Politicienilor care ajung în anumite poziții publice nu le place să fie criticați, sfătuiți. Devin stăpânii adevărului absolut. Le știu pe toate, orice spui despre ei sau împotriva lor poate fi perceput drept declarație de război, poziționare contra intenționată. Și atunci s-a ales praful de democrație, de doctrine, de har politic și toate chestiile astea scrise prin cărți, de care nu ține nimeni cont. Totul devine un simplu joc de interes.

Mă opresc la politicienii puterii care, teoretic, reprezintă județul Dâmbovița. Ei sunt la butoane, ei împart cașcavalul, ei au acum bastonul în mână și cheile de la șefiile unor instituții publice.

Virgil Guran a descălecat în Dâmbovița de prin Prahova. Primirea sa a fost una caldă, fără reproșuri, revolte sau nemulțumiri. A vrut Bucureștiului! Și, fie vorba între noi, nici nu avea cine să se opună. A urmat un pic de agitație până la alegeri, după care liberalismul a amuțit în Dâmbovița. Băieții își văd acum de funcții, de locurile ocupate prin diferite instituții și companii de stat. Bănetul primează!

De ce ar mai ieși Virgil Guran în fața presei dâmbovițene, în fața celor care l-au trimis în Senatul României? Ce să ne spună? Că s-a ales praful de promisiunile sale cu DN 71, DN 7 și Combinatul de Oțeluri Speciale Târgovişte? Dacă vine o întrebare incomodă și nu se descurcă? Mai bine tace și trimite, din când în când, câte un comunicat nesuferit, în care sunt îngânate, fără aplomb, rece, unele aspecte și cam atât.

Să vorbim și despre cei doi „G” ai politicii liberale dâmbovițene, Gabriel Plăiașu și Gabriel Grozavu. Sunt din categoria personajelor politice care știu să aștepte. În tăcere, fără să facă prea multe valuri. Sunt răbdători cu anii. Știu că, până la urmă, le vine rândul, fie din inerție, fie printr-un concurs de împrejurări, cum li s-a întâmplat din noiembrie 2019 încoace. Ba prin diferite consilii de administrație la companii de stat barosane, ba… Mai nou, Plăiașu a redevenit deputat. Niciun câștig. Nu știm să fi performat în acest domeniu. Nu a votat amendamentele la Legea bugetului, inițiate de parlamentarii dâmbovițeni PSD, dar nici nu am auzit să fi avut el altele. Evident, pentru județ! Tace. E mai bine. La fel și Grozavu, care ține la secret funcțiile bănoase pe care le-a dobândit în urma prieteniei cu marele Ludovic Orban.

Și mai avem un… dâmbovițean cu numele. Liviu Balint, de prin Sălaj. Adus în Dâmbovița când s-a dat cu zarul care pe unde candidează. Cred că nu știe cum să ajungă de la Târgoviște la Rascăieti dacă nu pune GPS-ul. Dar, ce contează, este ales în Dâmbovița!

Și mai este cineva ajuns bine, așa, la foc automat. Silviu Grigorescu. Tot liberal de Dâmbovița. A fost pe liste la deputați. Nu a ieșit, dar partidul nu l-a uitat. A fost uns, prin implicarea expresă a senatorului Guran, președinte la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Sincer, de omul ăsta eu nu am auzit nimic. Nu l-am văzut vreodată, nu știu să fi spus ceva care să rezoneze cu interesul județului. Vreo frază care să rămână în memoria colectivă. Dar, ce contează! Politica în România pare să nu fie despre cetățeni și nevoile lor, pare să nu fie despre țară, ci despre interesul de grup.