Connect with us

ACTUALITATE

Irina, un exemplu de putere pentru victimele violenței în familie!

Publicat

pe

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecţia Copilului Dâmboviţa continuă să prezinte publicului poveștile de viață ale unora dintre beneficiari. Astăzi, o cunoaștem pe Irina, în vârstă de 44 de ani, un exemplu de putere pentru toate victimele violenţei domestice.

Irina s-a căsătorit cu bărbatul iubit, însă, după câţiva ani de căsnicie, alcoolul a scos din el cea mai urâtă parte, cea agresivă. Timp de aproape 17 ani a tăcut şi a suportat traumele psihice cauzate de jigniri, înjurături, dar şi pe cele fizice, cauzate de loviturile repetate şi din ce în ce mai puternice ale bărbatului căruia i-a oferit trei copii. Rănile provocate de violenţă nu s-au comparat niciodată cu durerea pe care a simţit-o pierzând primii doi copii, fetiţe, la scurt timp după naştere. Incompatibilitatea RH-ului a dus la moartea fetiţelor, dar dorinţa de a fi mamă a fost mai puternică, iar Irina a fost binecuvântată cu un băiat sănătos, acum în vârstă de 15 ani. Din păcate, de agresivitatea tatălui nu a scăpat nici băiatul, pe care femeia l-a ferit cât a putut de loviturile dure. A preferat să le încaseze ea. A tăcut, a plâns, a zăcut la pat, nu de puţine ori… A încercat să se despartă de soţul ei, însă, de fiecare dată îl ierta atunci când părea că îşi regretă faptele. Agresiunile au continuat, de fiecare dată tot mai puternice. A căutat alinare la părinţi, dar s-a lovit de prejudecăţi.

„Mama îmi spunea: e bărbatul tău, tu ţi l-ai ales, nu trebuie să ştie nimeni ce e în familia ta. La noi, la romi, mentalitatea este să-ţi asculţi bărbatul, să faci tot ce spune el, să ai familie… Trebuie respectate vorbele acestea, din mamă în fiică, din tată în fiu… Nu am crezut niciodată în aceste obiceiuri, dar le-am respectat pentru că aşa trebuia în comunitate, m-am complăcut în situaţie. M-am minţit că îl iubesc. Am acceptat prima palmă, am zis că poate mâine nu mă mai bate… Apoi a fost un pumn, un şut, o jignire, când se îmbăta alte jigniri şi cuvinte urâte… Am zis, lasă că se trezeşte din beţie şi nu se mai întâmplă. M-am îmbătat cu apă rece”!

Irina nu a fost lăsată să meargă la serviciu în cei 17 ani de căsnicie. Nici soţul ei nu voia să lucreze.

„Nu pleci tu la muncă, muncim împreună. Aveam cai şi căruţă, mă târa la pădure. Băiatul a mers de-a buşilea prin pădure, a făcut primii paşi printre copaci”.

Pentru ajutorul social muncea femeia pentru amândoi. Lucra cot la cot cu bărbaţii la săpat de şanţuri, iar acasă se lovea şi de gelozia soţului, care ducea tot la agresivitate. Nici la părinţii săi nu a mai avut voie să meargă „dacă mă duceam de capul meu, când ajungeam acasă îmi luam bătaie”.

La un moment dat, în vecinătatea locuinţei s-a mutat o familie venită de la Târgovişte, de la oraş. Irina a mers să muncească în gospodăria vecinilor. Doamna Marinela i-a văzut vânătăile şi cicatricile, auzea certurile mai mereu şi i-a spus Irinei că nu trebuie să suporte o viaţă atât de chinuită, dar sfatul nu i-a fost urmat pe moment. În scurt timp, Irina nu a mai fost lăsată de către soţ nici în curtea vecinei la muncă: „Ca să mă duc la o vecina trebuia să îmi dea înainte o sticlă de ţuică pentru soţul, peste gard.”. Doamna Marinela nu a mai suportat şi i-a spus bărbatului, cu vorbă bună „să nu îşi mai bată joc de soţie”. Nervos, acesta a ripostat şi a vrut să îşi lovească vecina. Irina a intervenit între ei, iar bătaia a încasat-o tot ea: „Mi-a dat o bătaie… Nici nu mai ştiu cu ce nu mi-a dat. A prins o blană şi a dat până s-a rupt blana. Nu a fost cea mai cruntă bătaie. Cel mai rău a fost când mi-a dat cu un par în cap şi mi-a spart cutia craniană”. Cicatricea a rămas, iar acum Irina poartă breton pentru a o ascunde.

Episodul bătăii cu blana de lemn a fost cel care a adus-o pe femeie în centrul dedicat victimelor violenţei domestice, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, împreună cu fiul său. Cum? Cu ajutorul oamenilor din jur! Vecina a anunţat poliţia, iar primarul din localitate a îndrumat-o către centrul de recuperare.

„Nu mai puteam sta cu el. Îl uram de moarte. Nu îl mai puteam vedea. Eram precum şobolanul… nu aveam o gaură în care să intru. Când am ajuns la centru eram bătută, umflată, cu capul tot vânăt, eram praf. Când am intrat nici nu îmi simţeam picioarele, nu ştiam nici pe ce pământ calc. Mă simţeam străină, o femeie de etnie romă, fără şcoală, cu un copil de 6 ani după mine, traumatizat şi el, nu mai vorbea nici cu mine…”.

Irina spune că dacă nu avea această şansă, să ajungă alături de copil în centru, baiatul ar fi dezvoltat o formă de autism. Aici au primit haine, mâncare, găzduire, consiliere şi ceea ce nu au avut niciodată acasă: afecţiune, grijă, iubire. Etnia nu a contat nicio clipă: „Nicio secundă nu m-am simţit marginalizată. Dacă nu ajungeam în centru, eram moartă.”. Irina s-a comportat natural şi toţi din jur au văzut o mamă devotată şi iubitoare, o femeie puternică, dar greu încercată, o gospodină desăvârşită, o femeie harnică, responsabilă şi recunoscătoare. Personalul a prins repede drag de ea şi de copil. Nu doar că au fost îngrijiţi şi consiliaţi, ba chiar Irina a fost ajutată să îşi finalizeze studiile liceale. Acasă făcuse doar 9 clase, atât cât i-au permis părinţii. A fost înscrisă de către conducerea Centrului de recuperare pentru victimele violenţei în familie la un liceu din Târgovişte, pe care l-a finalizat. A luat BAC-ul la 40 de ani. Între timp a fost recomandată cunoscuţilor şi a făcut curăţenie în mai multe locuinţe, până când au reuşit să o angajeze la fabrica de frigidere. Făcea naveta la serviciu, la liceu, îşi ajuta şi copilul la teme şi viaţa părea că revine la normal. Fostul soţ nu a lăsat-o, însă, să trăiască liniştită şi era mereu pe urmele ei, întotdeauna cu parul după el, în ciuda faptului că avea un ordin de restricţie. Nu avea voie să se apropie nici de femeie, nici de copil, dar a continuat să o agreseze pe Irina, ori de câte ori a fost posibil. Coşmarul părea departe de a se finaliza.

După ce s-a terminat perioada de găzduire în centru, Irina spune că era „cu stima de sine ridicată, încrezătoare în ajutorul lor şi pe viitor, ştiam că dacă el vine după mine, ei mă vor ajuta, nu mai eram singură. Eram, totuşi, bulversată, îmi era teamă că fostul soţ vine după mine. Era încă liber. A ajuns în puşcărie târziu, după ce vecina căminului conjugal, doamna Marinela, i-a făcut mai multe plângeri pentru distrugeri şi alte agresiuni, pentru că el nu se potolea, se răzbuna pe vecinii care m-au ajutat”. În continuare, a locuit cu chirie la un bătrân, împreună cu băieţelul ei, până când, într-o seară, când s-a întors de la serviciu, şi a găsit copilul plângând. Şi-a dat seama că bătrânul se comportă urât cu fiul său şi a plecat imediat din casa lui, ajutată de o altă vecină. A fost dusă în gospodăria unui bărbat, care locuia singur: „Mi-a spus: nu îţi iau bani pe chirie, că eşti ţigancă d-ale mele şi eşti mamă devotată. Vom plăti facturile jumătate-jumătate şi, dacă vrei, putem mânca împreună”.

Irina nu a fost încrezătoare, dar era singura variantă la acel moment. Surprinzător, aici şi-a găsit liniştea, dar fostul soţ a găsit-o şi chiar a intrat peste ea în casă. A bătut-o iar, vărsându-şi asupra ei toată furia acumulată, chiar în faţa copilului. Însă, Irina nu mai era singură. Îl avea alături pe bărbatul care a primit-o în casa lui. A apărat-o în faţa fostului soţ şi a reuşit să-l facă să renunţe la obsesia pentru ea. Astfel, viaţa Irinei s-a mai liniştit, iar bărbatul care i-a întins o mână şi i-a arătat bunătate, i-a devenit prieten, confident şi soţ. Acum trăiesc liniştiţi şi au o gospodărie frumoasă împreună.

Pentru că părinţii nu i-au permis să studieze mai mult, Irina a rămas cu o mare sete de cunoaştere, de învăţare. În prezent, este studentă în anul II în cadrul Universităţii din Piteşti, la Facultatea de Științe ale Educaţei, Științe Sociale şi Psihologie. Chiar dacă acum simte că trăieşte cu adevărat, nu uită binele care i s-a făcut şi ca o răsplată pentru ajutorul primit, îşi doreşte să ajute, la rândul ei, alte victime ale violenţei domestice: „M-am tot gândit cum să ajut şi eu femeile ca mine, să le deschid mintea? M-am gândit că dacă voi lucra în domeniu am posibilitatea să le ajut şi am ales asistenţa socială”.

Îşi doreşte să finalizeze facultatea şi va urma şi un master în domeniu. Şi-a continuat job-ul la fabrica de frigidere, dar speră să lucreze în domeniul asistenţei sociale. Se pregăteşte intens pentru acest lucru. Este foarte conştiincioasă, participă la toate cursurile (on-line), îşi face temele şi învaţă pentru examene şi noaptea, deoarece pe timpul zilei este la serviciu. Se ocupă de treburile casnice, de gospodărie, de fiul său şi de soţ. Cu toate acestea ţine pasul cu colegii săi de la facultate.

Noi o felicităm pentru puterea de a trece peste toate greutăţile, pentru ambiţia pe care o are şi pentru că a avut curajul să iasă de sub umbra agresivităţii bărbatului care aproape că a omorât-o în bătaie. Irina s-a ridicat, de fiecare dată, şi este un exemplu demn de urmat pentru toate femeile care îşi plâng suferinţa în singurătate! Nu trebuie să trăiţi aşa! Cereţi ajutorul celor din jur şi veţi avea şansa la o viaţă normală. Locul agresorilor nu este în viaţa voastră!

Irina s-a regăsit şi acum are tot ce îşi doreşte: „Nu mă încântă banii, averea, luxul… toate mă lasă rece. Cunosc adevăratele valori ale vieţii: familia, copiii şi liniştea!”, spune acum, femeia vindecată, resemnată şi cu zâmbetul pe buze, zâmbet regăsit după ani de lacrimi şi suferinţe. Fiţi şi voi ca Irina, adevărate eroine!

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nucetul a fost în dublă sărbătoare: Izvorului Tămăduirii și Ziua Comunei

Publicat

pe

Pentru cine nu știe, Mănăstirea Nucet nu ar fi arătat așa cum se prezintă astăzi, o adevărată perlă a ortodoxiei românești, un lăcaș de închinăciune cum puține există în țară, dacă în urmă cu mulți ani câțiva fii ai acestui județ, îi numim aici pe Ion Dumitru – fost director al RNP Romsilva și pe regretații Ion Stan – fiu al satului, deputat în Parlamentul României, Costel Preda – fost director al Direcției Silvice Dâmbovița, Victor Sanda – fost prefect al județului Dâmbovița și mulți alții, nu ar fi dat o mână de ajutor serioasă pentru renașterea parcă din propria cenușă a Mănăstirii Nucet. Un rol important l-au avut și capii Bisericii Străbune care au vegheat și contribuit la împlinirea acestui vis divin. Pe aici, prin anii 70-90, printre zidurile vechilor chilii și cele de la intrare în incinta mănăstirii, copiii din sat se jucau de-a războiul, încingeau partide de fotbal sau, unii mai curajoși, urcau în turla bisericii pentru a căuta ouă de păsări sau pentru a admira așezarea de la înălțime.

Ani la rândul, doar clopotul din fața bisericii, prins în mijlocul unei schele din lemn, bine construită, străjuită de câțiva brazi semeți, bătea grav, cu un sunet fulgera până dincolo de hotarele satului. Acum, totul este astfel. Dumnezeu a ținut cu această comunitate, a dat har și putere celor care au trudit aici și au întâmpinat destule greutăți până când totul s-a săvârșit. Să nu uităm că, sub poala pădurii au ostenit, la începuturi, câteva călugărițe care viețuiau într-un vagon de campanie, cu destule lipsuri, dar cu gândul și inima la Dumnezeu! Dar asta este o altă poveste pe care, odată și odată, o vom pune în pagină…

Revenind la ziua de astăzi când lumea creștin ortodoxă cinstește sărbătorea de „Izvorul Tămăduirii”, ziua în care, spune legenda, un orb și-a recapătat vederea după ce Maica Domnului i-a vestit viitorului împărat Leon cel Mare să-l ducă pe bietul om în pădurea din apropierea Constantinopolului, să îi potolească setea și să îi spele fața. După ce-i atinge ochii cu apa acelui izvor, orbul vede din nou. Când Leon cel Mare ajunge împarat, în acel loc sfânt din pădure, înalță o biserică drept semn al recunoștinței pentru minunea săvârșită de Maica Domnului.

Și la Nucet, la umbra pădurii, la câțiva pași de mănăstire, dăinuie de ani buni „fântâna de leac”. Un loc respectat de localnici, dar care, o mare perioadă de timp, fiindcă așa erau vremurile și orânduirea, a zăcut neamenajată. Izvorul de leac a fost refăcut odată cu mănăstirea. Acum, a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru creștin ortodocșii din județ, dar și din alte zone ale țării.

De Izvorul Tămăduirii, vin oamenii aici cu miile pentru a participa la slujba religioasă săvârșită de Înalt Prea Sfinția Sa Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, și pentru a lua apă sfințită, care să-i ocrotească de bolii și alte necazuri ale trupului și firii.

De 18 ani Nucetul, de Izvorul Tămăduirii, devine un epicentru al credinței și smereniei creștin ortodoxe. Locul unde oamenii vin, blajini, cu inimile deschise, cu ardoare și încredere deplină în Mântuitorul Nostru Iisus Hristos. Sărbătorea religioasă a devenit una emblematică pentru Nucet, care, în același interval de timp, sărbătorește și „Ziua Comunei”. Localnicii, după ce se încheie Sfânta Liturghie de la Mănăstire, după sfințirea apei, merg să petreacă în perimetrul pregătit special de administrația publică locală, unde, în cinstea satului, este organizat și un spectacol muzical artistic. Gazdă la acest eveniment cultural deosebit a fost primarul comunei Nucet – Luisa Bărboiu.

De precizat că, astăzi, de Izvorul Tămăduirii, la Nucet au fost prezenți președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, prefectul Marian Tănase, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculăescu, președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște – Claudia Gilia, președintele Administrației Fondului de Mediu – Florin Bănică, primari ai mai multor localități din județ, consilieri județeni, șefi de instituții și, evident, sute de credincioși veniți din toate colțurile județului.

În cuvântul său de învățătură, ÎPS Nifon , Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, a amintit de dimensiunea teologică a acestei sărbătorii, arătând că Izvorul Tămăduirii are în centrul său pe Maica Domnului, pe Cea care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, Biruitorul morții, pe Cea care mijlocește pururi pentru noi și se constituie în expresia cea mai înaltă a iubirii Creatorului.

„De aceea, privind spre Maica Domnului, ca spre izvorul nesecat al milostivirii dumnezeiești, vedem pe cea prin care Fiul lui Dumnezeu a intrat în istoria noastră și a înnoit definitiv chipul lumii”, a precizat ÎPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei.

A mai spus Înaltul Ierarh că Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare care poate fi înțeleasă numai din perspectiva Învierii Domnului, izvorul credinței, mărturiei și vieții noastre, minunea care a transformat ireversibil istoria și civilizația umană.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a spus că a participat cu inima deschisă și cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Nifon la sărbătoarea de la Nucet.

„Am fost alături de oameni veniți atât din județul nostru, cât și din alte zone ale țării, la slujba oficiată cu acest prilej.Este una dintre acele zile în care ne oprim din ritmul cotidian și ne întoarcem gândul către lucrurile care contează cu adevărat, iar numărul mare de credincioși arată cât de importante rămân astfel de momente.

M-am bucurat să văd atât de mulți oameni prezenți la slujbă și la Procesiunea la „Fântâna de Leac”, pentru că din astfel de clipe ne luăm liniștea și puterea de a merge mai departe”, este mesajul transmis de Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nuclearelectrica și Universitatea Valahia înființează programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”

Publicat

pe

Nuclearelectrica și Universitatea Valahia din Târgoviște au înființat, în cadrul domeniului de studii universitare de masterat inginerie energetică, programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”, care va fi disponibil începând cu anul universitar 2026‑2027.

„Programul de masterat are 120 de credite transferabile și va fi cu predare în limba engleză. Obiectivul înființării acestui program de masterat este valorificarea oportunității de dezvoltare a specialiștilor în tehnologii nucleare avansate pentru industria nucleară, reactoare modulare mici, practic implementarea concretă a unei oportunități educaționale, care să conducă la formarea generației de specialiști în tehnologii avansate, capabilă să susțină, prin specializare aplicată, pe termen mediu și lung, implementarea și operarea acestor tehnologii.

Dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici de la Doicești creează cadrul pentru formarea de noi specialiști în energetică nucleară la nivel național, permițând, astfel, poziționarea avantajoasă a României, într-un domeniu de interes major la nivel european și internațional – atingerea de economii de scală în utilizarea tehnologiilor nucleare avansate cu scop comercial”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite