ACTUALITATE
Restricții de circulație de la ora 20:00, în funcție de rata de incidență COVID

Autoritățile au decis ca restricțiile de circulație să se aplice diferențiat, în funcție de rata de incidență a cazurilor COVID pe localități.
Astfel, pentru o rată de incidență între 4 și 7,5 la mia de locuitori, nu vom putea ieși din case între orele 20:00-05:00 în weekend. Dacă rata de incidență este peste 7,5 la mia de locuitori, atunci restricțiile de circulație se aplică în toate zilele săptămânii – scrie DC News.
De asemenea, la o incidență între 4 și şi 7,5 cazuri la mia de locuitori, programul operatorilor economici va fi închis în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 18:00. Dacă vorbim de județele cu o rată de incidență de peste 7,5 cazuri la mia de locuitor, atunci acest program este aplicabil pe durata întregii săptămâni.
În ceea ce priveşte sălile de sport și fitness, dacă se depăşeşte rata de incidență de 4 la mia de locuitori, acestea vor fi închise.
De sărbătorile Pascale, vor exista o serie de derogări privind circulația în noaptea de sâmbătă spre duminică, în acest weekend, între orele 18:00-22:00, pentru Paștele Evreiesc, și între orele 20:00-02:00 în noapțile de sâmbătă spre duminică când vom sărbători Paștele Catolic (4 aprilie) și pe cel Ortodox (2 mai).

ACTUALITATE
Nu-i de glumă! Pompierii verifică utilajele agricole folosite în campania de recoltare

În ultima perioadă, din cauza incendiilor de vegetație izbucnite tocmai acum, la început de campanie agricolă, pompierii au intensificat controalele prin ferme pentru a verifica utilajele care urmează să intre în câmp, din punct de vedere al dotării cu elemente care să fie folosite în caz de incendiu.
Acțiunile militarilor se pare că îi nemulțumește pe agricultori, care spun că verificările sunt exagerate. Din păcate, ne anunță reprezentanții ISU Teleorman, realitatea din teren demonstrează că lucrurile nu sunt puse la punct în totalitate.
Un incendiu izbucnit ieri, după-amiază, la o combină agricolă aflată pe un teren de pe teritoriul localității Vârtoape, a putut fi limitat datorită intervenției prompte a proprietarului care, folosindu-se de un tractor cu disc, a izolat utilajul cuprins de flăcări, apoi, cu patru stingătoare, a încercat să stingă vâlvătaia, dar nu a fost suficient. A lipsit un element esențial, o sursă de apă, respectiv o autocisternă sau vidanjă, care să se afle în imediata apropiere. Astfel, spun pompierii, s-ar fi putut schimba decisiv evoluția incendiului în primele minute.
Pentru a acționa eficient în astfel de situații neprevăzute, pompierii recomandă să fie respectate complet toate măsurile privind prevenirea și intervenția în caz de incendii: utilaje pregătite pentru intervenție și izolare rapidă, stingătoare verificate și funcționale, sursă de apă (autocisternă/vidanjă) în apropiere, fâșii arate de protecție.
Pompierii de la ISU Teleorman îi anunță pe agricultori că vor continua acțiunile de prevenire și control, pentru protejarea recoltelor și reducerea riscului de incendii.
ACTUALITATE
Târgoviște. Urmează o acțiune de combatere a insectelor, prin pulverizare aeriană

Primăria Municipiului Târgoviște anunță că, în perioada 29 iunie – 4 iulie 2026, în intervalul orar 05:45 – 10:00, va avea loc acțiunea de combatere a insectelor de disconfort (țânțari, muște, omizi, tigrul de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafața Municipiului Târgoviște (inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom).
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.
Substanța folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul AQUA K-OTHRINE EW 20, avizat de Ministerul Sănătății Publice. Produsul nu este dăunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.
Pentru evitarea intoxicațiilor familiilor de albine, se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.
Dâmboviţaacum o săptămânăBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum o săptămână62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ACTUALITATEacum 3 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum 6 zilePrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
Argeșacum o săptămânăFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
ACTUALITATEacum 6 zileAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Ialomiţaacum o săptămânăTânăr de 27 de ani, reținut pentru uciderea cu intenție a unui câine. VIDEO
Dâmboviţaacum 3 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital























