Connect with us

POLITIC

Declarație Comună privind Parteneriatul reînnoit dintre România și Japonia

Publicat

pe

Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului, a avut, ieri – 19 februarie, întrevederi cu ambasadori ai unor state importante, cu legături strânse cu România și cu poporul nostru. Parlamentarul PSD de Dâmbovița a primit la biroul său din cadrul Senatului pe Excelența Sa doamna Laurence Auer, ambasador al Republicii Franceze la București. Discuțiile au fost calde, prietenești, bazate pe relațiile de colaborare și prietenie dintre cele două țări cu rădăcini adânci în istorie. Doamna ambasador se pare că a acceptat invitația senatorului PSD Titus Corlățean de a vizita județul Dâmbovița.

„Doamna ambasador este, între altele, un mare cunoscător al domeniului „Patrimoniu”. Nici o surpriză, deci, că știa și mi-a vorbit cu interes despre Palatul Brâncovenesc de la Potlogi”, a precizat Titus Corlățean.

Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, l-a mai primit în aceiași zi și pe E.S. domnul Hiroshi Ueda – ambasadorul Japoniei la București.

„Întrevederea a avut loc într-un moment simbolic, la 8 ani de la vizita oficială la Tokyo, din februarie 2013, când, în calitate de ministru al afacerilor externe, Titus Corlățean, a semnat, împreună cu omologul său japonez, Fumio Kishida, Declarația Comună privind Parteneriatul reînnoit dintre România și Japonia.

Senatorul Corlățean a subliniat susținerea pe care o acordă atât domnia sa, cât și Comisia pentru politică externă a Senatului, semnării, în cursul anului 2021, a Acordului de Parteneriat Strategic bilateral, care dezvoltă Parteneriatul reînnoit și va fi complementar Parteneriatului Strategic dintre UE și Japonia.

În acest context, au salutat aniversarea în cursul acestui an a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Japonia, precum și seria de evenimente și proiecte culturale stabilite pentru marcarea Centenarului.

Discuțiile au pus în evidență relațiile politice excelente româno-japoneze, precum și nivelul ascendent al schimburilor comerciale, fiind convenită necesitatea ca dialogul politico-diplomatic să continue în același ritm susținut pentru valorificarea potențialului existent și aprofundarea colaborării pe toate planurile.

Cei doi demnitari și-au exprimat satisfacția privind implementarea în curs a proiectului podului peste Dunăre de la Brăila, a cărui construcție este realizată de un consorțiu italo-nipon, proiect cu caracter strategic și care are potențialul de a deveni o poveste de succes a relațiilor româno-japoneze”.

Cu prilejul întrevederii, au fost trecute în revistă dosare importante în relațiile bilaterale în domeniul politic, economic și cultural, fiind subliniată necesitatea menținerii dinamicii dialogului parlamentar, ca instrument de stimulare a cooperării în ansamblu, prin creșterea frecvenței contactelor la nivelul celor două foruri legislative, începând cu schimburile la nivelul Comisiilor de politică externă și a Grupurilor parlamentare de prietenie.

„Am rememorat împreună vizita oficială pe care am efectuat-o în urmă cu exact 8 ani, în februarie 2013, în calitate de ministru al afacerilor externe al României, la Tokyo, atunci când am semnat cu omologul meu japonez, Fumio Kishida, Declarația comună privind parteneriatul reînnoit dintre România și Japonia. Un partener de discuție deosebit și o relație politico- diplomatică bilaterală solidă, care, în 2021, aniversează Centenarul”, a spus președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

AUR cere două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor și a președinților de consilii județene

Publicat

pe

Senatorul Ciprian Iacob este unul dintre reprezentanții de frunte ai Alianței pentru Unirea Românilor, partid care susține revenirea la alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Spune parlamentarul că astfel sunt respectate democrația și adevăratele principii electorale, iar votul dat de români contează cu adevărat.

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob, adept al comunicării și întreținerii unei relații la nivel de permanență cu cetățenii, a postat pe paginile de socializare un text în care își exprimă opinia favorabilă alegerii primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Totodată, parlamentarul vrea să afle și opinia electoratului vizavi de această inițiativă a Alianței pentru Unirea Românilor. Alegerile organizate în două tururi de scrutin, consideră Ciprian Iacob, dau mai multă credibilitate procesului electoral.

„AUR susține alegerea primarilor și a președinților consiliilor județene în două tururi. PSD și PNL se opun! Nouă ni s-a părut firesc să alegem democrația, nu cum au ales ei, și cei de la PNL și cei de la PSD, că aleg continuitatea. Vor să-și păstreze în continuare primarii în funcție chiar dacă ponderea cu care un primar sau un președinte de consiliu județean este ales nu este una tocmai corectă, raportându-ne la democrație. Alegerea înseamnă să ai la momentul la care ai stabilit cine va fi primarul unei localități sau președintele de consiliu județean, o bază solidă a votanților care să hotărască fără echivoc că acela este primarul pentru următoarea perioadă de patru ani sau președintele de Consiliu Județean’’, a precizat senatorul AUR Ciprian Iacob.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Dâmbovițeanul Ionuț Săvoiu a revenit la Ministerul Transporturilor pe poziția de secretar de stat

Publicat

pe

În urma deciziei luate de primul ministru al României, Luca Niculescu, la propunerea avansată de PSD Dâmbovița, respectiv de Corneliu Ștefan – liderul acestei organizații, Ionuț Săvoiu s-a întors la Ministerul Transporturilor pe poziția de secretar de stat. Social democratul dâmbovițean va face parte din echipa ministrului Ovidiu Popa.

„Îmi voi desfașura activitatea nu pentru funcția în sine, ci pentru rezultatele care vor fi obținute împreună cu echipa de aici, muncind cu aceeași determinare și preocupare pentru realizarea politicilor publice și a obiectivelor ministerului, în aria mea de responsabilitate.

Nu este vremea promisiunilor fără acoperire, a soluțiilor nerealiste și nici a discursurilor populiste, cu atât mai mult cu cât traversăm un moment economic și social dificil. Complexitatea și importanța domeniului pentru economie, impactul social imens al măsurilor luate cere analiză riguroasă, planificare, decizii echilibrate, luate cu întelepciune, riguros urmărite în implementare precum și o comunicare publică adecvată.

Ca specialist în domeniul ingineriei geodezice și administrării teritoriului, profesie esențială pentru dezvoltarea infrastructurii în toate modurile de transport, având un masterat în administarea afacerilor și dobândind în cei peste 34 de ani activitate o vastă experiență în plan administrativ la nivel local și central, antreprenorial dar și politic sunt pregatit să continui activitatea în cadrul MTI cu profesionalism, concentrare și dedicare.

Cunosc foarte bine „cartofii încinși” și „oiștile în gard” lăsate de „tik-tokerii” de la USR la MTI din nepricepere, lipsă de experiență și goana lor după imagine cu orice preț. M-au uimit cu tupeul și dorința lor de trece repede în dreptul lor, cu surle și trâmbițe, succesul și rezultatul anilor de muncă asiduă al altora care nu au nici o legătură cu ei. Voi reveni punctual pe aceste subiecte în perioada imediat următoare”, este mesajul transmis de secretarul de stat Ionuț Săvoiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite