Connect with us

ACTUALITATE

Șoferul care a omorât un biciclist în Pietrari nu este la primul accident mortal!

Publicat

pe

În urmă cu câteva zile, în comuna Pietrari, județul Dâmbovița, pe DJ 712 A, s-a produs un accident de circulație care a îndurerat întreaga comunitate. Un bărbat de 40 de ani, care se deplasa pe bicicletă, a fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din aceeași localitate.

Medicii sosiți la fața locului, în țipetele disperate ale soției, au încercat zadarnic să-l resusciteze.

VIDEO

Patru copii, cu vârste sub 14 ani, au rămas fără tată. Romeo Șontea era un om liniștit. Muncea ca zilier la o firmă din zonă. Nu deranja pe nimeni, își vedea de familia lui. Moartea sa a învolburat întreaga comună. Astăzi, Romeo Șontea a fost condus pe ultimul drum…

Tot mai multe voci susțin că tânărul care conducea mașina care l-a lovit pe Romeo nu ar fi mai avut ce să caute la volan, fiindcă ar mai fi fost implicat în astfel de fapte. Nu ar fi fost la prima tragedie produsă cu el la volan… Oamenii locului cer să se facă dreptate. Ancheta să fie efectuată cu maximă responsabilitate, iar vinovatul să plătească pentru fapta sa.

Impulsionați de cetățeni, de durerea care a căzut pe capul a patru copii, am pornit pe fir pentru a afla dacă într-adevăr conducătorul auto a mai fost implicat în alte evenimente rutiere soldate cu victime. Și iată ce am aflat. Tânărul Marius D., în 2016, a fost autorul unui accident de circulație soldat cu moartea unui om. Culmea, tot un biciclist. Tragedia s-a produs pe DN 72A, Târgoviște-Câmpulung, în curba din panta de la Dragomirești.

Pentru fapta sa, Marius D. a fost trimis în judecată și condamnat la un an și șase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei și termen de încercare 3 ani. Sentința a fost dată în 2018, ceea ce ar denota că termenul de încercare nu a expirat. Totodată, instanța l-a obligat să plătească familiei celui accidentat mortal drept despăgubiri suma de 50.000 de euro. Decizia Curții de Apel Ploieşti, rămasă definitivă, a fost pronunțată la data de 23 aprilie 2018. Culmea, un an mai târziu Marius D. a primit înapoi permisul de conducere!

Lucrurile nu par să se oprească aici. Mergând mai înapoi, am aflat că tânărul cu pricina ar mai fi fost implicat într-un caz, în ianuarie 2011, când polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore. Ulterior, Marius D. a fost trimis în judecată și condamnat la 8 luni într-un centru de reeducare. Sentința i-a fost revocată după săvârșirea faptei din 2016 și i s-a adăugat un spor la pedeapsa aplicată pentru accidentul de la Dragomirești.

Cititi mai mult
Reclamă
2 Comments

2 Comments

  1. Razvan B.G

    11 martie 2021 at 12:27

    Foarte trist,dar cum a scapat in trecut,o sa sa scape si acum,fiti sigur de asta!!!
    Ati vazut ce s a intamplat la Suceava parca,cu fostul administrator al padurilor ,a ucis o fetita pe trecerea de pietoni si a scapat cu 2 ani!!!!!Fetita in mormant,iar el la sf.anului o sa zburde liber.Romania n are absolut nicio sansa de redresare iar viitorul este extrem de sumbru.

  2. P.

    11 martie 2021 at 17:01

    Si la Voinesti,in 2018 a fost un accident mortal,un motociclist a murit nevinovat,deoarece nu i s-a acordat prioritate.Au trecut aproape trei ani si cel vinovat conduce liber,procesul nici macar nu a inceput.Iata unde duce tergiversarea accidentelor,deoarece cei care cerceteaza cazurile acestea se fac ca …..”lucreaza”.Pacat de sufletele celor care pleaca dintre noi nevinovati.Ma intreb pe noi ne apara cineva?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Biserica parohială din Niculești a fost sfințită de ÎPS Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei

Publicat

pe

Duminică – 8 noiembrie 2026, la Niculești, județul Dâmbovița, s-a desfășurat, în prezența a sute de drept credincioși, sfințirea bisericii parohiale, cu hramurile ”Adormirea Maicii Domnului” și ”Sfântul Mare Mucenic Mina”. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei. După consumarea acestui moment, IPS Nifon Mitropolit a săvârșit Sfânta Liturghie în interiorul sfântului locaș. Din soborul de preoți au făcut parte: părintele vicar eparhial, preotul Ionuț Ghibanu, părintele secretar eparhial, părinți consilieri, părintele protopop al Protoieriei Titu, preoți și diaconi din eparhie.

Actul de sfințire a fost citit de preotul dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Apoi, părintele protopop Ionel Pațanghel, așa cum este tradiția, a adresat un cuvânt de întâmpinare , Înalt Prea Sfinției Sale Nifon Arhiepiscopul Târgoviștei. În discursul său evidențiind însemnătatea acestui moment pentru întreaga comunitate.

Părintele paroh Iulian Dinu a exprimat recunoștința credincioșilor față de Înaltpreasfinția Sa și față de toți cei care au sprijinit construirea și finalizarea sfântului lăcaș.

În cuvântul său de învățătură, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a precizat faptul că Biserica reprezintă instituția fundamentală pentru existența omului și a lumii, fiind Trupul viu al lui Hristos, care îl însoțește pe fiecare om de la naștere până la trecerea în veșnicie și călăuzește întreaga umanitate până la sfârșitul istoriei.

„Datorită rolului său decisiv în formarea și păstrarea identității noastre naționale, precum și a misiunii sale călăuzitoare de-a lungul veacurilor, Biserica este cu adevărat mama spirituală a neamului românesc, iar orice eveniment important al Ortodoxiei strămoșești reprezintă și un moment semnificativ pentru istoria și viața poporului român. Pictura și iconografia bisericească reprezintă, de altfel, o expresie profetică a Împărăției lui Dumnezeu, deoarece, dincolo de frumusețea lor artistică, ne oferă posibilitatea de a contempla și de a trăi, în comuniune cu sfinții, frumusețea cea negrăită a lui Dumnezeu. Prin aceasta, credincioșii sunt îndemnați să răspândească în lume frumusețea iubirii, a bunătății și a comuniunii frățești.

Referindu-se la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfinția Sa a arătat că aceștia sunt chipuri ale biruinței realității spirituale asupra limitărilor lumii materiale, simboluri ale triumfului sfințeniei și al Duhului Învierii asupra materialismului, ateismului și indiferenței religioase. Ei sunt slujitori ai iubirii dumnezeiești și ocrotitori ai oamenilor, mesageri ai voii Tatălui ceresc și modele autentice de ascultare, sfințenie și slujire.

Evidențiind semnificația Evangheliei zilei, care are în centrul său Învierea fiicei lui Iair, această impresionantă întâlnire dintre suferința umană și puterea dumnezeiască a lui Hristos, Chiriarhul nostru a arătat că mesajul ei este unul al speranței și al încrederii în iubirea nemărginită și atotmilostivă a lui Dumnezeu, Care nu încetează niciodată să vină în ajutorul celor aflați în nevoie. Ea devine, totodată, o imagine a lucrării mântuitoare săvârșite de Biserică de-a lungul veacurilor, prin care sufletele rănite de păcat sunt ridicate la o viață nouă, iar fiecare generație este chemată la credință, sens și comuniune cu Dumnezeu”, se menționează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

În încheierea cuvântării sale, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a evocat importanța credinței strămoșești în istoria poporului român, subliniind că procesul de formare a neamului românesc coincide în mod providențial cu răspândirea și consolidarea creștinismului pe aceste meleaguri. De aceea, încercările de a minimaliza rolul Bisericii în societate și în istoria națională ignoră o realitate istorică fundamentală: contribuția decisivă a credinței și a Bisericii la nașterea, dezvoltarea și păstrarea identității românești de-a lungul veacurilor.

Tot în cadrul acestui eveniment religios, în semn de apreciere pentru activitatea sa pastorală și pentru contribuția esențială avută la edificarea noii biserici, părintele Iulian Dinu a fost distins cu rangul de ”iconom stavrofor”.

Înaltpreasfinția Sa a oferit ”Diploma mitropolitană de recunoștință” domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lui Dorinel Soare – primarul comunei Niculești. De asemenea, au mai primit înaltele distincții Sebastian Artimonuț Balia – pictor bisericesc, Tiberiu Nicolae Olariu, Gheorghe Dan Vișan, Ion Vișan – epitropul parohiei și părintelevpensionar Marius Pardos.

La acest eveniment, au mai fost prezenți Marian Tănase-prefectul județului Dâmbovița, Ionuț Săvoiu – Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, deputatul Laurențiu Neculăescu, Conf. univ. dr. Claudia Gilia- Președintele Senatului Universității ”Valahia” din Târgoviște, Col. Mădălin Maria-Adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Dorin Clipea, Prim-adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Se cere eliberarea cărților de identitate simple și după anul 2031

Publicat

pe

Foto arhivă - Sursa: Profimedia Images

Europarlamentarul Claudiu Târziu critică, într-un material transmis pe rețelele de socializare, modul în care s-a implementat în România noua carte electronică de identitate. Spune liderul Partidului Acțiunea Conservatoare că statul român a cheltuit, în ultimii 15 ani, cel puțin 41 de milioane de euro pe o carte de identitate care mai mult încurcă decît ajută. Buletinul gîndit în 2010 a început să fie produs în 2025 și, până în 2031, va fi un document obligatoriu pentru toți românii. Președintele ACT critică faptul că această carte de identitate inovatoare, care ne introduce în rândul lumii, crează destule probleme românilor care o dețin.

„Pe el nu mai scrie unde locuiești. Adresa e ascunsă în cip. Dar primăria n-are aparat să citească cipul. Nici fiscul. Nici notarul. Cam nimeni. Așa că omul cu buletin electronic e trimis la poliție după o adeverință care să-i certifice domiciliul.

Ne-am digitalizat cum s-ar spune. Ne putem face dosarul cu șină online, dacă îl depunem la ghișeu, fizic. Semnătura electronică din card nu e recunoscută nici măcar de fisc. E pusă acolo doar așa, ca să nu fie cipul ăla gol”, a precizat Claudiu Târziu.

Pentru implementarea acestui sistem, statul a cheltuit zeci de milioane de euro, fonduri alocate prin PNRR.

„Știți care PNRR, ăla fără de care România se prăbușea. În plus, ni se cere să avem încredere că datele noastre personale, inclusiv amprentele stocate pe cip sînt în siguranță. În același stat în care hackerii au blocat spitalele, au intrat în sistemul de la Apele Române, au furat datele de la Cadastru și le-au scos la vînzare.

Un parlamentar neafiliat a avut o inițiativă legislativă prin care să se permită și după anul 2031 eliberarea de buletine de identitate simple, fără cip, cu scopul de a fi evitate neplăcerile aduse cetățenilor. Senatul a spus nu. PSD, PNL, USR și UDMR au votat împotrivă. Pe un motiv la fel de stupid ca buletinul cu cip: am cheltuit banii, deci e obligatoriu să folosim plasticul ăsta. Și-apoi e oricum comandă de la Comisia Europeană.

Bătrînul de la țară n-are smartphone, nu știe ce e un cod PIN și nu se descurcă. Credinciosul creștin are obiecții de conștiință. Nu e treaba statului să i-o calce. Românul majoritar ar prefera să aibă libertatea de a spune nu. Dar lucrurile astea nu au contat pentru Senat.Acum, inițiativa se află la Camera Deputaților, care e decizională.
Să sperăm că acolo se vor găsi suficiente conștiințe tefere, care să aprobe o măsură de bun simț”, a adăugat europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite