Connect with us

ACTUALITATE

Anunț angajare șef sector rețele apă și canalizare

Publicat

pe

Compania de Apa Targoviste – Dambovita S.A. organizeaza in data de 02.04.2021, ora 09:30, la sediul sau din Targoviste, Bld. I.C.Bratianu, nr. 50, concurs pentru ocuparea postului vacant de SEF SECTOR in cadrul SECTORULUI RETELE APA CANALIZARE- SECTIE TITU- 1 post

Cerinte minime pentru ocuparea postului:
– Studii superioare absolvite cu diploma de licenta in domeniul stiintelor ingineresti, si anume: Inginerie Civila/ Ingineria Instalatiilor/ Inginerie Energetica/ Inginerie Mecanica;
– Cunostinte operare PC;
– Adaptabilitate la schimbare, abilitati de comunicare si rezistenta la stres;
– Cunoscator al legislatiei din domeniul apelor, mediului si serviciilor publice.

Descrierea postului:
– Conduce si coordoneaza intreaga activitate a Sectorului Retele Apa Canalizare- Sectie Titu;
– Organizeaza interventiile in caz de avarie impreuna cu Seful de Sectie si raspunde de executia lucrarilor din punct de vedere calitativ;
– Propune solutii tehnice in vederea executarii unor lucrari din sfera sa de activitate;
– Propune si executa lucrari care duc la reducerea consumurilor de energie si carburanti prin intermediul sefilor de sectoare;
– Raspunde de calitatea lucrarilor de intretinere si reparatii efectuate in termenele stabilite prin sefii de sectoare;
– Elaboreaza proceduri proprii, tinand seama de particularitatile activitatilor desfasurate in compartimentul pe care il conduce.

In vederea inscrierii la concurs, candidatii vor depune la Oficiul Juridic – Gestiune Personal al Companiei de Apa Targoviste-Dambovita S.A., Bld. I.C. Bratianu nr.50, telefon 0245614403, in perioada 25.03.2021-31.03.2021, ora 16.00, un dosar de inscriere cuprinzand urmatoarele documente:
– Dosar cu sina;
– Cerere de inscriere la concurs – se completeaza la depunerea dosarului;
– Chestionar terti – declaratie COVID- se completeaza la depunerea dosarului ;
– Declaratie privind acceptul protectiei datelor cu caracter personal- se completeaza la depunerea dosarului ;
– Curriculum vitae;
– Copia actului de identitate;
– Cazier juridic;
– Certificat de competente digitale sau declaratie pe propria raspundere privind competentele digitale dobandite;
– Copii diplome: Studii superioare absolvite cu diploma de licenta in domeniile ingineresti (Inginerie Civila/ Ingineria Instalatiilor/ Inginerie Energetica/ Inginerie Mecanica);
– Adeverinta care sa ateste starea de sanatate corespunzatoare, eliberata de medicul de familie al candidatului cu cel mult 6 luni anterior datei desfasurarii concursului.

Copiile actelor prevazute mai sus, se prezinta insotite de documentele originale, pentru a se certifica pentru conformitatea cu originalul de catre secretarul comisiei de concurs din cadrul Oficiului Juridic-Gestiune Personal sau in copii legalizate.

Vor fi declarati admisi si vor participa la concurs numai candidatii ale caror dosare indeplinesc cerintele minime de mai sus.

Candidatii declarati admisi dupa verificarea indeplinirii conditiilor minime, vor participa la proba scrisa de specialitate.

Proba scrisa – Test grila 02.04.2021, ora 09:30.
Bibliografia pentru concurs este cea prezentata anexat.

Proba practica 02.04.2021, incepand cu ora 11:00.

Vor fi selectati pentru a participa la Interviu, doar candidatii care vor obtine minim 70 de puncte la testul grila.

Relatii suplimentare pot fi obtinute luni-vineri intre orele 800 1600 la Oficiul Juridic-Gestiune Personal al Companiei de Apa Targoviste Dambovita SA.

B I B L I O G R A F I E
Concurs pentru ocuparea postului vacant de SEF SECTOR in cadrul SECTORULUI RETELE APA CANALIZARE – SECTIE TITU – 1 POST

1. Legea 241/2006 a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, republicat;
Ordinul 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului – cadru al serviciului de alimentare cu apa si de canalizare;
2. Legea 107/1996 – Legea apelor actualizata;
3. Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice, republicata;
4. Ordinul nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entitatilor publice;
5. Hotarirea nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare in mediul acvatic a apelor uzate;

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Biserica parohială din Niculești a fost sfințită de ÎPS Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei

Publicat

pe

Duminică – 8 noiembrie 2026, la Niculești, județul Dâmbovița, s-a desfășurat, în prezența a sute de drept credincioși, sfințirea bisericii parohiale, cu hramurile ”Adormirea Maicii Domnului” și ”Sfântul Mare Mucenic Mina”. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei. După consumarea acestui moment, IPS Nifon Mitropolit a săvârșit Sfânta Liturghie în interiorul sfântului locaș. Din soborul de preoți au făcut parte: părintele vicar eparhial, preotul Ionuț Ghibanu, părintele secretar eparhial, părinți consilieri, părintele protopop al Protoieriei Titu, preoți și diaconi din eparhie.

Actul de sfințire a fost citit de preotul dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Apoi, părintele protopop Ionel Pațanghel, așa cum este tradiția, a adresat un cuvânt de întâmpinare , Înalt Prea Sfinției Sale Nifon Arhiepiscopul Târgoviștei. În discursul său evidențiind însemnătatea acestui moment pentru întreaga comunitate.

Părintele paroh Iulian Dinu a exprimat recunoștința credincioșilor față de Înaltpreasfinția Sa și față de toți cei care au sprijinit construirea și finalizarea sfântului lăcaș.

În cuvântul său de învățătură, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a precizat faptul că Biserica reprezintă instituția fundamentală pentru existența omului și a lumii, fiind Trupul viu al lui Hristos, care îl însoțește pe fiecare om de la naștere până la trecerea în veșnicie și călăuzește întreaga umanitate până la sfârșitul istoriei.

„Datorită rolului său decisiv în formarea și păstrarea identității noastre naționale, precum și a misiunii sale călăuzitoare de-a lungul veacurilor, Biserica este cu adevărat mama spirituală a neamului românesc, iar orice eveniment important al Ortodoxiei strămoșești reprezintă și un moment semnificativ pentru istoria și viața poporului român. Pictura și iconografia bisericească reprezintă, de altfel, o expresie profetică a Împărăției lui Dumnezeu, deoarece, dincolo de frumusețea lor artistică, ne oferă posibilitatea de a contempla și de a trăi, în comuniune cu sfinții, frumusețea cea negrăită a lui Dumnezeu. Prin aceasta, credincioșii sunt îndemnați să răspândească în lume frumusețea iubirii, a bunătății și a comuniunii frățești.

Referindu-se la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfinția Sa a arătat că aceștia sunt chipuri ale biruinței realității spirituale asupra limitărilor lumii materiale, simboluri ale triumfului sfințeniei și al Duhului Învierii asupra materialismului, ateismului și indiferenței religioase. Ei sunt slujitori ai iubirii dumnezeiești și ocrotitori ai oamenilor, mesageri ai voii Tatălui ceresc și modele autentice de ascultare, sfințenie și slujire.

Evidențiind semnificația Evangheliei zilei, care are în centrul său Învierea fiicei lui Iair, această impresionantă întâlnire dintre suferința umană și puterea dumnezeiască a lui Hristos, Chiriarhul nostru a arătat că mesajul ei este unul al speranței și al încrederii în iubirea nemărginită și atotmilostivă a lui Dumnezeu, Care nu încetează niciodată să vină în ajutorul celor aflați în nevoie. Ea devine, totodată, o imagine a lucrării mântuitoare săvârșite de Biserică de-a lungul veacurilor, prin care sufletele rănite de păcat sunt ridicate la o viață nouă, iar fiecare generație este chemată la credință, sens și comuniune cu Dumnezeu”, se menționează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

În încheierea cuvântării sale, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a evocat importanța credinței strămoșești în istoria poporului român, subliniind că procesul de formare a neamului românesc coincide în mod providențial cu răspândirea și consolidarea creștinismului pe aceste meleaguri. De aceea, încercările de a minimaliza rolul Bisericii în societate și în istoria națională ignoră o realitate istorică fundamentală: contribuția decisivă a credinței și a Bisericii la nașterea, dezvoltarea și păstrarea identității românești de-a lungul veacurilor.

Tot în cadrul acestui eveniment religios, în semn de apreciere pentru activitatea sa pastorală și pentru contribuția esențială avută la edificarea noii biserici, părintele Iulian Dinu a fost distins cu rangul de ”iconom stavrofor”.

Înaltpreasfinția Sa a oferit ”Diploma mitropolitană de recunoștință” domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lui Dorinel Soare – primarul comunei Niculești. De asemenea, au mai primit înaltele distincții Sebastian Artimonuț Balia – pictor bisericesc, Tiberiu Nicolae Olariu, Gheorghe Dan Vișan, Ion Vișan – epitropul parohiei și părintelevpensionar Marius Pardos.

La acest eveniment, au mai fost prezenți Marian Tănase-prefectul județului Dâmbovița, Ionuț Săvoiu – Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, deputatul Laurențiu Neculăescu, Conf. univ. dr. Claudia Gilia- Președintele Senatului Universității ”Valahia” din Târgoviște, Col. Mădălin Maria-Adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Dorin Clipea, Prim-adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Se cere eliberarea cărților de identitate simple și după anul 2031

Publicat

pe

Foto arhivă - Sursa: Profimedia Images

Europarlamentarul Claudiu Târziu critică, într-un material transmis pe rețelele de socializare, modul în care s-a implementat în România noua carte electronică de identitate. Spune liderul Partidului Acțiunea Conservatoare că statul român a cheltuit, în ultimii 15 ani, cel puțin 41 de milioane de euro pe o carte de identitate care mai mult încurcă decît ajută. Buletinul gîndit în 2010 a început să fie produs în 2025 și, până în 2031, va fi un document obligatoriu pentru toți românii. Președintele ACT critică faptul că această carte de identitate inovatoare, care ne introduce în rândul lumii, crează destule probleme românilor care o dețin.

„Pe el nu mai scrie unde locuiești. Adresa e ascunsă în cip. Dar primăria n-are aparat să citească cipul. Nici fiscul. Nici notarul. Cam nimeni. Așa că omul cu buletin electronic e trimis la poliție după o adeverință care să-i certifice domiciliul.

Ne-am digitalizat cum s-ar spune. Ne putem face dosarul cu șină online, dacă îl depunem la ghișeu, fizic. Semnătura electronică din card nu e recunoscută nici măcar de fisc. E pusă acolo doar așa, ca să nu fie cipul ăla gol”, a precizat Claudiu Târziu.

Pentru implementarea acestui sistem, statul a cheltuit zeci de milioane de euro, fonduri alocate prin PNRR.

„Știți care PNRR, ăla fără de care România se prăbușea. În plus, ni se cere să avem încredere că datele noastre personale, inclusiv amprentele stocate pe cip sînt în siguranță. În același stat în care hackerii au blocat spitalele, au intrat în sistemul de la Apele Române, au furat datele de la Cadastru și le-au scos la vînzare.

Un parlamentar neafiliat a avut o inițiativă legislativă prin care să se permită și după anul 2031 eliberarea de buletine de identitate simple, fără cip, cu scopul de a fi evitate neplăcerile aduse cetățenilor. Senatul a spus nu. PSD, PNL, USR și UDMR au votat împotrivă. Pe un motiv la fel de stupid ca buletinul cu cip: am cheltuit banii, deci e obligatoriu să folosim plasticul ăsta. Și-apoi e oricum comandă de la Comisia Europeană.

Bătrînul de la țară n-are smartphone, nu știe ce e un cod PIN și nu se descurcă. Credinciosul creștin are obiecții de conștiință. Nu e treaba statului să i-o calce. Românul majoritar ar prefera să aibă libertatea de a spune nu. Dar lucrurile astea nu au contat pentru Senat.Acum, inițiativa se află la Camera Deputaților, care e decizională.
Să sperăm că acolo se vor găsi suficiente conștiințe tefere, care să aprobe o măsură de bun simț”, a adăugat europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite