Connect with us

ACTUALITATE

Primăria Răcari, parte a unui program european pentru incluziunea romilor

Publicat

pe

Primăria Răcari, județul Dâmbovița, a fost inclusă într-un program al Consiliului Europei și Comisiei Europene, care vizează dezvoltarea comunităților marginalizate.

Săptămâna aceasta, a avut loc prima întâlnire de lucru între reprezentanții ROMACT și conducerea Primăriei în vederea stabilirii listei de priorități în baza căreia să se implementeze măsuri și proiecte care să conducă la dezvoltarea comunității de romi din Răcari.

ACTUALITATE

Sărbătorile de iarnă au debutat la Târgoviște cu un interesant joc de lumină, muzică și culoare

Publicat

pe

Aprinderea bradului de Crăciun și a iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă în municipiul Târgoviște nu a mai însemnat, anul acesta, doar o numărătoare inversă și apăsarea unui buton. Primaria a ales să bucure simțurile participanților cu un interesant joc de lumină, muzică și culoare. A fost o surpriză plăcută oferită celor care s-au aflat, în această seară de 1 decembrie, în Piața Tricolorului (Platoul Prefecturii Dâmboviţa).

Reamintim faptul că produsele tradiționale perioadei de iarnă – turtă dulce, vin fiert etc. pot fi cumpărate din Piața Mihai Viteazul (Casa de Cultură a Sindicatelor), care a fost amenajată de sărbătoare. Accesul nu va fi condiționat de prezentarea certificatului verde COVID – după cum a anunțat primarul Daniel Cristian Stan.

 

Citește în continuare

ACTUALITATE

Suntem datori celor care s-au jertfit pentru unire. La mulți ani, România!

Publicat

pe

de

Suntem un popor cu o istorie milenară, presărată cu fapte de vitejie, cu eroi, cu martiri care și-au dat viața fără să pregede pentru acest pământ, pentru această națiune. Visul căutării identității noastre, al unității tuturor românilor s-a împlinit acum 103 ani, la Alba-Iulia, când toate provinciile românești s-au contopit. Au devenit una: România.

Astăzi – 1 Decembrie, retrăim emoția trecutului. Izvorul care a țâșnit curajos, demn, drept, la Alba-Iulia, a devenit un fluviu, un rost, un neam ce stă mândru printre alte neamuri.

Suntem datori celor care s-au jertfit pentru unire, celor care, timp de secole, cu arma în mână, cu pieptul dezvelit, cu credință în Dumnezeu, au apărat hotarele acestor plaiuri. Datorită lor, eroilor neamului, cunoscuți și necunoscuți, contopiți cu glia pe fronturile de luptă, putem sta acum cu fruntea sus și putem să privim cu speranță spre un viitor mai bun.

La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Marian Ţachianu,
Deputat PSD de Dâmbovița

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT