Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Consiliul Județean Dâmbovița și Camera de Comerț, plan de măsuri în sprijinul mediului de afaceri

Publicat

pe

Foto arhivă

Președintele Consilului Județean – Corneliu Ștefan și președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan au discutat, astăzi – 10 martie 2021, despre nevoile mediului de afaceri dâmbovițean. Cu acest prilej, șeful administrației județene și-a asumat misiunea identificării celor mai bune soluții pentru a elimina problemele ridicate de antreprenorii dâmbovițeni.

În acest sens, reprezentanţii mediului de afaceri care vor să demareze o afacere în incinta parcurilor industriale din județ vor beneficia de asistență și sprijin pentru desfășurarea activității în condiții optime. De asemenea, prin agrearea unor măsuri comune, companiile locale vor fi ajutate astfel încât să devină mult mai competitive în raport cu concurența regională și națională – se arată într-un comunicat remis de CJ Dâmbovița.

„Incubatoarele de afaceri, precum Parcul Industrial IT de la Priboiu, pe care Consilul Județean Dâmbovița intenționează să îl înființeze în exercițiul financiar european 2017-2021, pot deveni generatoare de venituri pentru județul nostru, dar și un important pol al industriei software din regiunea Sud Muntenia, mai ales din punctul de vedere al atragerii de personal și firme specializate în astfel de domenii.

Transportul anagajaților către diferitele puncte de lucru ale firmelor dâmbovițene urmează a fi soluționat prin optimizarea traseelor de transport public județene de către Consiliul Județean Dâmbovița în perioada imediat următoare.

Potențialul agricol al județului trebuie fructificat, iar tranziția către agricultura ecologică va fi sprijinită de către cele două instituții. Consiliul Județean și Camera de Comerț vor deveni principalii promotori ai legumicultorilor și pomicultorilor dâmbovițeni prin prezentarea unor oportunități de desfacere a produselor acestora.

Reclama

Pe de altă parte, se urmărește facilitarea accesului producătorilor dâmbovițeni în marile lanțuri de magazine, dar și identificarea modalităților de pătrundere a produselor autohtone pe piețele internaționale.

Un alt aspect susținut de președinții CJD și CCIA, Corneliu Ștefan și Valentin Calcan, a fost necesitatea creării unor noi zone economice în județul Dâmbovița. Potrivit reprezentanților celor două instituții, acest lucru se poate realiza doar ca urmare a construirii Inelului 2 de Centură al muncipilul Târgoviște, dar și a centurilor orașelor Găești, Răcari, Titu, Fieni și Pucioasa. În ceea ce privește realizarea acestora, președintele Corneliu Ștefan a amintit că deja sunt făcute demersuri către Compania Națională a Infrastructurii Rurtiere pentru realizarea a cel puțin 50 de km de astfel de căi rutiere menite a dezvolta din punct de vedere economic zonele urbane dâmbovițene.

Nu în ultimul rând, s-a stabilit crearea unui brand turistic dâmbovițean. Mai multe trasee turistice au fost propuse și acceptate de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, acestea urmând a fi introduse în ofertele agențiilor de turism naționale și internaționale. Având în vedere multitudinea de obiective și monumente istorice care pot fi vizitate, cât de curând, cei care le vor trece pragul vor putea achiziționa un bilet unic, ce la va permite accesul în toate muzeele și punctele de atracție din județul Dâmbovița”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Ordinea de zi a ședinței CLM Târgoviște din 31 august 2026

Publicat

pe

Consiliul Local Municipal Târgovişte se va întruni, luni – 31 august 2026, de la ora 14:00, în ședință ordinară de lucru, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Găești. Școala „Șerban Cioculescu” va fi extinsă. Contractul de finanțare a fost semnat

Publicat

pe

Primăria Găești a obținut o finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Regional Sud Muntenia pentru construirea unui corp nou la Școala Gimnazială „Șerban Cioculescu”, o investiție care va permite ca elevii să învețe într-un singur schimb, dimineața. Valoarea totală a proiectului este de 17.133.208,67 lei, din care 16.459.764,29 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă. Perioada de implementare de va încheia în luna august 2028.

„De-a lungul anilor, foștii primari ai orașului, atât din PSD, cât și din PNL, au încercat să găsească o soluție pentru construirea acestui corp de școală. Astăzi, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am reușit să găsim soluția de finanțare și să transformăm o nevoie veche a comunității într-un proiect care devine realitate.

Noul corp va avea P+3E, 8 săli de clasă, precum și spații pentru cancelarie, secretariat, contabilitate, administrație și sală de ședințe, investiția fiind proiectată pentru o capacitate de 820 de persoane. Dincolo de cifre, acesta este un proiect despre copiii Găeștiului și despre condițiile pe care avem datoria să le oferim pentru educația lor”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Reamintim că, în această vară, edilul a inițiat discuții cu părinții și cadrele didactice de la această școală, pentru a identifica cea mai bună soluție pentru ca programul de învățare să se deruleze doar dimineață, din această toamnă. La finalul întâlnirii, s-au convenit ca elevii din clasele pregătitoare, clasa I și clasa a II-a să își desfășoare cursurile la Liceul „Dr. C. Angelescu”. Primăria va asigura transportul acestora în condiții normale și sigure, pentru a sprijini familiile și a facilita desfășurarea programului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite