Dâmboviţa
S-a baricadat în mașină când a aflat că trebuie să meargă la Poliție!

Polițiștii de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Dâmbovița s-au confruntat astăzi cu o situație mai puțin întâlnită în misiunile pe care le execută. Oamenii legii își exercitau atribuțiunile de serviciu pe DN72 A, Târgoviște – Câmpulung, pe teritoriul cartierul Priseaca, când aparatele radar au înregistrat depășirea vitezei admise în cazul unui participant la trafic. Evident, s-a procedat la oprirea autoturismului. La volanu se afla un bucureștean în vârstă de 47 de ani.
Omul era deja panicat. Avea și de ce! În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că șoferul din București figurează cu permisul anulat din aprilie anul trecut. În aceste condiții, oamenii legii i-au solicitat bărbatului să îi însoțească la sediul Poliției pentru clarificări. Situația era mult mai încurcată, intrându-se sub incidența Codului Penal.
Când a auzit că trebuie să meargă la Poliție, conducătorul auto s-a baricadat în mașină, nevrând în ruptul capului să răspundă solicitărilor oamenilor în uniformă. În această situație, polițiștii au fost nevoiți să folosească mijloace mai dure, dar în conformitate cu legea, pentru a-l determina pe șofer să se conformeze solicitărilor. Au spart geamul lateral pentru a-l scoate din autoturism și a-l conduce la sediul Poliției. Deocamdată, bărbatul care se afla la volan, deși avea permisul anulat, a fost reținut pentru 24 de ore.
ACTUALITATE
Maestrul Mc Ranin, managerul Teatrului Tony Bulandra, a devenit membru de onoare al Rotary Club Târgoviște

Ca semn al recunoașterii pentru întreaga activitate dedicată teatrului, dramaturgiei, culturii universale, reprezentanții Rotary Club Târgoviște au conferit astăzi, 12 iunie 2026, titlul de nembru de onoare maestrului Mihai Constantin Ranin – managerul Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte.
„Prin întreaga sa activitate, regizorul Mihai Constantin Ranin a demonstrat că teatrul înseamnă mult mai mult decât spectacol. Înseamnă educație, dialog, comunitate și capacitatea de a aduce oamenii împreună în jurul valorilor care ne definesc.
De-a lungul anilor, am găsit în domnia sa un partener de încredere, un susținător constant al proiectelor dedicate culturii, educației și binelui comunității, precum și un promotor al implicării civice și al spiritului de solidaritate.
Prin acordarea acestui titlu, Rotary Club Târgoviște își exprimă recunoștința și aprecierea pentru contribuția sa remarcabilă la viața culturală a orașului nostru și pentru sprijinul oferit inițiativelor Rotary.
Se spune că un oraș este definit nu doar de clădirile sale, ci mai ales de oamenii care îi dau suflet. Astăzi, îl onorăm pe unul dintre acești oameni. Felicitări, domnule Mc Ranin, și bine ați venit în familia Rotary”, este mesajul transmis de președintele Rotary Club Târgoviște – Cătălin Pechea.
ACTUALITATE
Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină construirea unei biserici ortodoxe în Japonia

Starețul Mănăstirii „Înălțarea Domnului – Cota 1000”, din județul Dâmbovița, a mers, un binecuvântarea Mitropolitului Nifon – Arhiepiscopul Târgoviștei, în Japonia, pentru a contribui la ridicarea unei biserici din lemn în cimitirul Parohiei „Sf. Gheorghe” a Comunității ortodoxe române din Tokyo, din Minami Alps, Yamanashi.
„Părintele stareț Hristofor a contribuit la confecționarea, în România și, apoi, la montarea și asamblarea în Japonia a structurii din lemn a acestui locaș de cult. În prezent, se lucrează la realizarea învelitorii acoperișului, la instalația electrică, la confecționarea și montarea catapetesmei și a mobilierului bisericesc, precum și la alte lucrări de finisare necesare finalizării proiectului.
Menționăm că această biserică, având hramurile „Învierea lui Lazăr” și „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou”, a fost realizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după modelul bisericii de lemn a Schitului Runcu Cucuteanca din Arhiepiscopia Târgoviștei”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.
ACTUALITATEacum o săptămânăProgram integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A fost redeschis ștrandul de la Complexul de Natație. Program și tarife aici!
ACTUALITATEacum 2 zileAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
ACTUALITATEacum o săptămânăSecția Recuperare de la Spitalul Județean din Târgoviște a fost inaugurată în prezența fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei răniți într-un accident rutier în comuna Răzvad, județul Dâmbovița
Argeșacum o săptămânăTânără de 19 ani, agresată sexual pe stradă, ziua, într-un loc public
ACTUALITATEacum 6 zileA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
Dâmboviţaacum o săptămânăTitu. Accident pe strada Gării. Doi copii au ajuns la spital























