Dâmboviţa
Deputat: „Marea relaxare” liberală e o glumă proastă și populistă!

Deputatul PSD de Dâmbovița Ionuț Vulpescu critică ingenios, cu simț politic desăvârșit, dar și folosindu-se de ustensilele literatului de substanță, actuala guvernare care, vedem cu toții, una spune, alta face și, de cele mai multe ori, face rău.
Spune parlamentarul social-democrat, într-un text bine echilibrat, că actuala putere dă înainte cu ideea că această criză pandemică ar fi politizată. Îi deranjează pe puternicii zilei până și întrebările pe diverse teme. Una dintre ele, pusă de Ionuț Vulpescu, dar pe care o putem prelua noi toți, se leagă de debandada organizată de la Spitalul Foișor, căruia i s-a schimbat categoria așa, peste noapte, bolnavii proaspăt operați fiind scoși din spital și trimiși acasă cu perfuziiile la mâini.
„Cum se face că, deși premierul Cîțu anunță că măsurile lockdownului de weekend „dau rezultate”, spitalele se schimbă peste noapte din unități non-Covid în unități Covid? După ce am văzut toți în cazul spitalului Foișor, fie „marea relaxare” liberală e o glumă proastă și populistă, iar situația pandemică este un dezastru, fie metamorfozele spitalicești sunt un spectacol, iar guvernul liberal e cel mai eficient din toate cele europene din timpul acestei pandemii, ceea ce mă îndoiesc. Guvernarea haotică produce astfel de evenimente, care ignoră realitatea, după care ni se spune că deciziile sunt pentru a servi binele comun al națiunii. Un bine comun care înseamnă să pui în pericol viața unor oameni, pentru a o salva pe cea a altora?”
Consideră parlamentarul PSD că statul ar trebui să-și revină, să intre în normalitate, să îi acorde respectul cuvenit măriei sale cetățeanul.
„Ar trebui să începem orice reconstrucție a raporturilor statului cu cetățenii cu revenirea la demnitatea statutului pacientului, la dreptul lui la servicii și îngrijiri medicale, la dreptul de a fi vindecat într-un sistem a cărei incompetență pare incurabilă. Avem nevoie de un Minister Național al Normalității pentru asta? Asta ar presupune câteva eforturi suplimentare din partea unei administrații pentru care plimbatul pacienților noaptea, când altădată numai hoții unelteau la câte ceva, e proba celei mai înalte și mature implicări în combaterea noului coronavirus! Deocamdată, singura știre corectă e următoarea: „La câteva zile de la anunțarea Marii Relaxări și a Revenirii la Normal până la 1 iunie, adică de ziua copilului, România rămâne fără un loc liber la ATI în capitală”. O normalitate în care nici copiii nu or să mai creadă.
În cele din urmă, conchide Ionuț Vulpescu, marele pacient este România a cărei „schimbare la față”, parafrazând titlul unei cărți pesimiste ale lui Emil Cioran, nu este posibilă în condițiile actuale, cu atâta nepricepere în actul guvernării și dezinteres față de cetățean.
„Ea e pacientul zero, care e „externat” din familia europeană a țărilor progresiste și democrate, printr-o condamnare repetată la marginalitate și inumanitate. Un pacient care se califică pentru orice secție: urgențe, terapie intensivă, chirurgie reparatorie. Sunt tot mai multe de vindecat și tot ce facem e să estetizăm efecte – pasând culpe – fără să ne îndeletnicim de cauze – un management defectuos, o guvernare tot mai palidă.
În rest, tot ce contează e olimpiada dezastrelor: sub cârma cui se întâmplă răul cel mai mare. Or, o țară în care politica se face după principiul „dezastrul nostru e altfel” e o țară care nu se face bine. Niciodată. Pentru că guvernarea nu înseamnă arbitrajul dezastrelor, ci depășirea lor.
O ultimă remarcă: o țară se conduce / administrează prin politici publice. Politici care sunt apanajul politicului. Decizia de a goli peste noapte spitalul Foișor nu a fost una tehnică, depolitizată. A fost una politică, luată de oameni politici. Care ei au de dat explicații cetățenilor, nu ”tehnocrații”, ”specialiștii”. Este un act de lașitate să te ascunzi în spatele unor astfel de subterfugii. Prima este responsabilitatea politicului. Restul sunt tehnicalități”, a concluzionat deputatul Ionuț Vulpescu.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.
Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.
„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























