ACTUALITATE
Simțurile și mișcarea joacă un rol esențial în dezvoltarea copiilor

Studii recente ale cercetătorilor arată că simțurile și mișcarea au un rol cheie în dezvoltarea copiilor. Părinții sunt sfătuiți de experți să facă activități sportive cu cei mici, cum ar fi de exemplu să danseze cu aceștia sau să meargă în drumeție, pentru a le stimula dezvoltarea cognitivă.
Cercetările demonstrează că oamenii învață să înțeleagă lumea prin stimularea anumitor căi nervoase din creier, dar și prin modul în care își folosesc simțurile și corpul.
Nevoia de mișcarea este o dorință naturală la copii
Învățarea are loc prin interacțiunea dintre corp, creier și mediu. Este suficient să observi un copil mic doar câteva minute și să realizezi că el încearcă să descopere capacitățile sale corporale prin mișcare. În funcție de mediul în care trăiește, această nevoie înnăscută de mișcare poate fi experimentată într-un mod mai mult sau mai puțin intens.
Pe parcursul dezvoltării, copilul învață abilități diferite, cum ar fi aceea de a se mișca sau de a se orienta în mediul în care trăiește. Copilul deprinde și conștientizarea corpului, iar dezvoltarea sa corporală este percepută și ca lucru important pentru dezvoltarea sa spirituală.
Activitatea fizică este o condiție și pentru dezvoltarea fizică, mentală și socială a copiilor. Specialiștii au observat că din ce în ce mai puțini copii vor să experimenteze o activitate fizică din propria inițiativă. Probabil că schimbările din structura societății au determinat cumva acest lucru.

În ultimii ani, lumea mișcării copiilor s-a schimbat foarte mult. Dacă în alte vremuri, copiii se urcau în copaci, mergeau frecvent cu bicicleta sau făceau baie în râurile din apropierea caselor, acum ei fac baie în piscine ori ștranduri și au o mare atracție pentru distracția oferită de gadget-uri.
Dezvoltarea tehnologiei a făcut ca ei să prefere jocurile pe calculator și telefoane mobile inteligente și să stea mai mult timp în casă. Limitarea spațiilor favorabile mișcării a avut ca rezultat o copilărie între patru pereți, care îi face să fie mai puțin activi fizic. Toate acestea au dus la o schimbare a atitudinii copiilor față de timpul liber. Mulți dintre ei au dobândit un comportament diferit, care are ca rezultat înlocuirea activității fizice cu distracția oferită de jocurile video sau filmele pe calculator. Copiii au devenit excesiv de pasivi, iar asta le afectează viața și sănătatea.
Există însă și oameni care se gândesc la dezavantajele acestei situații și care oferă oportunități de mișcare pentru copii, în aer liber, cum sunt cei de la WaterBoyz. Aceștia le sugerează părinților să le ofere copiilor posibilitatea de a se distra și de a face mișcare în locurile de joacă special amenajate.
Prin săriturile pe trambuline, copiii își pot redirecționa energia și beneficia de multe alte avantaje:
– se pot distra fără a se lovi (materialele din care sunt confecționate trambulinele sunt rezistente și acoperite cu texturi moi și pufoase)
– își pot dezvoltă funcțiile motorii, echilibrul și forma fizică
– fac mișcare și se simt bine
– au posibilitatea de a-și oxigena creierul și detoxifia organismul rapid
– își pot menține sănătatea inimii și a plămânilor
– își pot consolida mușchii și articulațiile.
Prin sărituri și mișcare, copiii se joacă și se bine dispun. Joaca și activitatea fizică sunt componente inseparabile ale vieții lor. Prin urmare, părinții ar trebui să creeze condiții de viață care să le permită copiilor să se distreze, să experimenteze și să-și consume energia.
Mișcarea, indiferent de natura ei, contribuie la dezvoltarea copiilor și îi ajută să-și exprime dragostea de viață. Prin mișcare, copiii au la dispoziție și un mod de comunicare și de experimentare independentă. Corpul are nevoie de cât mai multă mișcare pentru a funcționa corect și acest obicei – de a face activități fizice – trebuie deprins din copilărie. În caz contrar, lipsa de activitate fizică poate avea consecințe grave mai târziu, în sensul că ar putea duce, printre altele, la tulburări posturale, obezitate, slăbiciune musculară și chiar la boli cardiovasculare.
ACTUALITATE
Bărbulețu. Competiția fotbalistică „In Memoriam Sebi & Alex” a ajuns la cea de-a treia ediție. FOTO

Un eveniment sportiv de excepție care a devenit tradiție s-a consumat astăzi, 30 august 2026, la Bărbulețu. Competiția de Fotbal „In Memoriam Sebi & Alex”, inițiată de consilierul județean Mihai Istrate, cu sprijinul Primăriei Bărbulețu, desfășurată în amintirea a doi tineri, fii ai satului, care au pierit în urma unor accidente de circulație, a ajuns la cea de-a treia ediție.
Pe terenul multifuncțional din satul Gura Bărbulețului, au concurat echipe de fotbal din comunele Pietrari, Râul Alb și Bărbulețu. Meciurile disputate au avut fiecare o durată de 20 de minute, în reprize de câte 10 minute. De precizat că, din comuna gazdă, au participat la această competiție fotbalistică echipe din Bărbulețu și Gura Bărbulețu. Vremea a ținut și cu organizatorii, dar mai ales cu jucătorii și publicul adunat pentru a-și susține favoriții. De față la acest maraton fotbalistic au fost și primarii Cornel Coman de la Pietrari, Costinel Rizea de la Râul Alb și Marian Alexe de la Bărbulețu.

Mihai Istrate, organizatorul acestui campionat de fotbal unic la nivel județean, a fost tot timpul în perimetrul destinat observatorilor, fiind atent la desfășurarea corectă a partidelor care, anul acesta, nu au beneficiat de arbitraj calificat.
„Această competiție, ajunsă, iată, la cea de-a treia ediție, în afară de faptul că este organizată în memoria celor doi tineri, Sebi și Alex, care au dispărut dintre noi în condiții tragice, are menirea de a-i atrage pe copiii noștri în activitatea sportivă, de a-i determina să facă mișcare în aer liber, de a le dezvolta spiritul competitiv, dorința de a câștiga. Avem tineri valoroși, talentați, dornici de a performa în fotbal. Prin această competiție, le oferim, ce-i drept la nivel intercomunal, o șansă, un impuls, o speranță”, ne-a precizat Mihai Istrate – organizatorul concursului.

Primarul comunei Bărbulețu, Marian Alexe, ne-a spus că manifestarea sportivă desfășurată la Bărbulețu are și rolul de a stimula spiritul acela de comunicare, de socializare care, din păcate, din cauza vremurilor dure pe care le trăim, s-a tot estompat în ultimii ani.
Competiția s-a încheiat în jurul orei 13:30. Cupa „In Memoriam Sebi & Alex” a fost câștigată de echipa de fotbal din satul Bărbulețu. Pe locul doi s-au clasat tinerii din Gura Bărbulețului, iar locul trei a revenit formației de la Pietrari.

ACTUALITATE
Legislația de antreprenoriat se schimbă, Camera de Comerț Dâmboviţa te ajută!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a devenit, în ultimii ani, un partener important al antreprenorilor din județ, prin Biroul de Consultanță, Juridic și Arbitraj Comercial. Pentru a veni în sprijinul întreprinzătorilor, specialiștii Camerei organizează chiar și deplasări în localitățile din județ. De asemenea, sistemul de comunicare online este foarte bine pus la punct.
Camera de Comerț Dâmboviţa vă stă la dispoziție pentru:
▪ înființări de societăți, PFA, II și IF
▪ mențiuni și modificări la Registrul Comerțului, inclusiv actualizarea CAEN Rev. 3
▪ răspunsuri la întrebări privind funcționarea firmei
▪ eliberarea avizelor de forță majoră – atribuție exclusivă a Camerelor de Comerț
Reamintim că actualizarea codurilor CAEN Rev. 3 este obligatorie pentru toate firmele până la 25 septembrie 2026.
„Vă invităm să apelați la sprijinul nostru pentru identificarea codurilor corespunzătoare și depunerea mențiunii la Registrul Comerțului. Lucrăm și online, cu firme din toată țara. Nu e nevoie să vă deplasați la sediu – putem prelua solicitarea și pe e-mail sau telefonic”, transmit reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Date de contact:
▪ Calea Câmpulung nr. 6A, Târgoviște
▪ 0245.210.318
▪ info@cciadb.ro

Prahovaacum o săptămânăCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
Argeșacum o ziBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
Dâmboviţaacum 2 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
Dâmboviţaacum 5 zileBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr de 25 de ani din Târgoviște, arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani
Dâmboviţaacum 6 zileVicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!



























