ADMINISTRAŢIE
Investițiile demarate de Primăria Băleni țin pasul cu prosperitatea locuitorilor comunei

Cine nu a auzit de comuna Băleni din judeţul Dâmboviţa şi de oamenii gospodari din această localitate, legumicultori din tată-n fiu, continuatori ai tradiţiei grădinăritului care se păstrează pe aceste locuri de mulţi, mulţi ani? În Băleni miroase tot timpul a proaspăt, a pământ frământat cu mâinile gospodarilor, copt la soare şi stropit cu multă sudoare.

Satul seamănă cu o insulă plină de acareturi bogate, înconjurată de o mare albă de solarii, care strălucesc în soare şi freamătă, atunci când bate vântul, aidoma unei mări. Comuna înfloreşte, în ciuda perioadelor de criză prin care a trecut ţara în câteva rânduri. Nici acum, cu pandemia asta care ne tot ţine încorsetaţi sub norme, sub resticţii severe, lucrurile nu au mers tocmai bine pentru bălenari. Au întâmpinat mari greutăţi cu livrarea legumelor, cu accesul în pieţe, cu deplasarea în ţară. Dar localnicii sunt tari, căliţi. Găsesc soluţii pentru a ieşi din orice situaţie. Asta le este gena de legumicultori şi nu se pot abate de la această cale, indiferent câte obstacole le-ar sta în cale!

Edilul Florea Muşat este alături de ei, atât cât îi permit legea, atribuţiile. Îi ajută pe oameni, le crează condiţii mai bune în ceea ce priveşte infrastructura locală, de la instituţii de educaţie, medicale, culturale şi până la drumuri comunale şi de exploatare agricolă, iluminat public, supraveghere video. Primarul s-a zbătut să ducă la capăt o serie de proiecte edilitare care să îmbunătăţească confortul concetăţenilor săi, să contribuie la educaţia copiilor, la deprinderea unor meserii, la siguranţa lor medicală.
La Băleni a fost construit un dispensar medical cum puţine sunt în judeţul Dâmboviţa. De fapt, ceea ce noi numim dispensar medical, denumire ce vine de undeva din vremuri mai vechi, este puţin spus. Administraţia locală a ridicat un adevărat centru de sănătate, bine compartimentat. O unitate medicală care va avea mai multe cabinete de consultaţii, de tratament şi investigaţii. Lucrările au fost realizate în procent de 95%.

Tot în inima comunei, în curtea a ceea ce a fost odată conacul boierilor Băleanu, se lucrează intens la edificarea unei grădiniţe cu program prelungit cum numai în mediul urban găseşti. Și tot în acest perimetru unde trecutul se îmbină armonios cu prezentul şi viitorul sunt construite şi atelierele Liceului Tehnologic din localitate. În aceste spaţii, elevii vor deprinde tainele unor meserii indispensabile. În halelele care vor fi amenajate la standarde europene vor fi montate strunguri, freze, instalaţii mecanice moderne. Toate aceste utilaje au fost ţinute la ţiplă, la vaselină – cum îi place primarului Muşat să spună. Asta fiindcă nu existau până acum spaţii adecvate pentru punerea lor în funcţiune.

„Suntem interesaţi să-i pregătim pe copiii noştri pentru ziua de mâine, să le asigurăm un viitor sigur, o meserie bună. Avem nevoie de strungari, de mecanici agricoli, de frezori, de electricieni. Sunt profesiuni necesare într-o comunitate normală, într-un mediu în care tehnica a pătruns adânc. În comuna noastră, legumicultura este profesiunea de bază, dar uneltele, tractoarele, instalaţiile pe care le folosim se și strică, se mai rupe o piesă… Atunci avem nevoie de intervenţia celor care stăpânesc mecanica, strungul, avem nevoie de electricieni”, ne-a spus primarul Florea Muşat.
Comuna Băleni va benefica în următorii ani şi de reţele de apă şi canalizare. În curând vor începe lucrările de execuţie. Proiectul este finanţat prin AFIR şi are o valoare de 2,5 milioane de euro. Pentru început, se va merge de-a lungul drumului judeţean, pe o lungime de 5 km – pentru apă potabilă şi 10 km – pentru canalizare. Celelalte străzi şi uliţe vor fi racordate la reţeaua de apă şi canalizare prin POIM sau, spune edilul, o să găsească alte soluţii, fie prin forţe proprii, de la bugetul local, fie contractând împrumuturi sau pe alte programe de finanţare care permit realizarea unor astfel de obiective. Pentru întreaga comună ar fi nevoie de aproximativ 13,3 milioane de euro.

Fiindcă Băleni este o comună de agricultori, evident, autorităţile locale s-au preocupat şi de amenajarea şi întreţinerea drumurilor agricole, a căilor de acces dintre solarii. Tot pe aceste trasee ale rodniciei au fost instalate şi reţele de iluminat public și vor fi montate camere de luat vedere, pentru a-i descuraja pe cei care, nu de puţine ori, atentează la munca şi la avutul legumicultorilor.

„Avem o suprafaţă de circa 500 de hectare acoperite cu solarii. Oamenii au avut nevoie de căi de acces facile către locurile unde produc legume, au avut nevoie de reţele electrice pentru alimentarea pompelor și instalaţiilor de irigat. Vom mări și capacitatea de supraveghere video a localităţii. Vom monta camere de luat vederi chiar şi în câmp, la cele mai importante intersecţii. Acum, avem instalate 56 de camere, dar în viitorul apropiat vom avea 120. Avuţia comunei, munca oamenilor trebuie protejate”, ne-a declarat primarul Florea Muşat.
ADMINISTRAŢIE
Găești. Investiții importante la Liceul „Dr. C. Angelescu”. Primarul vrea să lege școala de locurile de muncă din oraș

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca Liceul „Dr. C. Angelescu” din localitate să pregătească tinerii în meserii de care au nevoie firmele din oraș. În acest sens, administrația publică a demarat un program de investiții la nivel de infrastructură școlară, iar edilul urmărește personal execuția acestora. În prezent, spune Alexandru Iorga, se derulează lucrări de modernizare a căminului pentru elevi. 15 camere sunt deja gata, cu mobilier și grupuri sanitare, iar proiectul continuă conform graficului stabilit.
„Avem firme în oraș care au nevoie de oameni calificați și avem tineri care trebuie să aibă posibilitatea să învețe o meserie și să se angajeze aici. Asta îmi doresc să legăm mai bine: școala de locurile de muncă din Găești. Începem cu condițiile pe care le oferim elevilor și continuăm cu pregătirea lor pentru meseriile cerute de angajatorii locali”, spune Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.
Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.
„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.
Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.
„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.
Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.
Dâmboviţaacum 7 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 3 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























