SOCIAL
Accident cu două victime, pe șoseaua de centură a municipiului Alexandria

Un grav accident de circulație s-a petrecut astăzi pe șoseaua de centură a municipiului Alexandria. În evenimentul rutier soldat cu doi răniți grav, un bărbat și o femeie, au fost implicate două autovehicule.
Victimele, șoferii celor două mașini, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. Femeia, conducătoare auto a dubiței, a suferit un traumatism toracic. Celalalt șofer, în urma impactului, a rămas cu piciorul, la care prezenta o fractură deschisă, prins sub bordul mașinii.

Dâmboviţa
Tentativă de omor în Cartierul Priseaca. Totul a pornit de la consumul de alcool

Un tânăr de 28 de ani, din Priseaca, a fost arestat pentru tentativă de omor după ce, ieri – 14 noiembrie 2026, a înjunghiat un bărbat de 35 de ani, într-un conflict spontan izbucnit pe fondul consumului de alcool. Potrivit polițiștilor, cei doi s-au agresat fizic reciproc, iar la un moment dat tânărul de 28 de ani l-a lovit pe celălalt combatant cu un obiect ascuțit-înțepător.
Cei doi bătăuși au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul de 35 de ani a rămas internat, iar celălalt va sta în arest preventiv timp de 30 de zile. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Dâmboviţa
Moreni. Arestați preventiv pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Patru dâmbovițeni cu vârste cuprinse între 32 și 59 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uzul de armă fără drept. Ancheta în acest caz este efectuată de polițiștii de la Biroul investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Moreni sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni.
Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie 2025 – martie 2026, bărbații, utilizând arme deținute în mod ilegal și câini ogari, antrenați special pentru vânătoare, au vânat, în mod repetat, fără a deține permis de vânătoare, pe terenurile din extravilanul comunelor I.L.Caragiale, Dărmănești și Vlădeni.
În urma perchezițiilor executate la domiciliile braconierilor, polițiștii au descoperit și ridicat 4 arme de vânătoare, peste 830 de bucăți de muniție, 20 de kilograme de alice de plumb, aproximativ 90 de kilograme de vânat, 10 câini ogari, 3 autovehicule de teren și 6 telefoane mobile.
Ieri – 13 noiembrie 2026, braconierii au fost prezentați în fața instanței în vederea dispunerii unor măsuri preventive. Doi bărbați, de 55 și 59 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar ceilalți doi, în vârstă de 32 și 53 de ani, au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului pentru Protecția Animalelor, Serviciului Criminalistic, precum și luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
Argeșacum 6 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 3 zileGala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileCercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat
Dâmboviţaacum 2 zileAccident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital


























