ACTUALITATE
Comuna Brănești nu scapă de carantină! Încă o prelungire de 7 zile

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmboviţa a propus, prelungirea carantinei zonale pentru comuna Brănești cu alte 7 zile, începând cu data de 12 aprilie 2021, ora 12:00, până în data de 19 aprilie 2021, ora 12:00.
Art. 2. Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.
Art. 3. Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator. Modelul declarației pe propria răspundere este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre și face parte integrantă din aceasta.
Art. 4. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menționată la art. 1:
1. Identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1 alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2. Limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de declarație pe propria răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;
3. În intervalele orare 5.00-22.00 (pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi), respectiv 5.00-20.00 (pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică) în interiorul zonei menționate la art. 1 alin. (2) se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge/plasmă la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
k) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
l) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;
m) alte motive justificate precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
n) participarea la activități religioase;
o) deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu trenul, avionul, autocare sau alte mijloace de transport persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau oricare altă modalitate de achitare a călătoriei;
p) deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARS-CoV-2.
4. În intervalele orare 22.00-5.00 (pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi), respectiv 20.00-5.00 (pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3 lit. a), c), m) și o).
5. În/din zona menționată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
g) urgențe medicale.
6. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
7. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
8. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării conform celor prevăzute la prezentul articol, data completării și semnătura.
9. Se permite tranzitarea comunei Brănești pentru cetățenii care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea/staționarea în zona carantinată.
10. Prin grija administrației publice locale și a Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița se vor stabili căile de circulație pentru tranzitarea zonei respective și aducerea la cunoștința populației prin intermediul mass-media a acestei măsuri.
11. Slujbele religioase se desfăşoară cu participarea credincioşilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc.
12. Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii religioase, înmormântări, etc.) se desfăşoară în lăcaşurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane (număr ce include şi persoanele care oficiază slujba religioasă).
13. Accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual se poate face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane.
14. Slujbele religioase care se vor oficia în aer liber se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.
15. La toate slujbele religioase trebuie respectate regulile de protecție sanitară stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.45 și al art.71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
16. Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din zona carantinată și asigurarea ordinii publice se vor realiza de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița sau Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, după caz.
Art. 5. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se interzic următoarele activități:
1. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;
2. organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise, cum ar fi locuri de joacă, spații de tip after-school etc.;
3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor (se pot comercializa produse alimentare în regim catering – livrare la domiciliu);
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
5. activitatea cu publicul a structurilor de primire turistice, cu excepția cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional;
6. organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor;
7. organizarea și desfășurarea activităților culturale, științifice, artistice sau de divertisment în spații închise sau deschise;
8. toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil.
Art. 6. (1) Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 21.00 pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi, respectiv până la ora 18.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care vor avea program non-stop și în care personalul de serviciu va deservi clienții la geam.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. 1, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 18.00-05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(3) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor, cu respectarea normelor de distanțare fizică, cu asigurarea pentru clienți a unei suprafețe de 4 mp (din suprafața utilă a magazinului) și cu păstrarea distanței de 2 m între persoane.
Art. 7. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Activitatea acestora se va desfăşura prin ocuparea a 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară stabilite în perioadă stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, în următoarele condiţii:
– Administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată;
– Pasagerii vor purta masca de protecție pe tot parcursul călătoriei;
– Numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport;
– Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijlocul de transport. Accesul pasagerilor se va realiza pe ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate.
Art. 8. În conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 5/2021, Ordinului ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, modificat și completat prin Ordinul ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii nr. 3459/280/2021, cursurile de învăţământ se vor desfăşura în zona carantinată doar în sistem online.
Art. 9. Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița va întreprinde următoarele:
(1) Analizarea oportunităților și prioritizarea testării persoanelor, transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică/Ministerul Sănătății;
(2) Stabilirea unui calendar periodic pentru dezinfectarea spațiilor publice, la un interval de 48 de ore, și urmărirea îndeplinirii acestuia de către unitatea administrativ-teritorială în cauză;
(3) Îndrumarea și implicarea medicilor de familie de pe raza localității în monitorizarea din punct de vedere medical a persoanelor izolate/carantinate la domiciliu și acordarea asistenței medicale a populației din zona respectivă (femei gravide, persoane în program de hemodializă, pacienți oncologici etc.);
(4) Supravegherea colectării deșeurilor medicale în cadrul contractual cu cabinetele medicilor de familie și asigurarea respectării normelor specifice acestei activități.
Art. 10. (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezenta hotărâre atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus categoriile de personal prevăzute de art. 67 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 11. Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Dâmbovița (telefon 0245 613761, e-mail: cjcci.db@gmail.com).
Art. 12. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I“ al Județului Dâmbovița asigură transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația din comuna carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.
ACTUALITATE
Gala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț

Restaurantul Del Ponte a fost, aseară, locul unde s-a desfășurat unul dintre evenimentele cu tradiție în județul Dâmbovița. Indiferent de contextul socio-economic și politic, de problemele întâmpinate, perseverența, reușita, inovația, rezistența și valoarea au fost apreciate și premiate de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița. Această instituție este polul, zona de unde emană încredere, speranță, sprijin și profesionalism comunicațional, ingrediente necesare mediului de afaceri dâmbovițean, nu neapărat debusolat, dar prins în vâltoarea problematicii iscate de desele crize apărute în societate pe fondul creșterii de prețuri și al instabilității economice globale. Nu este ușor să reziști în momentele în care din toate părțile apar provocări, schimbări bruște în ordinea firească a lucrurilor. De câțiva ani, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița, Valentin Calcan, și echipa pe care o coordonează caută să mențină optimismul și încrederea la un nivel înalt. Gala Topul Firmelor din județul Dâmbovița, ajunsă la cea de-a 33-a ediție, tocmai rolul acesta benefic îl are, de a ține aproape, de a crea conexiuni singure, de a promova competiția, valoarea și ideea de conlucrare și comunicare.
Evenimentul a fost unul organizat profesionist, după toate regulile comunicării și socializării. S-a simțit în aer, așa cum se întâmplă de câțiva ani încoace, izul acela de familie reunită, de echilibru și unitate. Și asta chiar dacă, știm cu toții, ultimii ani nu au fost unii tocmai liniștiți pentru antreprenorii români, care sunt bombardați din toate părțile de neprevăzut. În calitate de prim amfitrion a fost, evident, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan, secondat de vicepreședintele Cristian Pușcaru, de directorul executiv Ștefania Stroică și, până la urmă, de întreaga echipă a instituției, oamenii care au vegheat ca manifestarea dedicată excelenței să se deruleze fără niciun fel de de sincopă. Să curgă șnur! Și chiar așa s-a întâmplat.

În sală, s-a produs o simbioză perfectă între toți reprezentanții mediului de afaceri dâmbovițean, care activează în varii domenii de activitate, creându-se, sub supravegherea plăcută și discretă a echipei Camerei de Comerț, o stare de relaționism și amiciție. Un alt element care a construit și întreținut conceptul de stabilitate, de încredere și perspectivă pozitivă a fost reprezentată de prezența la eveniment a celor care conduc din punct de vedere administrativ, politic și gospodărește municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița. Îi numim aici pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, pe primarul Cristian Daniel Stan, prefectul Marian Tănase, vicepreședintele CJD Antonel Jîjîie și secretarul general Dan Popa. A fost de față și fostul șef al CJD, Gheorghe Ana. Nu a lipsit nici Adrian Țuțuianu, și el fost președinte al CJD. Chiar dacă a ajuns la București, în structurile de putere centrale, fiind acum președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu nu a uitat de Dâmbovița și de mediul de afaceri județean. Arhiepiscopia Târgoviștei a fost reprezentată la Gala Topul Firmelor de părintele vicar Ionuț Ghibanu, care a transmis celor de față mesajul de încredere și împlinire al Înalt Prea Sfinției Sale Nifon – Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei. Șefii instituțiilor publice deconcentrate, cei care, până la urmă, sunt într-o conexiune permanentă cu Camera de Comerț, cu antreprenoriatul dâmbovițean, au fost și ei prezenți la eveniment, ba chiar au fost invitați, ca semn al colaborării profesionale bine închegate, la unele secțiuni ale Galei, să acorde premiile celor laureați.

După cum a precizat omul de afaceri Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa, în spatele fiecărui companii de succes de află câte o poveste despre curaj, despre muncă, perseverență și decizii dificile. O poveste despre antreprenori, manageri și investitori, despre oameni care, indiferent de împrejurări și provocări, au ales să construiască.
„Dincolo de indicatorii economici, de cifrele de afaceri, profituri și clasamente, celebrăm inițiativa, responsabilitatea și capacitatea de a transforma ideile în realitate”, a spus Valentin Calcan.
A mai precizat președintele Camerei de Comerț că antreprenoriatul nu este un drum pe care să-l parcurgi simplu. Întâlnești la tot pasul riscuri, intervin sacrificiile, trebuie să fii mereu adaptat, ba chiar este nevoie și de o doză de nebunie pentru a depăși obstacolele care par de netrecut!

„Tocmai de aceea, cred că performanța economică merită nu doar recunoscută, ci și respectată. Dâmbovița are motive să fie mândră de antreprenorii săi. Avem companii care investesc, inovează, crează locuri de muncă și concurează cu succes pe piețele naționale și internaționale. Avem afaceri construite de la zero, companii cu tradiție și noi generații de antreprenori care duc mai departe spiritul inițiativei private”, a mai transmis celor de față președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a precizat că această Gală Topul Firmelor a adus în prim-plan performanța și oamenii care, prin munca și investițiile lor, contribuie la dezvoltarea economiei județului.

‘Clasamentul din acest an a reunit peste 2.100 de firme din 240 de localități, cu peste 30.000 de angajați. M-am bucurat să văd că avem antreprenori care cred în Dâmbovița, investesc aici și creează locuri de muncă. Le apreciez munca și motivația și cred că merită tot sprijinul nostru. Este esențial să păstrăm un dialog deschis cu mediul de afaceri și să fim parteneri în dezvoltarea județului. Felicitări tuturor firmelor premiate și mult succes în activitate”, a fost mesajul președintelui Consiliului Județean – Corneliu Ștefan, către antreprenoriatul dâmbovițean.
A mai adăugat președintele CJD că Gala Topul Firmelor poate să reprezinte un moment zero pentru județul Dâmbovița.
„Pentru fiecare dâmbovițean, pentru a fi patrioți, pentru a ține cu județul nostru, pentru a atrage cât mai multe fonduri europene în vederea dezvoltării județului și, nu în ultimul rând, pentru un trai mai bun pentru toți”.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a ținut să menționeze că evenimentul organizat de Camera de Comerț nu este numai un prilej de a acorda premii, ci și unul în care trebuie să ne arătăm recunoștința față de cei care, cu tenacitate, perseverență, curaj și profesionalism, au reușit să transforme provocările în oportunități, iar ideile de afaceri în realitate.
„Atunci când vorbim despre dezvoltarea unei comunități, vorbim, pe de o parte, despre investițiile publice în infrastructura de orice fel, dar, în același timp, vorbim și despre mediul de afaceri, despre capacitatea acestuia de a investi, de a crea locuri de muncă și de a asigura oamenilor un trai decent”, a precizat Cristian Daniel Stan.

Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a spus că el crede cu tărie faptul că, în spatele fiecărei firme performante, al fiecărui antreprenor performant, implicat, există o poveste.
„O poveste despre investiții, despre decizii grele, dar asumate, de cele mai multe ori despre nopți nedormite, dar mai ales despre oameni care au ales să meargă înainte. Dâmbovița are potențial, are industrie, are antreprenori, are oameni dedicați, dar mai ales are companii care au demonstrat de-a lungul timpului că performanța se poate construi și aici, la noi, acasă”.
Marius Lixandru, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, deschis și cu un mod discursiv destins, a spus că, de obicei, când inspectorii ITM ajung la sediul societăților sau la punctele de lucru ale acestora nu reușesc să producă foarte mult entuziasm.
„Anul acesta m-am hotărât să fiu puțin mai tehnic și să vă spun cum văd eu mediul de afaceri. Aș vrea să abordez trei componente: în primul rând, relația dintre administrația județeană sau administrațiile locale și dumneavoastră, antreprenorii; apoi, relațiile contractuale dintre dumneavoastră, ca antreprenori; și, nu în ultimul rând, relațiile dintre dumneavoastră, ca antreprenori, și consumatori.
În această seară am să vă spun o mică poveste despre relația dintre administrația județeană și dumneavoastră. Acum câteva zile, înainte de ora 08:00, domnul președinte al Consiliului Județean îmi spunea că, doar cu o zi înainte, fusese la cinci-șase ministere din București, încercând să aducă alte câteva zeci de milioane de lei în județul nostru, pentru a-l dezvolta, așa cum vedem cu toții că o face zilnic. În acest demers, văd un parteneriat corect între administrația județeană, firme și Camera de Comerț și Industrie, un parteneriat care devine din ce în ce mai sănătos”, a menționat Marius Lixandru, adăugând, în finalul alocuțiunii sale, că în Dâmbovița avem înregistrate 88.777 de contracte de muncă. Teoretic, e de bine!
Au mai fost invitați să acorde premii Sandu Tolea – directorul Direcției Sanitar Veterinare Dâmbovița și Smaranda Brebeanu – directorul Registrului Comerțului Dâmbovița. Momentele de alucuțiuni, de înmânare a distincțiilor au fost alternate cu minuturi muzicale din repertoriul clasic.
ACTUALITATE
Târgovişte. „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”, o nouă expoziție temporară organizată la Muzeul de Istorie

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul și reprezentanții mass-media luni, 16 noiembrie 2026, începând cu ora 11.00, la vernisajul expoziției temporare „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”. Evenimentul pune în valoare o descoperire arheologică de excepție expusă în premieră: piese unicat de harnașament, de paradă, arme și o diversitate remarcabilă de unelte din secolele IX-X.
Această expoziție nu reprezintă doar o oportunitate rară de a admira unelte, precum și arme și piese de echipament militar dintr-o epocă strâns legată de cristalizarea primelor comunități politice din regiune, ci este și o dovadă clară a modului în care descoperirile întâmplătoare pot îmbogăți patrimoniul național atunci când există responsabilitate. Fiecare dintre cele 40 de piese ascunde o poveste despre putere, prestigiu și meșteșug medieval. Printre piesele de rezistență ale expoziției se numără spade remarcabile prin starea de conservare, vârfuri de lance de steag — piese cu o puternică încărcătură simbolică și militară —, precum și elemente fine de harnașament de paradă, care reflectă statutul social înalt al posesorilor lor din acele vremuri tulburi de la sfârșitul primului mileniu.
Toate artefactele expuse au trecut printr-un proces minuțios de curățare, conservare și restaurare în laboratoarele de specialitate ale muzeului, iar din punct de vedere muzeotehnic expoziția propune câteva nouțăți, pe care vă invităm să le descoperiți. S-a vizat integrarea unei componente artistice accentuate în valorificarea artefactelor, precum și a unor elemente de interpretare contextuală multimedia care pun vizitatorii în fața unei reconstrucții vizuale a unui eveniment istoric întâmplat acum mai bine de o mie de ani.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 noiembrie 2026 – 1 martie 2027, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea Domnească nr. 189, de marți până duminică, între orele 09:00 și 16:00.

Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene


























