ACTUALITATE
Haideți să fim alături de Alex în meciul vieții! Orice donație înseamnă speranță!

Suntem cu toții mici particule dintr-un destin universal. Apoi, la nivel particular, soarta noastră se divide din acest tot. Fiecare cu codul său dat de creator. Pentru unii mai bun, pentru alții mai încărcat de probleme, de neprevăzut, dar parcă într-o logică pe care nu o înțelegem sau, poate, firea noastră umană nu ne dă voie să o pricepem.
Sunt semeni de-ai noștri care suferă. Neprevăzutul, poate un element universal firesc, lovește implacabil. Ce poți face în asemenea situație, om plăpând, supus unor reguli ancestrale? Pleci capul, îți duci crucea, te rogi la Divinitate și soliciți sprijinului semenilor. Nu înlături speranța. Până la urmă asta este chintesența încrederii.
Solidaritatea umană, unitatea există, chiar dacă uneori, este nevoie de aplicarea unor metode de resuscitare a interesului, a implicării. Ca mulți alții , fire trecătoare în această viață, Alex Cociomeagă nu se gândea că destinul are programat pentru el o etapă crudă, plină de suferință, de spaime, de neputință. A fost lovit de o boală cruntă. A apărut din senin. Nici nu se gândea că trupul său puternic, viguros, poate fi măcinat subtil, ascuns, de cancer. Alex are numai 35 de ani, o soție, un copil ca o rază de soare și multă credință în Dumnezeu. Un tip blând, un sportiv care acum își dorește arzător să trăiască, să fie lângă cei dragi sufletului său.

Totul a apărut din neant. Din acel colț întunecat al neprevăzutului rece și nemilos. A simțit o durere la unul dintre umeri care tot creștea in intensitate. Cum suntem toți, nu luăm musai în seamă anumite semnale pe care ni le dă efemerul nostru corp fizic. În cele din urmă, a mers la medic. Verdictul a fost unul cumplit, o pată de negură în existența sa care se consumase până atunci sub valurile fericirii.
Familia, prietenii, tovarășii de la galeria Clubului Steaua, unde activa cu pasiune și entuziasm sănătos, au creat o pagină pe Facebook – „Alături de Alex în meciul vieții”. Cu toții vor să facă tot ceea ce este omenește posibil să îl salveze pe Alex din ghearele bolii, ale suferinței, să îl redea familiei, vieții calde pe care a trăit-o și al cărui parcurs fericit a fost întrerupt de acestă tară existențială numită neprevăzut. Dar pentru tratamentul aplicat, pentru investigațiile amănunțite este nevoie de bani, de mulți bani. Este insuportabil numai să te gândești la faptul că viața unui om, liniștea unei familii, fericirea, ciclul firesc al vieții, depind de bani, dar asta-i realitatea. Ne supunem. Putem izbuti numai prin solidaritate, prin contribuțiile noastre mici, mari, dar care reprezintă picuri clari de speranță pentru viața lui Alex.
„O simplă durere de umăr s-a transformat într-un diagnostic devastator, o tumoare foarte rară, leiomiosarcom, de dimensiuni enorme (20 cm), cu metastaze la ficat.
Intervenția chirurgicală este extrem de periculoasă, singura variantă fiind tratamente care să oprească răspândirea cancerului și diminuarea tumorii. În speranța de a găsi un tratament care să se plieze pe nevoile lui am ajuns în Belgia. După investigații amănunțite la Spitalul Erasme am fost redirecționați către Institutul Jules Bordet, institut oncologic specializat în tratarea tumorilor rare, unde vor fi reluate investigațiile și se încearcă identificarea unei scheme de tratament inovator care să îl poată ajuta.
Alexandru are nevoie de ajutorul vostru, ședințele de chimioterapie, tratamentul, operația sunt extrem de costisitoare, peste 100.000 euro, sumă pe care nu o putem susține până la capăt. El este și va fi un luptător. Orice donație este o speranță pentru victorie!
Sunt sigură ca atunci cand iubesti viata si viata te va iubi. Pe el viata trebuie sa il iubeasca pentru ca este tanar, are o minunatie de copil langa care trebuie sa traiasca, oameni care il iubesc neconditionat”, este mesajul soției sale din care nu răbufnește deloc disperarea ci doar încrederea și speranța in semeni.

Suporterii Stelei, prietenii s-au mobilizat, fac tot ceea ce le stă în putință, luptă pentru Alex Cociomeagă.
„Este momentul pentru ca toată suflarea roș-albastră să se unească pentru această cauză nobilă. Alexandru iubește Steaua, a fost junior la centrul clubului din Ghencea și nu a lipsit din peluză, atât la meciurile de acasă, cât și la cele din deplasare timp de 20 de ani.
Orice donație pe care o putem face în contul său este o speranță pentru ca Alex să se bucure de viață”, au scris prietenii de la Steaua.
Haideți să arătăm că ne pasă, că nu suntem plămădiți dintr-un aluat comun în care Dumnezeu a pus bunătate, încredere, speranță și solidaritate. Alex Cociomeagă, soția și fetița sa, au nevoie de sprijinul nostru.
CONT: RO07INGB0000999903319349 (LEI)
TITULAR CONT : COCIOMEAGA RADU ALEXANDRU
ING Bank
Cod SWIFT: INGBROBU
CONT: BE50063704208618 (EURO)
TITULAR CONT : COCIOMEAGA RADU ALEXANDRU
Banca: Belfius
Cod SWIFT: GKCCBEBB
NR. REVOLUT: +40762277777
REVOLUT: Cont liră sterlină
Beneficiar: Oana Felicia Cojocaru
Cont: 30688906
Codul băncii: 04-00-75
REVOLUT: EURO
Beneficiar: Oana Felicia Cojocaru
IBAN: LT66 3250 0005 3969 0876
BIC: REVOLT21
ACTUALITATE
Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!
„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.
Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.
ACTUALITATE
Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.
În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























