despre trasee, timpi de parcurgere, sfaturi de drumeție. Un salvamontist adevărat!

În anii 80 a fost cooptat, tot ca și cadru medical, la Școala de ghizi a B.T.T. Dâmbovița, acolo unde a format, alături de alți ghizi-instructori, adevărate generații de montaniarzi. A fost membru fondator al Clubului de turism Chindia, a fost un mentor și un exemplu de camaraderie montană. La celebrele Revelioane ale ghizilor (și nu numai) era „omul cu muzica”: trăia o a doua tinerețe alături de noi. A urcat, alături de noi, la vârsta de 70 de ani, pe vârful Moldoveanu (2544 m), cel mai înalt vârf din România.

Este Membru de onoare al Asociației Chindia Jurasic Park. Periodic, ne întâlneam la o bere în oraș sau îl vizitam acasă, unde beam o țuică mică și răsfoiam zeci de albume de fotografii.

A murit Omul, a rămas amintirea lui. Astăzi au sosit mesaje de la majoritatea formațiilor Salvamont din zona Bucegilor, toți au avut cuvinte frumoase despre acest om.

Înmormântarea se va desfășura, în cadru restrâns, în comuna natală, joi, 28 ianuarie 2021, în jurul orei 12.

Nea Mirică, te vom simți alături de noi, de acolo, din tăria cerului!

Nicu Posta
Pur și simplu, un prieten de munte

P.S. Iată ce mi-a scris astăzi un alt bun prieten al lui nea Mirică, pictorul Valentin Iordănescu.

„S-a împuținat lumea, Nene, căci mulți dintre cei cu care am schimbat surâsuri sau lacrimi, au plecat încet, încet, dar sigur, spre alte zări…

S-a micșorat lumea Nene…și nu mai găsești încet, încet, Oameni…

Acum a plecat și nea Mirică. Discret, tăcut și curat, așa cum a știut să trăiasca și să ajute oamenii pe munte…”

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Crișan Andreescu

    28 ianuarie 2021 at 16:21

    O pierdere grea pentru oamenii muntelui din Dâmbovița. L-am cunosut și l-am avut mentor la Școala de ghizi ai BTT în anul 1981, dar și în cadrul escapadelor montane, după care în timpul stagiului militar de la Compania de Pompieri din Târgoviște ne întâlneam periodic.
    Ne-am mai întâlnit după anul 1985 la Peștera unde era sediul Salvamont, dar ulterior informațiile despre nea Mirică îmi veneau din postările colegilor domniei sale din echipa Salvamont.

    Într-adevăr, nea Mirică a fost OM.

    Drum lin printre îngeri!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Biserica parohială din Niculești a fost sfințită de ÎPS Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei

Publicat

pe

Duminică – 8 noiembrie 2026, la Niculești, județul Dâmbovița, s-a desfășurat, în prezența a sute de drept credincioși, sfințirea bisericii parohiale, cu hramurile ”Adormirea Maicii Domnului” și ”Sfântul Mare Mucenic Mina”. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei. După consumarea acestui moment, IPS Nifon Mitropolit a săvârșit Sfânta Liturghie în interiorul sfântului locaș. Din soborul de preoți au făcut parte: părintele vicar eparhial, preotul Ionuț Ghibanu, părintele secretar eparhial, părinți consilieri, părintele protopop al Protoieriei Titu, preoți și diaconi din eparhie.

Actul de sfințire a fost citit de preotul dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Apoi, părintele protopop Ionel Pațanghel, așa cum este tradiția, a adresat un cuvânt de întâmpinare , Înalt Prea Sfinției Sale Nifon Arhiepiscopul Târgoviștei. În discursul său evidențiind însemnătatea acestui moment pentru întreaga comunitate.

Părintele paroh Iulian Dinu a exprimat recunoștința credincioșilor față de Înaltpreasfinția Sa și față de toți cei care au sprijinit construirea și finalizarea sfântului lăcaș.

În cuvântul său de învățătură, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a precizat faptul că Biserica reprezintă instituția fundamentală pentru existența omului și a lumii, fiind Trupul viu al lui Hristos, care îl însoțește pe fiecare om de la naștere până la trecerea în veșnicie și călăuzește întreaga umanitate până la sfârșitul istoriei.

„Datorită rolului său decisiv în formarea și păstrarea identității noastre naționale, precum și a misiunii sale călăuzitoare de-a lungul veacurilor, Biserica este cu adevărat mama spirituală a neamului românesc, iar orice eveniment important al Ortodoxiei strămoșești reprezintă și un moment semnificativ pentru istoria și viața poporului român. Pictura și iconografia bisericească reprezintă, de altfel, o expresie profetică a Împărăției lui Dumnezeu, deoarece, dincolo de frumusețea lor artistică, ne oferă posibilitatea de a contempla și de a trăi, în comuniune cu sfinții, frumusețea cea negrăită a lui Dumnezeu. Prin aceasta, credincioșii sunt îndemnați să răspândească în lume frumusețea iubirii, a bunătății și a comuniunii frățești.

Referindu-se la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfinția Sa a arătat că aceștia sunt chipuri ale biruinței realității spirituale asupra limitărilor lumii materiale, simboluri ale triumfului sfințeniei și al Duhului Învierii asupra materialismului, ateismului și indiferenței religioase. Ei sunt slujitori ai iubirii dumnezeiești și ocrotitori ai oamenilor, mesageri ai voii Tatălui ceresc și modele autentice de ascultare, sfințenie și slujire.

Evidențiind semnificația Evangheliei zilei, care are în centrul său Învierea fiicei lui Iair, această impresionantă întâlnire dintre suferința umană și puterea dumnezeiască a lui Hristos, Chiriarhul nostru a arătat că mesajul ei este unul al speranței și al încrederii în iubirea nemărginită și atotmilostivă a lui Dumnezeu, Care nu încetează niciodată să vină în ajutorul celor aflați în nevoie. Ea devine, totodată, o imagine a lucrării mântuitoare săvârșite de Biserică de-a lungul veacurilor, prin care sufletele rănite de păcat sunt ridicate la o viață nouă, iar fiecare generație este chemată la credință, sens și comuniune cu Dumnezeu”, se menționează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

În încheierea cuvântării sale, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a evocat importanța credinței strămoșești în istoria poporului român, subliniind că procesul de formare a neamului românesc coincide în mod providențial cu răspândirea și consolidarea creștinismului pe aceste meleaguri. De aceea, încercările de a minimaliza rolul Bisericii în societate și în istoria națională ignoră o realitate istorică fundamentală: contribuția decisivă a credinței și a Bisericii la nașterea, dezvoltarea și păstrarea identității românești de-a lungul veacurilor.

Tot în cadrul acestui eveniment religios, în semn de apreciere pentru activitatea sa pastorală și pentru contribuția esențială avută la edificarea noii biserici, părintele Iulian Dinu a fost distins cu rangul de ”iconom stavrofor”.

Înaltpreasfinția Sa a oferit ”Diploma mitropolitană de recunoștință” domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lui Dorinel Soare – primarul comunei Niculești. De asemenea, au mai primit înaltele distincții Sebastian Artimonuț Balia – pictor bisericesc, Tiberiu Nicolae Olariu, Gheorghe Dan Vișan, Ion Vișan – epitropul parohiei și părintelevpensionar Marius Pardos.

La acest eveniment, au mai fost prezenți Marian Tănase-prefectul județului Dâmbovița, Ionuț Săvoiu – Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, deputatul Laurențiu Neculăescu, Conf. univ. dr. Claudia Gilia- Președintele Senatului Universității ”Valahia” din Târgoviște, Col. Mădălin Maria-Adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Dorin Clipea, Prim-adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Se cere eliberarea cărților de identitate simple și după anul 2031

Publicat

pe

Foto arhivă - Sursa: Profimedia Images

Europarlamentarul Claudiu Târziu critică, într-un material transmis pe rețelele de socializare, modul în care s-a implementat în România noua carte electronică de identitate. Spune liderul Partidului Acțiunea Conservatoare că statul român a cheltuit, în ultimii 15 ani, cel puțin 41 de milioane de euro pe o carte de identitate care mai mult încurcă decît ajută. Buletinul gîndit în 2010 a început să fie produs în 2025 și, până în 2031, va fi un document obligatoriu pentru toți românii. Președintele ACT critică faptul că această carte de identitate inovatoare, care ne introduce în rândul lumii, crează destule probleme românilor care o dețin.

„Pe el nu mai scrie unde locuiești. Adresa e ascunsă în cip. Dar primăria n-are aparat să citească cipul. Nici fiscul. Nici notarul. Cam nimeni. Așa că omul cu buletin electronic e trimis la poliție după o adeverință care să-i certifice domiciliul.

Ne-am digitalizat cum s-ar spune. Ne putem face dosarul cu șină online, dacă îl depunem la ghișeu, fizic. Semnătura electronică din card nu e recunoscută nici măcar de fisc. E pusă acolo doar așa, ca să nu fie cipul ăla gol”, a precizat Claudiu Târziu.

Pentru implementarea acestui sistem, statul a cheltuit zeci de milioane de euro, fonduri alocate prin PNRR.

„Știți care PNRR, ăla fără de care România se prăbușea. În plus, ni se cere să avem încredere că datele noastre personale, inclusiv amprentele stocate pe cip sînt în siguranță. În același stat în care hackerii au blocat spitalele, au intrat în sistemul de la Apele Române, au furat datele de la Cadastru și le-au scos la vînzare.

Un parlamentar neafiliat a avut o inițiativă legislativă prin care să se permită și după anul 2031 eliberarea de buletine de identitate simple, fără cip, cu scopul de a fi evitate neplăcerile aduse cetățenilor. Senatul a spus nu. PSD, PNL, USR și UDMR au votat împotrivă. Pe un motiv la fel de stupid ca buletinul cu cip: am cheltuit banii, deci e obligatoriu să folosim plasticul ăsta. Și-apoi e oricum comandă de la Comisia Europeană.

Bătrînul de la țară n-are smartphone, nu știe ce e un cod PIN și nu se descurcă. Credinciosul creștin are obiecții de conștiință. Nu e treaba statului să i-o calce. Românul majoritar ar prefera să aibă libertatea de a spune nu. Dar lucrurile astea nu au contat pentru Senat.Acum, inițiativa se află la Camera Deputaților, care e decizională.
Să sperăm că acolo se vor găsi suficiente conștiințe tefere, care să aprobe o măsură de bun simț”, a adăugat europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite