Connect with us

Dâmboviţa

ALDE își schimbă numele și statutul. „E încă un pas spre reformă”

Publicat

pe

În data de 16 aprilie 2021, se va organiza un Congres Extraordinar ALDE pentru redenumirea partidului, stabilirea conducerii și adoptarea unui nou statut. Este încă un pas spre reformă – crede fostul lider ALDE Dâmboviţa, Ionel Petre.

„După o perioadă în care membrii și simpatizanții singurului partid liberal din România s-au aflat sub șocul negativ al alegerilor din ultimii doi ani, se creionează o direcție concretă, cu membrii responsabili și conducere nouă formată din oameni cărora lucrul în echipă nu le este străin. E de bine, spun eu!

România, mai mult decât oricând are nevoie de echilibru politic, de stabilitate economică și de proiecte pe termen lung, fără să lase deoparte drepturile și libertățile individuale iar noua formulă ar putea acoperi aceste nevoi. Oamenii așteptă un semn adevărat de viață politică și o reformare din temelii. Lecții au fost multe, însă învățămintele sunt cele care vor face diferența”.

Reamintim că fuziunea ALDE – PRO România a căzut, măsură firească după marele eșec de la alegerile parlamentare din decembrie 2020. De altfel, foarte mulți membri din cele două partide, între care și Ionel Petre, s-au arătat sceptici încă de la început.

„Deși nu îmi place să spun asta, am avut dreptate. Nu avea cum să funcționeze, nu avea cum să aibă rezultate pozitive! Vorbim totuși despre politică, despre un partid cu principii solide de dreapta (ALDE) și despre un partid de stânga, format pe repede înainte, de oameni respinși/rupți din PSD. Stânga și dreapta sunt în opoziție, pot face alianțe politice sau electorale însă niciodată nu va exista o fuziune totală și eficientă”, a scris Ionel Petre pe pagina sa de Facebook.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Publicat

pe

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?

Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.

Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Dâmbovița spune nu drogurilor! Seară de teatru, dialog și conștientizare organizată la Târgoviște

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Parlamentului României, a demarat la Târgoviște o campanie de conștientizare a pericolului drogurilor, sub titulatura „Dâmbovița spune NU drogurilor”. Precizează Aurelian Cotinescu că acest demers este un apel la implicare, dar și un imbold pentru eficientizarea activității instituțiilor care combat flagelul cconsumului de droguri.

„Nu trebuie să ne declarăm învinși. Lupta împotriva drogurilor și a rețelelor care le distribuie este de lungă durată și cere perseverență, cooperare între instituții și rezultate concrete. Prevenția, sprijinul pentru persoanele afectate și combaterea traficului trebuie să meargă împreună”, a precizat deputatul PNL Aurelian Cotinescu.

Evenimentul se va desfășura pe 4 noiembrie, începând cu ora 17:30, la Cinema Independența din Târgoviște. Este vorba despre o seară de teatru, dialog și conștientizare. Intrarea este liberă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite