Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Dâmboviţa: Au început lucrările și pe lotul II al celui mai mare proiect de infrastructură rutieră

Publicat

pe

Chiar dacă guvernarea PNL – USR PLUS – UDMR pune piedici dezvoltării judeţului Dâmboviţa, prin tăierea alocărilor bugetare absolut necesare implementării unor proiecte, conducerea Consiliului Judeţean nu se predă. Găseşte soluţii, caută variante pentru programelor propuse, pentru continuarea proiectelor deja demarate. Preşedintele Corneliu Ştefan consideră că motoarele nu trebuie oprite, fiindcă aşa vor puternicii zilei, ci dimpotrivă, comportamentul lor nedrept, ostil, injust faţă de dâmboviţeni trebuie să ambiţioneze şi mai mult administraţia judeţeană şi pe cele locale de a-şi duce la îndeplinire promisiunile luate în faţa cetăţenilor.

Astăzi – 3 martie 2021, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Corneliu Ştefan, însoţit de vicepreşedinţii Luciana Cristea şi Antonel Jîjîie, s-a aflat în zona de sud-est a municipiului reşedinţă de judeţ, acolo unde porneşte drumul judeţean 711, Târgovişte – Comişani – Băleni – Bilciureşti. Practic, au fost demarate lucrările de reabilitare şi modernizare a Lotului 2 al acestei importante căi rutiere din judeţul Dâmboviţa.

La eveniment au mai fost prezenţi primarul municipului Târgovişte – Cristian Daniel Stan şi edilii comunelor Ulmi, Comişani şi Bucşani. Lungimea acestui traseu, cuprins în Lotul nr. 2, este de 16 km, până la intrare în comuna Băleni. Valoarea investiţiei, numai pentru acest segment de drum, este de 49 de milioane de lei.

„Este vorba de un proiect de infrastructură deosebit de important pentru economia şi viaţa socială a judeţului, pentru localităţile pe care le străbate, pentru cetăţeni. În afară de reabilitarea şi modernizarea drumului, vom construi şanţuri dalate de-a lungul acestui traseu, poduri şi podeţe de acces către proprietăţile oamenilor. Şi, nu în ultimul rând, vom monta panouri fotovoltaice pentru toate indicatoarele rutiere de la trecerile de pietoni”, a precizat Corneliu Ştefan – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Pe întregul trase vor fi amenajate şi staţii pentru transportul public de călători. Pe loturile 3 şi 4 deja se lucrează din plin, iar săptămâna viitoare, ne-a informat preşedintele Consiliului Judeţean, vor demara lucrările şi pe lotul 1, la limita judeţului Dâmboviţa cu Prahova, în zona Moreni.

Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgovişte, a spus că acest proiect este încă o dovadă clară a sprijinului pe care Consiliul Judeţean Dâmboviţa, preşedintele Corneliu Ştefan, îl acordă municipalităţii. Practic, 1,1 km de drum de la intrarea în Târgovişte şi care este într-o stare avansată de degradare vor fi reabilitați şi modernizați datorită acestui program derulat de CJ Dâmboviţa. Va fi util nu numai pentru dâmboviţenii care vin în municipiu, dar şi pentru cetăţenii care locuiesc în cartierele limitrofe Târgoviştei, din zona Sagricom. În acest context, a mai adăugat edilul Târgoviştei, în următoarea perioadă, toate intrările în municipiu vor fi reabilitate şi modernizate.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.

Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.

„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!

Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite